„Trebuie să fim profesioniști, trebuie să fim realiști, trebuie s-o luăm matematic”. Sunt lucrurile care-ți rămân întipărite în minte după ce stai de vorbă cu Sebastian Vieru, coordonatorul promoției Romanian Xtreme Fighting, competiții de arte marțiale mixte dedicate luptătorilor profesioniști.
„Nu orice luptător care intră în sală se numește luptător de MMA. Nu sunt mulți. MMA-ul este un sport cu totul nou și avem patru-cinci antrenori în toată țară”, spune Vieru, „restul sunt băieți care au făcut diverse sporturi și cred că știu să antreneze MMA. Se uită pe youtube și cred că pot face și ei la fel, dar e greu”. La fel de greu este și să organizezi gale pentru luptătorii aspiranți și să mulțumești pe toată lumea, într-un sport care cu greu își face loc pe piața românească.
MMA-ul a apărut, sub această denumire, acum mai bine de 20 ani, din curiozitatea sportivilor și nu numai de a afla cine ar fi mai puternic într-o confruntare dintre un judocan și un boxer, spre exemplu.
Vieru urmărea în copilărie wrestlingul. Mai târziu, a apărut Pride, faimoasa promoție japoneză de MMA, care l-a inspirat și l-a împins la organizat propriile-i gale. A început la Brașov, orașul în care a crescut, cu kickboxingul, și pe la a patra gală s-a gândit să treacă la MMA. Au reparat cușca unui prieten care mai făcuse vreo două gale și așa a început, în urmă cu trei ani, promoția Romanian Xtreme Fighting. Investițiile făcute într-o gală n-au fost niciodată mici – o singură gală costă aproximativ 100.000 euro – și sponsorii pentru un astfel de sport nu sunt pe toate drumurile. „Sunt oameni care cred că e simplu să faci o gală MMA, însă nu e”, spune Vieru. „Primele gale sunt mai ușor de organizat, că nu ai datorii așa mari. Dar dacă tu ai un sponsor și te duci și mai ceri încă 10.000 și încă 10.000 fără să dai nimic la schimb, el de ce ar mai cotiza?”
Vieru a acceptat la începutul acestui an să vândă 80% din afacere către compania de băuturi energizante DMS, care vrea să investească în creșterea brandului fără vreo schimbare în echipa coordonatoare, astfel încât RXF să aibă vizibilitatea de care promoțiile din alte țări dispun în același sport. KSW (Confruntarea Artelor Marțiale), circuitul care organizează de 13 ani gale MMA în Polonia, avea săli de aproximativ 15.000 locuri pline până-n 2013, cu un an înainte ca UFC-ul să ajungă la ei (nu cu atât de mare succes precum KSW); Vieru nu umple întotdeauna cele 2.500 locuri de la Circul Globus. Pe de altă parte, Polonia are o tradiție în pugiliști olimpici și wrestleri puternici și asta a permis și MMA-ului să se dezvolte, să crească, să fie acceptat și apoi urmărit cu interes de fani. Vieru știe că nimic nu se face peste noapte și are încredere că împreună cu cei de la DMS, lucrurile vor evolua.
„Avem o șansă să dezvoltăm, pentru că piața românească nu ne ajută”, spune Vieru. „Dacă în Polonia, Italia, oriunde, iei 30 euro pe un bilet, la noi luai 30 lei. E o diferență cam mare, dacă vrei să și plătești sportivii, să și faci setup-ul”. Profitul – inexistent sau rar. „Suntem un sport cu care lumea nu prea se asociază, totul se face pe sentiment, deși eu încerc să vin cu cifre în discuții”. Încă trăim cu impresia că MMA-ul este un sport violent și periculos și din cauza asta, crede Vieru, oamenilor le este greu să se asocieze cu el. „În orice sport în care ai contact direct cu cineva, te vei accidenta. Noi suntem în normele legii, suntem mai reglementați decât ni se cere pentru că noi am decis: am adus comisia americană și ei ne reglementează pe noi, avem cel mai bun arbitru din lume care ne ajută la gale, avem unul dintre cei mai buni cutmeni, Alin Hălmăgean (lucrează direct cu UFC n.r.) – care ne face partea medicală, suntem singurii care plătim pentru analizele de hepatită, de HIV, înainte de fiecare show le luăm sânge ca să fim siguri că sunt în regulă.”
Vieru se gândește într-una cum să îmbunătățească promoția RXF. „Până la ora actuală nu cred că există sportiv care n-a fost plătit la noi”, spune Vieru și eforturile n-au fost puține pentru a putea face asta, o datorie a dus la alta pentru a putea aduce luptători valoroși la nivel internațional (una dintre regulile de aur ale marketingului în MMA fiind să ai nume cunoscute care intră în cușcă, pentru care oamenii ar plăti un bilet). „Încercăm să ținem ștacheta la un anumit nivel. Vom fi singurii care dăm salarii – cât timp ești lupătorul care ține centura, ai un salariu”. Vieru are în echipă oameni care se ocupă separat de management, PR, are avocați, medici, psiholog. „Le oferim pe toate, oricând au o problemă sună și sunt acoperiți”.
Momentan, vrea să facă preselecții atât de sportivi cât și de antrenori, de arbitri pentru traininguri, pentru că la noi arbitrajul în MMA nu este un lucru împământenit sau clar, motiv pentru care a ales să lucreze până acum cu americanii experimentați. Vieru vorbește despre oamenii-orchestră care există în industria MMA, care vor să le facă pe toate la un loc și explică de ce nu e normal sau sănătos – nici pentru luptători, nici pentru evoluția sportului. „Eu fac partea de marketing/ promovare și management sportiv, da? E jobul meu, n-o să mă vezi pe mine că încerc să antrenez pe cineva, dar la noi antrenorul este omul bun la toate”.
Vieru dă exemplul celor care-și duc sportivii în multe competiții în ideea de a-i întări, de a le construi un palmares mare, ignorând faptul că mai multe meciuri nu înseamnă neapărat doar victorii și cu cât în palmares apar mai multe înfrângeri, cu atât mai mici sunt șansele pentru un sportiv să ajungă în promoțiile internaționale importante, mai ales în UFC. „Pe cei de la UFC nu-i va mai interesa de tine când se uită în palmares și văd zece meciuri pierdute. Am cunoscut antrenori care puneau sportivii să lupte cu pumnul gol și-i puneau să dea cu pumnii în copaci, pentru că așa se făcea la karate în stil vechi. Dar mâna? Hai să ne rupem toți mâinile, capul și nasul, ca să ne întărim. Aici e problema”. Trebuie înțeles că în MMA partea sportivă cu cea de show sunt interconectate, și cu cât mai repede demonstrează luptătorii că au potențial, cu atât mai mult va fi înțeles și urmărit sportul acesta. Momentan, sponsorii precum cei de la DMS investesc sume mai mari în alte promoții MMA, precum cea poloneză, pentru că sunt mai mulți oameni care cumpără bilete acolo, produsul sponsorului este văzut de mai mulți oameni și toată lumea are de câștigat. Matematică pură, cum spune Vieru.
„Oamenii nu văd adevărata valoare și nivelul acestui sport, deși este popular în toată lumea. Nimeni n-a stat să calculeze matematic câți fani are MMA-ul în lume, nimeni n-a stat să se întrebe de ce oare UFC-ul este una dintre cele mai bogate corporații – care promovează un singur tip de sport. Publicitate nu e cumpărată niciodată într-un domeniu pustiu”, spune Vieru. Următorul pas pentru RXF este online-ul, pentru care este în tratative cu televiziuni din alte țări, care vor să plătească pentru a difuza galele lor. „E aceeași matematică, să știi, mai ales că noi nu dăm live-uri”. Vieru explică minuțios cum un produs de care-ți pasă trebuie mai întâi editat, trebuie să fii atent la detalii, dacă-ți pasă de el. „Tot la TV am început și eu și ce înjurături mi-am luat. Când mă uit la galele mele de la început, mi-e scârbă. Erau prostii, eu eram începător, dar acum n-aș mai avea scuza să fac așa ceva”. Filmezi, editezi, împachetezi, vinzi. Avantajul MMA-ului este că poate fi ambalat ca un produs spectaculos, cu echipa potrivită.
Vieru plănuiește și propria echipă de filmare ca să se apropie cât mai mult de sportivi, să lase publicul să-i cunoască mai mult (mai multe clipuri de la antrenamente, povești personale, tehnici care au ajutat și UFC-ul să capete milioanele de fani în plus care empatizau cu luptătorii urmăriți în reality-show-uri). „Dacă vrem cu adevărat să creștem sportul, toți cei care facem parte din el trebuie să fim profesioniști”, spune Vieru. El a fost și cel care a decis ca galele RXF să se întâmple lunea, când toți l-au luat drept nebun și i-au spus că va fi cea mai mare prostie din lume. „A funcționat. Vrem audiență? Facem. De ce? Trebuie să te uiți la americani, pentru că eu n-am inventat apa caldă. Am decis să punem scaune, alți organizatori au mese de VIP. Ți se pare normal să-l vezi pe unul cu scobitoarea în gură și pe celălalt cu sânge pe el?” Dar Vieru știe că mai sunt multe de schimbat și vine cu viziunea proprie – printre altele, a optat pentru o cușcă rotundă în locul celei octagon pentru gale, pentru că reflectoarele de la Circul Globus pică mai bine și au altfel de joc pe rotund. Vieru a implicat MMA-ul și în alte proiecte, unul dintre ele fiind o campanie în colaborare cu Liga Profesionistă de Fotbal, cu mesajul „Fără violență pe stadioane, luptele se practică doar la sală”. „Facem tot felul de campanii, încercăm să găsim o altă nișă, pentru că oamenii care se uită la MMA reprezintă 1% din ratingul României.”
Tot matematic, Vieru prevede cum UFC-ul n-are ce căuta în România în viitorul apropiat. În primul rând, pentru că trebuie să existe câțiva sportivi reprezentativi dintr-o țară în care franciza americană ar urma să vină – noi avem momentan o singură persoană (Vieru este și unul dintre managerii care a ajutat-o să ajungă acolo) – Cristina Stanciu – care a semnat un contract cu ei pentru cinci meciuri. „Nu avem nici arene. Să spunem că-i duci la Romexpo, 10.000 locuri nu ar fi așa rău pentru ei. Ca să construiești un scaun ca la Cirque de Soleil te costă vreo 10 euro/ bucata, deci 30 de euro tot trebuie să iau pe bilet. Umplu eu, matematic, realist vorbind, 10.000 locuri cu 30 euro locul? Dacă faci un sondaj, nu e nimeni dispus să-și cumpere bilet dinainte”. Vieru e convins că pay per view-ul este viitorul și pentru noi, pentru că este un sistem care s-a dovedit că funcționează excelent pentru UFC și nu numai.
Cristina Stanciu, reprezentanta noastră în UFC o întâlnea pe Gabriela Iacob în urmă cu doi ani în RXF, în cușca instalată în polivalenta Elizabeta Lipă din Botoșani. Cristina a ieșit atunci pe pasarela care conducea spre cușcă, cu melodia Suflet de campion a lui Vescan pe fundal, însoțită de antrenorii ei, Tudor Mihăiță (MMA) și Gabriel Bota (kickboxing). A zâmbit și a aplaudat cu mâinile deasupra capului, apoi a salutat publicul cu palmele împreunate la piept, cum se practică în artele marțiale, aplecându-se în față și în laterale.
Nu-și dădea nimeni seama că părul negru al Cristinei ajungea până la mijloc. Își împletise pe tot capul spicuri cum face mereu, ca să nu fie ciufulită tare. Purta un tricou negru cu sigla Absoluto și cu un tricolor pe piept. „Cristina, pe care o vedem în imagini are doar 20 ani”, spunea comentatorul galei în timp ce ea își dăduse tricoul jos și întinsese brațele pentru controlul corporal. „Vă spun eu, este una dintre cele mai talentate sportive de arte marțiale mixte din România. Spunea că întotdeauna și-a dorit să știe să lupte în cât mai multe stiluri.”
În cușcă, Cristina era degajată, zâmbea spre Gabriela și-i făcea cu ochiul. „Să sperăm că se apucă și de treabă, însă, când va începe meciul”, spunea comentatorul, „n-au venit pentru dulcegării fetele aici, ci pentru o treabă serioasă”. La profesioniști există trei runde de câte cinci minute, timpi irelevanți pentru primul meci pro, agresiv, al Cristinei, care în primele 15 secunde din luptă o apucase deja pe Gabriela cu mâinile de ceafă și-i înfipsese genunchiul drept în bărbie. A dus-o rapid la sol și i-a trimis rapid o combinație de pumni, unul după altul. „Luptă, Cristina!”, se auzea de pe margine. După 33 de secunde, arbitrul le-a oprit pentru că Gabriela nu se apăra, semn că victoria era a Cristinei, printr-un TKO (Technical Knock-Out). Tudor se bucura de pe margine, eleva lui era deja cățărată pe cușcă cu mâinile ridicate și capul dat pe spate, cu același zâmbet larg. „Cristina câștigă extrem de rapid, au fost aproximativ 20 de lovituri din partea ei. Ne-a arătat de ce era atât de degajată înainte să înceapă meciul”. Tudor și Gabriel au intrat în cușcă s-o ia în brațe. „Bravo, boss, ești tare”.
„Sunt câteva fete care promit, dar nu există niciun fel de marketing”, revine Vieru calculat, „acum sperăm ca Cristina să atragă mai multe fete în săli – că mai mulți băieți n-o să atragă, cu siguranță”. Vieru atrage atenția și spre luptele libere unde mai sunt fete cu potențial, care după ce se retrag de acolo, ar putea să se îndrepte spre MMA, dar federațiile interzic sportivelor să intre în cuști. „La judo, de exemplu, MMA-ul este interzis. În momentul în care clubul tău a trimis un sportiv într-o competiție de MMA, clubul tău nu mai are voie să participe la competițiile de judo.”
