N-a fost simplu, dar sunt două puncte importante: CSM București câștigă cu Borussia Dortmund, obține a doua victorie la rând în Liga Campionilor
Lead.ro 17 octombrie 2021O victorie obținută în apărare. Așa va fi reținut succesul lui CSM București în Germania, cu Borussia Dortmund, un 25-22 care-i aduce campioanei României alte două puncte importante în Grupa A a Ligii Campionilor.
N-a fost cel mai spectaculos meci de handbal al sezonului, însă echipa lui Adrian Vasile se poate mulțumi cu evoluția bună din defensivă. Mai ales apărarea din zona centrală a arătat pe alocuri foarte bine. Dincolo, cele mai bune marcatoare ale CSM-ului au fost Neagu, cu 6 goluri, Arntzen, cu 5, respectiv Broch și Omoregie, ambele cu câte 4. Lazovic a contribuit cu 3 goluri, două dintre ele în momente foarte importante ale jocului.
CSM București ajunge acum la 4 puncte, rămâne pe locul 6 în clasamentul grupei sale, însă se apropie de echipele din fața ei. Rostov și Ferencvaros au câte 6 puncte, Dortmund a rămas cu 5, iar Brest, după victorie cu Podravka lui Bazaliu și Dumanska, a ajuns și ea la 4 puncte. Podravka are și ea două puncte, în vreme ce Buducnost, viitoarea adversară a CSM-ului, a pierdut primele patru meciuri.
*
Înaintea etapei a patra a Ligii Campionilor, Borussia Dortmund conducea (în mod surprinzător) clasamentul Grupei A. Campioanele Germaniei s-au întărit în ultima vreme, iar handbalul lor în forță a impresionat în acest start de sezon. Și mai ales în precedenta etapă, când BVB a câștigat fără emoții cu Brest.
Așa că Adi Vasile și jucătoarele pe care le antrenează știau că nu vor avea o deplasare ușoară în Bazinul Ruhr.
„E un meci foarte important, cu o echipă foarte disciplinată, care joacă foarte inteligent; cred că Borussia Dortmund a fost ușor subestimată în acest început de Champions League. Este o grupă echilibrată, nu poți să-ți faci planuri, pentru că nu se pot respecta”, a prefațat antrenorul CSM-ului meciul. Tot el a mai spus că preferă să controleze ce poate controla: munca de zi cu zi.
Din punctul ăsta de vedere, Vasile – care antrenează în paralelel și echipa națională a României – va fi probabil mulțumit.
Echipa lui a început tare, s-au desprins devreme, la 7-4 și apoi la 8-4, cu o linie de atac care a avut și viteză, dar și varietate, dar mai ales cu o apărare agresivă și mobilă; dovadă, în primele 20 de minute, CSM a încasat doar 4 goluri (8-4). E drept, asta și cu contribuția Jelenei Grubisic în poartă. Dar chiar și așa, diferența putea să fie mai mare, dacă două-trei finalizări ușoare n-ar fi fost ratate la poarta nemțoaicelor.
La rândul lor, îmbrăcate în negru, spre deosebire de galben-negrul atât de iubit de fanii echipei de fotbal din oraș, jucătoarele Borussiei și-au găsit ritmul în ultima parte a reprizei. Prin două-trei contre rapide și alte câteva intervenții bune din poartă, BVB a venit la un singur gol, 9-10, și a avut chiar șansa egalării. Grubisic n-a vrut să audă, Lazovic a deblocat (de la mare distanță) atacul CSM-ului, însă la vestiare s-a intrat în echilibru: 12-11 pentru CSM.
Și echilibrul a fost păstrat și-n prima parte a reprizei secunde, când cele două echipe s-au remarcat prin sarcinile defensive – excelent îndeplinite. Într-o perioadă cu goluri puține s-a mers cap la cap până la 19-19, când trei goluri consecutive au dus-o pe CSM la 22-19, cu ceva mai mult de cinci minute rămase de jucat. Și au fost cinci minute tensionate. Asta pentru că Borussia Dortmund a reușit cumva să revină din nou la un pas în spate, 21-22 și apoi 22-23.
Golul hotărâtor a fost găsit de Carmen Martin, pe contraatac, înainte ca Omoregie să înscrie pentru scorul final: 25-22.
A fost o victorie complicată, dar una meritată: CSM a fost echipa ceva mai bună, mai matură. Și mai bună în apărare – un lucru important pentru moralul unei echipe care primise 30 de goluri în patru din precedentele cinci meciuri competitive.
*
Pentru CSM București urmează meciul de acasă cu Buducnost, pe 24 octombrie. Cu o victorie în Sala Polivalentă, campioanele României ar mai face un pas înainte spre partea superioară a Grupei A.
Nu uita că primele două clasate se califică direct în sferturile de finală, în vreme ce locurile 3-6 se califică pentru optimile de finală. Ultimele două clasate din cele două grupe sunt eliminate.
În Grupa B joacă Vipers Kristiansand, deținătoarea trofeului, Gyor (pentru care Crina Pintea va lipsi câteva săptămâni din cauza unei rupturi musculare), Metz, Krim, Odense, Savehof, Kastamonu și CSKA Moscova, ultimele două antrenate de Costică Buceschi, respectiv Florentin Pera. Kastamonu a pierdut primele patru meciuri (a fost aproape de puncte doar în meciul cu Krim), în timp ce CSKA a câștigat azi cu Savehof, 29-28, și a ajuns la 4 puncte din trei meciuri.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni