Naționala U19 e la un pas de Euro. Căpitanul Vlad Dragomir ne arată o generație matură, care știe ce vrea

Ciprian Rus 20 martie 2018

Numele lor au ajuns de puțină vreme în atenția amatorilor de fotbal: unii au surpins prin transferurile timpurii la nume mari ale fotbalului din Europa – echipe inaccesibile, în ziua de azi, „seniorilor”, precum Arsenal, AS Roma, Swansea sau Genoa. Alții au profitat din plin de noua regulă a jucătorului Under21, prin care cluburile din prima ligă sunt obligate să alinieze un jucător sub 21 de ani în primul 11, și joacă meci de meci în Liga 1, deși unii n-au împlinit nici 18 ani.

Vlad Dragomir, Marco Dulca, Andrei Vlad, Olimpiu Moruțan sau Radu Boboc au ajuns cu naționala Under19 în elita fotbalului juvenil și mai au doar un pas până la marea confirmare, calificarea la Europenele de anul viitor din Finlanda.

Lotul coordonat de antrenorul Adrian Boingiu s-a calificat, anul trecut, de pe locul 1, cu victorii pe linie, dintr-o grupă cu Grecia (echipă gazdă), Rusia și Gibraltar și a devenit cap de serie pentru Turneul de Elită pe care România îl va găzdui începând de miercuri, 21 martie, până pe 27 martie. „Tricolorii” joacă într-o grupă cu Serbia (pe 21 martie, 19.30, la Ploiești), Suedia (24 martie) și Ucraina (27 martie) și promit să tragă tare pentru calificarea în Finlanda.

Juniorii U19 au fost vizitați luni de jucătorii naționalei mari, iar selecționerul Cosmin Contra a ținut să-i încurajeze personal.

„Este important ca juniorii talentați să știe că noi, staff-ul naționalei mari, îi urmărim cu atenție și ne preocupăm de dezvoltarea lor. În cele din urmă, cei mai buni vor ajunge cât de curând la prima reprezentativă și este nevoie să îi încurajăm, mai ales înaintea unui turneu de calificarea atât de important”, a spus Cosmin Contra, selecționerul echipei naționale.

*

I-am vizitat și noi pe tinerii jucători români în cantonamentul de la Buftea, ca să luăm pulsul pregătirilor pentru Turneul de Elită și să vi-i prezentăm pe cei mai promițători jucători U19.

Convocat la loturile naționale încă dinainte să se definitiveze generația 1999, timișoreanul Vlad Dragomir, unul dintre cei mai tineri debutanți la seniori din fotbalul românesc, este liderul din teren și căpitanul echipei U19. A fost remarcat și transferat de Arsenal, a reușit deja câteva goluri de excepție la echipa U23 a clubului londonez și a fost convocat de mai multe ori de Arsene Wenger la meciurile primei echipe, unde s-a antrenat alături de Petr Cech, Mesut Ozil sau Alexis Sanchez.

Vlad vorbește cu entuziasm despre cum l-a schimbat experiența la o academie precum cea a lui Arsenal, iar pofta lui de fotbal – cel pregătit minuțios și gândit cu mintea, cel trudit la sala de forță, nu doar joaca cu mingea la antrenamente – ne-a molipsit imediat. Sperăm să molipsească și vestiarul al cărui căpitan este.

Vlad Dragomir: „Mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat fotbalul după ce am ajuns la Arsenal”

 

Vlad, cum ai prins drag de fotbal? Când te-ai apucat să bați mingea?

Am început la LPS Banatul. Încă din prima zi de școală, în clasa I, a venit un profesor, întrebându-ne care vrem să mergem la fotbal. M-am rugat foarte mult atunci de ai mei să mă lase să încerc. La antrenamente am văzut că sunt ceva mai dezvoltat, puțin mai priceput decât ceilalți și am decis să merg mai departe. Antrenorul i-a căutat pe ai mei și le-a spus că ar vrea să continuu.

Dar, până să joc la juniori, jucam și eu pe stradă, cu prietenii, la porți cu „bare” din bolovani. Jucam și în sat la bunici, pe câmp, acolo ne făceam porți din lemne, care aveau și bară transversală!

La LPS Banatul, cât am stat, vreo patru-cinci ani, jucam pe un teren sintetic mic, atâta cât să poți învăța să faci un stop, să dai o pasă, să faci duble. Acolo am prins bazele, apoi m-am dus la Poli Timișoara și am început să înțeleg cam ce mă așteaptă pe viitor.

„La Arsenal, trebuie să tragi la antrenament 100%, zi de zi. Dacă nu, pur și simplu nu joci”

Ai debutat foarte devreme la echipa mare a lui Poli,  la 15 ani.

Da, am debutat în Liga a II-a și, în paralel, am început să vin și la loturile naționale. Era deja alt nivel, a trebuit să mă adaptez: nu e același lucru un joc internațional cu un meci obișnuit de campionat la juniori sau în liga a II-a.

Când ai simțit că fotbalul nu mai e o joacă? Și când au simți asta părinții, cărora, la început, a trebuit să le ceri voie să mergi la primele probe?

Sincer, nu mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat fotbalul decât după ce am ajuns la Arsenal. Cât timp am fost la Poli, îmi era mai ușor, eram, cumva, copilul lor, știam că au nevoie de mine. Era mult mai simplu, la antrenamente nu mergeam cu stres, știam că, orice s-ar întâmpla, la sfârșit de săptămână joc.

La Arsenal, suntem toți la același nivel și, ca să joci, trebuie să tragi la antrenament 100%, zi de zi. Dacă nu, pur și simplu nu joci. Chestia asta mi-a dat foarte mult de gândit, pentru că la început ajungeam acasă foarte obosit, apoi, de la o vreme, veneau sfârșiturile de săptămână, iar eu nu jucam. Am reflectat mult la toate lucrurile astea, i-am întrebat pe cei cu experiență ce se întâmplă și apoi, adunând informațiile de la toți cei din jur, am început să iau măsuri.

Care e programul, care e rutina la un club de talia lui Arsenal, cu o academie atât de cunoscută pe plan mondial?

Suntem chemați de dimineața, de la 8 jumătate, până după-amiaza, la 16.00. Antrenament cât poți să faci? Două ore! Mai tragi la sală o oră jumătate, în rest ești acolo în club și ai toate facilitățile, ai tot ce îți trebuie ca să analizezi un meci și ca să încerci să îți îmbunătățești jocul. Avem camere care filmează toate antrenamentele, te poți uita la ce ai făcut. Sau mergi la băieții de la tehnic și le spui că vrei să vezi ultimul meci al lui Ozil, filmat doar el, și când are mingea, și când nu o are. Îți trimit oamenii pe e-mail tot ce vrei să afli!

Dacă vrei să petreci toată ziua la club, până la 10 seara, poți să o faci. Și antrenorii stau peste program. Poți merge la antrenor și să îi spui: „Domnule profesor, vreau să îmi arătați ceva la tablă, că atunci când am mingea și mi-o cere fundașul dreapta nu prea știu ce să fac”. Trece la tablă, îți pune un videoclip și îți explică tot ce trebuie să faci în fiecare moment, în fiecare secundă, în fiecare situație de joc.

E fantastic să am toate lucrurile astea la îndemână, am tot ce e nevoie ca să progresez. Trăiesc cu senzația că antrenamentul propriu-zis e foarte puțin din ceea ce fac eu acolo, fotbalul e mai mult în mintea mea decât cu mingea la picior. Înainte, luam mingea și vedeam eu ce fac cu ea, găseam o soluție, ceva.

„Am ajuns în sala de forță și nu puteam să fac două tracțiuni corecte”

Acum deja mă gândesc ce să fac dacă primesc mingea. Mi-a luat ceva până să mă obișnuiesc cu toate astea, în fotbalul mare totul se întâmplă în câteva secunde, în care trebuie să iei cele mai bune decizii. Altfel, la ce fundași sunt în ziua de azi aici, dacă nu ești concentrat și pregătit tot timpul, ești mâncat ca mijlocaș sau atacant!

Când ai ajuns la Arsenal, unde ai simțit că ai de recuperat, venind din fotbalul nostru?

Foarte mult mi-a lipsit forța. Am ajuns în sala de forță și nu puteam să fac două tracțiuni corecte. Alții, chiar mai mici decât mine, făceau tracțiuni cu 10 kilograme legate de ei. În general, la noi nu se prea pune accentul pe sală, dar în Anglia antrenamentul de forță e la fel de important ca cel de pe gazon. Dacă nu ai forță, nu poți face nimic.

Cum a venit interesul lui Arsenal pentru tine?

Am înțeles că ei mă urmăreau de vreo doi ani la Națională, apoi m-au contactat prin impresarul meu. Eu abia anul ăsta mi-am dat seama ce pas mare am făcut când am semnat cu Arsenal. Dar la început nu voiam să plec. Noroc cu ai mei că au înțeles ce șansă mare aveam. Le-a fost însă destul de greu să mă convingă să văd cum stă treaba la Londra. Tocmai fusesem cu echipa mare a lui Poli în cantonament în Antalya și zborul de întoarcere a fost groaznic, m-am speriat rău de tot. Iar când, în sfârșit, am ajuns acasă, ai mei mi-au spus că a doua zi trebuie să plec la Arsenal.

„Urmăresc jucătorii care evoluează pe poziția mea. Merg la meciurile echipei mari și uneori mă uit doar la Ozil”

Am avut o zi oribilă, nu voiam să merg. Eram și accidentat și nu înțelegeam cum să merg în probe accidentat. Până la urmă, m-au convins. M-au tratat acolo patru-cinci zile, m-am refăcut și m-au invitat să joc. Am zis că nu am antrenamente, că nu sunt pregătit, dar antrenorul a insistat să intru și mi-a spus să mă distrez, pur și simplu, pe teren.

Am făcut cel mai slab meci al meu! După partidă, am mers la ai mei și le-am zis să plecăm imediat, că mi-e rușine să mai dau ochii cu oamenii ăia după cum am jucat. Dar ei erau toți veseli, nu înțelegeam de ce. Abia apoi mi-au spus că eu nu venisem să dau probe, că Arsenal mă dorea oricum și că mă chemaseră acolo doar ca să văd dacă îmi place.

Care au fost idolii tăi în copilărie și care sunt acum reperele tale?

Nu urmăream decât meciurile importante în copilărie. Cum sunt toată ziua cu fotbalul în cap, simt nevoia să fac și altceva, pentru că fotbalul te obosește foarte mult mental. Îl admiram pe Cristiano Ronaldo, era perioada lui de glorie. Ca și acum, de altfel. Deși nu juca profilul meu și deși știu că Messi e mai bun ca el, mie îmi plăcea de el, îl urmăream.

Acum am început să îmi iau repere, încerc să urmăresc jucătorii care evoluează pe poziția mea. Îl urmăresc foarte mult pe Ozil. Merg la meciurile echipei mari și uneori mă uit doar la el. E foarte interesant cum urmărește fiecare jucător de pe teren, scanează tot, iar când primește mingea nici nu se mai uită unde o dă. E greu ce face el, dar dacă înțelegi cum se face asta, ești mare!

Te ajută că ai un jucător ca Ozil la echipa mare, care e stângaci, ca și tine, pe postul tău?

Mă ajută, desigur, prind mai ușor anumite automatisme pe care le are el. Arsenal e organizată ca și Barcelona, se joacă la fel – același sistem – de la grupele de copii până la echipa mare. Cum se schimbă ceva la echipa mare, cum schimbăm și noi. De exemplu, dacă echipa mare vine la meci cu trei ore și 45 de minute înainte, schimbăm și noi, nu mai venim cu trei ore și jumătate înainte. Tot ce fac ei, facem și noi, pentru ca atunci când ajungem la prima echipă să fim perfect pregătiți pentru acest pas.

Tu ai făcut deja pasul ăsta, te antrenezi cu echipa mare, ai fost convocat la mai multe acțiuni. Cum e interacțiunea cu marii jucători ai lui Arsenal?

Mă așteptam să fie un șoc mult mai mare, dar jucătorii sunt foarte amabili, foarte prietenoși, te fac să te simți imediat unul de-ai lor, ca și cum ai fi prieten cu ei de ani de zile. Am avut mai multe emoții la primul antrenament cu Poli decât la Arsenal. Când am văzut toți jucătorii de la echipa mare cum veneau pe rând să dea mâna cu noi, tinerii, nu îmi venea să cred! Te simt dacă nu ai moralul cel mai bun, vin cu sfaturi, te împing de la spate dacă e cazul. Nu se uită la tine ca la un copil.

Vrei să vorbești cu unul dintre ei? Își face timp pentru tine. Eu unul cu Per Mertesacker am vrut să vorbesc neapărat. Eram într-o perioadă mai dificilă și l-am întrebat ce ar face el dacă ar fi în locul meu. Mi-a dat niște răspunsuri care chiar m-au ajutat. I-am urmărit și felul de a se pregăti înainte de meci, felul de a motiva grupul în calitate de căpitan. De la vestiar vorbea cu noi, rezervele, și ne cerea să fim alături de ei, cei de pe gazon.

Cu Wenger cum e? E apăsătoare atmosfera la Arsenal acum? Se simte presiunea tribunei?

Normal, la orice club ar fi greu. Se simte că e o perioadă complicată, dar încercăm să mergem înainte, nu putem sta să ne plângem de milă.

Presiunea se simte mai ales pe jucători. Dar noi mergem la meciurile lor și simțim și noi presiunea, pentru că suntem atașați de ei și vrem să le iasă totul cât mai bine. Ne gândim că am putea fi și noi acolo și am putea greși și noi o minge, iar asta i-ar putea dezamăgi pe fani.

E foarte greu să ții sus moralul în astfel de momente, dar asta poate fi o lecție de viitor pentru noi, cei mai tineri. Moralul e foarte important, avem doi-trei psihologi care sunt cu noi la echipă și pe care chiar îi folosim. Eu unul vorbesc cu ei foarte-foarte des, pentru că mă ajută.

La ce te-ai adaptat mai greu acolo?

M-am adaptat mai greu cu stilul lor de joc, cu ritmul lor, mult mai rapid, mult mai pe forță, două atingeri maximum.

Viața la Londra cum e?

Stau foarte mult la club, iar când ajung acasă nu prea mai am chef de ieșit. Acolo, ca să ieși undeva îți ia mult timp, nu e ca la noi că mergi undeva, apoi, în 10 minute, mergi cu taxiul în altă parte.

Te ajută că ești cu familia acolo?

Da, normal. Acum pot să zic că după antrenament merg acasă. Înainte, când stăteam la o familie (în gazdă), ziceam că merg acasă, dar mergeam la niște străini. Acum e mult mai bine.

Îi urmărești de la Londra pe colegii tăi de generație din Liga 1?

Nu urmăresc campionatul, nu sunt la curent cu totul, dar când știu că joacă Viitorul, unde am mulți colegi, sau când joacă FCSB sau Botoșaniul, unde sunt mulți tineri, mă uit… Îmi place să mă uit la colegi sau la prieteni de-ai mei.

„La U19, contează mult să fim uniți. E foarte important.”

Cum se simte în vestiarul naționalei U19 introducerea regulii cu jucătorul U21. Ai deja colegi care sunt titulari în Liga 1.

Cred că e o schimbare foarte importantă. E important pentru băieți să vadă că se poate juca la cel mai înalt nivel.

Cum e vestiarul selecționatei Under19?

Noi am demonstrat în calificări că suntem un grup unit. Pentru că nu putem sta foarte mult timp laolaltă să învățăm toate lucrurile, contează mult să fim uniți. Asta m-a impresionat la turneul de calificare din Grecia, am fost un tot, și cei de pe bancă, și cei din teren.

Ce ambiții aveți pentru Turneul de Elită?

Ambiția noastră e să câștigăm grupa, am mai jucat cu unele dintre echipele pe care le întâlnim și am câștigat. Știm că ne așteaptă niște meciuri foarte grele, e un pic de presiune pentru că jucăm acasă, dar dacă stăm împreună și suntem grupul care am fost la calificările din Grecia nu-mi fac probleme că nu vom merge la Europene.

**

Naționala U19 a României va disputa trei jocuri contra Serbiei (21 martie), Suediei (24 martie) și Ucrainei (27 martie) pentru calificarea la Euro. Doar locul 1 din grupă va merge la turneul final din Finlanda. Selecționerul Adrian Boingiu a convocat 21 de jucători pentru Turul de Elită:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Alexandru Costache (Concordia Chiajna), Marian Aioani (Chindia Târgoviște)

Fundași: Vladimir Screciu (CS U Craiova), Tudor Băluță (FC Viitorul), Constantin Dima (Sepsi Sf. Gheorghe), Robert Neciu (FC Viitorul), Andrei Trușescu (AS Roma/Italia), Denis Haruț (ACS Poli Timișoara)

Mijlocași: Vlad Dragomir (Arsenal FC/Anglia), Radu Boboc (FC Viitorul), Marco Dulca (Swansea, Țara Galilor), Rareș Lazăr (CS Mioveni), Liviu Gheorghe (Dinamo București), Claudiu Micovschi (Genoa FC, Italia), Olimpiu Moruțan (FC Botoșani), Alexandru Mățan (FC Viitorul), George Merloi (Rennes, Franța)

Atacanți: Denis Drăguș (FC Viitorul), Andrei Sîntean (Slavia Praga, Cehia), Robert Moldoveanu (Dinamo București)

***

Lead va continua să stea aproape de tinerii care se pregătesc să formeze echipa națională de mâine. Înaintea Turneului de Elită care va debuta miercuri vom publica portretul lui Marco Dulca, un alt fotbalist care joacă în Anglia, la Swansea. Marco ar putea debuta la echipa mare chiar în acest sezon.

Dacă te interesează viitorul echipei naționale, avem alte câteva lecturi potrivite aici, aici și aici.

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.