Mereu în control: România obține punctul necesar, se califică în semifinalele Campionatului European – o performanță imensă!

Prieteni, există bucurie și într-un meci egal, nu-i așa? Mai ales când la capătul lui se vede un rezultat care părea, acum un an sau doi, absolut incredibil. Astăzi e realitate: România va juca în semifinalele Campionatului European! În plus, vom avea o echipă de fotbal la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ultima dată când s-a întâmplat asta? În 1964, tot la Tokyo.

*

Cu cinci schimbări față de primul 11 pe care l-a trimis în teren la victoria cu Anglia, cu oameni esențiali ca Băluță, Pașcanu sau Man odihniți sau protejați pentru a nu fi suspendați în semifinale, Mirel Rădoi a transmis din start un mesaj important: România a îndrăznit să se uite mai departe de Franța. Forța grupului, acest argument pe care l-am auzit atât de des în legătură cu această nouă echipă națională a României, a primit întâietate la Cesena, unde Rădoi și secundul Boingiu au cerut, încă de acum două zile, multă disciplină. La finalul acestui egal cu Franța, 0-0, disciplina și maturitatea sunt primele cuvinte care-ți vin în minte. După explozia de energia arătată cu Croația, după nebunia tinerească demonstrată cu Anglia, această echipă a României ne-a arătat acum profunzime și liniște.

Unbeaten during qualifying 💪
Unbeaten in Group C 💪

🇷🇴 Romania = semi-finalists for the first time ever! 👏👏👏#U21EURO #FRAROU pic.twitter.com/r10rCQee1B

— UEFA U21 EURO (@UEFAUnder21) June 24, 2019

Meciul

„Echipa speranțelor“, așa își numește Franța grupul de U21, dar e bine să spunem că toți jucătorii aceștia și-au confirmat deja valoarea în campionatele Franței, Germaniei, Angliei sau Italiei, unde, dacă nu sunt titulari, prind mai mereu minute bune – așa cum e cazul decarului Guendouzi, de la Arsenal.

Cu ajutorul lui, Franța a confiscat mingea pentru primele 10 minute, dar la poarta lui Ionuț Radu nu s-a petrecut nimic notabil. Mai mult, când echipa României a pus piciorul în prag, mutată înainte, linie cu linie, la un semn al lui Rădoi, jocul s-a schimbat cu totul: Ianis Hagi a început să țină puțin de minge, pentru a-i lăsa pe Coman și pe Olaru, titularizați amândoi, să urce în terenul advers, și jumătățile de ocazie au început să apară la poarta lui Bernardoni.

Mai întâi „un-doi“-ul dintre Cicâldău și Florinel Coman, oprit la marginea careului mic, exact când și-o făcea pentru șut; s-a remarcat apoi Hagi, cu o perfectă centrare la întâlnire pentru Cicâldău, urcat repede în careu și împins în momentul săriturii de puternicul Amian. Nu cumva a fost penalti?, ne-am întrebat cu toții. Decizia n-a venit, dar o brigadă mai darnică ar fi putut fluiera.

În momentele astea, în preajma minutului 20, posesia era deja egală, iar inițiativa trecuse către echipa lui Mirel Rădoi.

Mai fâșneți și mai tehnici decât adversarii lor, Hagi, Coman, Cicâldău și ceilalți au mutat jocul în ritmul României, iar coloșii Franței au început ei să alerge după minge. Nu e ăsta punctul forte al „albaștrilor“, care pot fi dominați la mijloc, dar au o linie de fund impresionantă. Mai ales cuplul central, cu Upamecano și Konate, stâlpii defensivei lui Leipzig – cea mai bună apărare a sezonului precedent de Bundesliga – arată înfricoșător. Și nu doar pe hârtie. Atleți desăvârșiți, puternici și rapizi ca niște aripi de la rugby, cei doi și l-au împărțit în marcaj pe George Pușcaș, care s-a bătut mult, dar a reușit puține lucruri în primele 45 de minute, o primă repriză consumată sub semnul prudenței.

Înclinația asta s-a văzut mai ales în jocul Franței, parcă mai conștientă că un eventual gol al României ar putea fi catastrofal. Și asta pentru că Italia, echipa gazdă, foarte interesată de rezultatul ăsta, atât aștepta pentru a se califica în semifinale: o înfrângere a Franței. Celălalt rezultat bun pentru italieni, o victorie la trei goluri pentru Franța, părea pur și simplu imposibil atunci când cei 22 de fotbaliști s-au îndreptat spre vestiare.

Acest 0-0 matur, măsurat, va fi pus pe seama mizei: calificarea în semifinalele Europeanului, dar și la Jocurile Olimpice pe care Tokyo le organizează la anul au fost obiective pe care Franța le-a declarat din start, iar România și le-a propus în șoaptă.

Așa că prima repriză a aparținut tricourilor galbene din tribunele stadionului din Cesena, unde vreo 10.000 de români au trăit meciul în stilul comentariilor lui Ilie Dobre: dacă te-ai fi luat după zgomotul și energia lor, ai fi putut crede că s-a jucat pe contre, într-un ritm nebun.

N-a fost așa.

Repriza secundă a început la fel ca prima, cu Franța din nou mai activă și, de data asta, parcă o idee mai periculoasă. Poate că lui Rădoi nu i-a plăcut direcția asta, așa că l-a scos pe Cicâldău și l-a băgat pe Tudor Băluță, un om mult mai pregătit pentru recuperări în zona centrală, acolo unde s-a mutat linia frontului. Chiar și așa, s-a tras rar, mai degrabă cu gloanțe oarbe.

Până la final, nu l-am mai remarcat decât pe Pușcaș, destinatarul unei pase grozave, de peste 40 de metri, a lui Ianis Hagi, dar vârful crescut în fotbalul italian a ratat preluarea când l-ar fi avut doar pe portarul advers în față.

Lipsa evenimentelor (parcă ne-au ajuns, măcar pentru moment, cele trăite cu Anglia) ne-a oferit timpul să punem în context performanța care se creiona sub ochii noștri: România s-a calificat în semifinalele unui European pe care Italia, Anglia sau Belgia vor vrea să-l uite, un turneu pe care Portugalia, eliminată de România în preliminarii, și Olanda nu l-au prins. Că în semifinale s-au calificat Germania, Spania și Franța – ăsta e celălalt compliment.

Dar astea-s comparații subțiri. Mai important e să observăm că performanța acestor jucători români n-a fost obținută dramatic, cum probabil ne așteptam mulți dintre noi. Ultimul pas a fost făcut cu seninătatea lucrului firesc, de parcă nimic altceva nu s-ar fi putut întâmpla în această seară de 24 iunie.

Răsplata? Peste alte trei zile ne așteaptă o semifinală cu Germania (ora 19.00, la Bologna), care are cel mai bun atac al turneului, care are și ea, la fel ca Franța, mulți jucători experimentați, dar care nu are niciun motiv să ne privească de sus. Această echipă a României poate merge și pare foarte hotărâtă să meargă până la capăt. Mai ales că turneul ăsta arată ca doar prima stație din drumul unei echipe naționale care ne-a câștigat nu doar simpatia, dar și încrederea.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures