În mintea unei mari campioane. Judoka Andreea Chițu și lupta sa, de zi cu zi, cu obsesia numită Rio de Janeiro

“Andreea se simte foarte bine, se mișcă în ape foarte bune. Ai să vezi, când te întâlnești cu ea”, m-a pregătit, înainte de interviu, Florin Bercean, antrenorul Andreei Chițu și al lotului național de judo, una dintre puținele discipline la care avem șanse reale la cel puțin o medalie, în vara aceasta, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

În holul cochet de la Hanul Gabroveni, în anticamera unui eveniment cu ștaif, de la care nu lipsesc Oana Cuzino sau Andreea Esca, Andreea Chițu e adevărata vedetă. A lăsat la Poiana Brașov kimono-ul și fașele elastice pentru încheieturile uzate de zeci de bătălii pe saltea și acum se învârte, cu cea mai mare naturalețe, într-o rochie trendy, până la genunchi, printre invitați “unu și unu”, împărțind zâmbete în stânga și în dreapta, de la înălțimea unor tocuri de 10 centimetri.

După ce a împărțit, anul trecut, cu handbalista Cristina Neagu titlul de cea mai bună sportivă a României, Andreea a tras tare aceste șase luni din 2016 pentru a rămâne prima în topul categoriei sale, -52 de kilograme. I-am urmărit pas cu pas parcursul din acest an și m-am bucurat să ne întâlnim la București, cu doar o lună înaintea Jocurilor Olimpice.

Deoparte de lumea complezentă din anticamera marelui eveniment, ne-am întors cu Andreea la lecțiile acestui an olimpic greu, la munca și la obsesiile ce frământă sufletul unui mare sportiv în preajma unei competiții precum cea de la Rio de Janeiro.

Despre momente și secunde

Andreea, te văd foarte optimistă. Asta e starea de spirit cu care intri pe finish-ul perioadei de pregătire a Jocurilor Olimpice?

Sunt optimistă de felul meu, dar am și momente când văd partea mai puțin frumoasă a lucrurilor. Acum, însă, încep să mă simt din ce în ce mai bine, iar psihic sunt tot mai puternică. Simt o creștere din toate punctele de vedere și sper ca forma cea mai bună să fie la Rio de Janeiro.

Până la urmă, ai avut un sezon 2016 foarte bun. Ai terminat pe locul 1 în clasamentul mondial al categoriei tale, lucru care te poziționează foarte bine pentru tragerea la sorți de la Jocurile Olimpice.

Da, m-am menținut prima în clasament, am avut și niște medalii anul ăsta, printre care bronzul european, deci am ceva motive care să îmi dea încredere în ceea ce fac, care să mă motiveze să mă antrenez pentru Rio. Sportul e sport, până la urmă, și fiecare secundă e schimbătoare, să zic așa…

O secundă ți-a lipsit și în semifinala de la europene, în meciul cu franțuzoaica Pricilla Gneto, când ai încasat acel ippon care te-a privat de accesul în finală.

Altceva a fost acolo mai important. Nu mi-am dezechilibrat adversara deloc, am intrat sec în joc, fără esență, doar ca să intru.

Simțeai asta înainte să înceapă meciul?

Da, simți asta. E simțul acela care îți spune că ceva nu e în regulă. Am știut că o să fie ceva rău pentru mine, aveam premoniția asta. Apoi a venit milisecunda aceea de neatenție și s-a terminat meciul. E ciudat să simți dinainte ceea ce se întâmplă pe saltea.

Nu e și o parte pozitivă în asta? Nu poți să încerci să compensezi prin experiență lucrurile care simți că nu merg bine într-o zi anume?

Sigur, asta înseamnă experiența, până la urmă. Probabil că, în meciul cu franțuzoaica, dacă nu apărea acel ippon, mai aveam șansa să echilibrez meciul și să câștig. Eram doar la o penalizare în spate și puteam întoarce meciul, dar apoi vine acea milisecundă de care vorbeam, care te poate costa o finală.

“În meciurile de pregătire, când lupt, îmi imaginez că sunt la Rio”

Apropo de experiență, tu ai acum experiența pregătirii pentru Olimpiada de acum 4 ani. Atunci ai avut un program foarte greu, ai tras foarte tare ca să te califici pentru JO de la Londra. Acum ai avut un program mult mai relaxat. Cum vezi acum paralela dintre cele două perioade de pregătire?

Sunt experiențe diferite, fiecare are unicitatea ei, mi-e greu să le compar. Sunt minunate ambele. Mi-a prins bine și experiența de atunci, cu meciuri din trei în trei săptămâni, după cum și experiența de acum mi-a adus o calificare la Rio de pe locul 1.

Cu toate greutățile care au fost, și atunci, și acum, am învățat să prețuiesc aceste momente, pentru că, dincolo de medalii, cu asta rămâi ca sportiv, cu niște experiențe, mai bune sau mai puțin bune, din care înveți mai mult sau mai puțin, dar care, toate, te fac mai puternic și te îmbogățesc cu niște amintiri de neuitat.

Acum 4 ani, la Londra, a fost o experiență mai puțin plăcută, dar din care am învățat foarte-foarte mult. Dacă sunt azi sportiva care sunt, e și pentru că am trecut prin experiența eșecului de la Londra (unde a pierdut în turul al doilea, n.r.). Azi sunt mai hotărâtă, mai calmă… Acum, să vedem ce va fi la Rio. Sper ca Rio să îmi aducă ce nu mi-a adus Londra!

Andreea, mai sunt vreo 40 de zile până la Olimpiadă. Ajută-ne un pic să înțelegem ce e în mintea unui sportiv care se va bate la medalii înaintea unui asemenea eveniment pentru care se pregătește 4 ani. Te gândești des la Rio? Te obsedează Rio? Încerci să vizualizezi cum va fi orașul, cum vei fi tu acolo, cum va decurge concursul de la Rio?

Am mai fost la Rio, deci nu îmi e greu să mă văd acolo. În schimb, încerc să mă văd în ziua competiției. Îți dai seama că mă văd acolo într-un mod cu totul și cu totul pozitiv. Mă văd luptând, mă văd înaintea meciurilor, apoi am imagini cu mine în timpul meciurilor, imagini cu mine după competiție. Mă gândesc tot timpul la Jocuri, ca și cum orice aș face acum, în zilele astea, ar avea în fundal decorul de la Rio de Janeiro. În zilele când avem meciuri de pregătire, când lupt, îmi imaginez că sunt la Rio.

“Nu reușesc mereu să fiu atât de calmă pe cât mi-aș dori”

Dincolo de pregătirea mentală, cum decurge pregătirea propriu-zisă pentru Rio?

Facem de toate, facem pregătire fizică, asta implică și alergare, și forță, facem și înot, sunt o grămadă de forme de antrenament. Atmosfera la Poiana Brașov e bună, se simte și un pic de tensiune, care e normală pe undeva, nu reușesc mereu să fiu atât de calmă pe cât mi-aș dori. Dar așa suntem noi, fetele, mai dificile (râde).

Pe lângă programul de antrenament, cum îți petreci zilele astea pline de tensiune?

Încerc să mă relaxez, mai merg la o saună, mai cobor în Brașov să mă plimb, să mai văd oameni, fețe noi, mi-aș dori să mergem într-una din zilele astea să vizităm împrejurimile Brașovului, știu că sunt lucruri foarte interesante de văzut în zonă… Încerc să mă relaxez cât pot de mult, dar imaginile cu mine la Rio nu-mi dau pace, revin mereu în mintea mea, indiferent ce fac.