Toate vechi și noi toate: Liga 1 revine în meciul cu virusul, Craiova pornește prima din blocstart, CFR se ține tare, Dinamo încă se caută

Ciprian Rus 15 septembrie 2020
Fast
Împarte cu alții acest articol

Sfârșită la „excepțional”, din pricina crizei coronavirusului, cu doar o zi înaintea termenului-limită de comunicare a reprezentantei în Champions League, Liga 1 e afectată din nou de cazuri pozitive, la numai 3 etape de la startul ei. Dacă la finele sezonului trecut CFR Cluj a fost echipa lovită, acum FCSB se confruntă cu un focar de COVID-19, cu doar 2 zile înaintea duelului cu Backa Topola din turul II preliminar al Europa League (situație care îi poate compromite viitorul în competiție, câtă vreme e la mâna autorităților sanitare sârbe, care pot bloca desfășurarea partidei și, implicit, descalificarea „roș-albaștrilor”).

Pentru cei de la FCSB, vestea că are nu mai puțin de 7 cazuri COVID-19 confirmate (fundașul central Andrei Miron, antrenorul Anton Petrea, fizioterapeutul Thomas Neubert și alte patru persoane din staff) a venit la 3 zile de la înfrângerea fără drept de apel din Liga 1, unde a cedat, 1-2, în fața celor de la FC Voluntari.

Venită după două victorii lejere, 3-0, la echipe cu pretenții de „play-off”, Astra și Viitorul, înfrângerea cu vecina din Ilfov a scos din nou în evidență problemele trupei patronate de Gigi Becali: anumite dezechilibre din lot – după testul pozitiv al lui Miron, FCSB ar urma să joace în Europa League cu un singur fundaș central de meserie! – bănuielile că deciziile de lot nu se iau de pe bancă – nou-venitul Buș a fost scos din teren după 45 de minute cu Voluntariul – și nerăbdarea unora dintre jucătorii de top de a prinde un transfer afară, care se traduce printr-un oarecare individualism în tratarea unor faze de joc.

Iar dacă la FCSB problemele sunt binecunoscute, nici la campioana CFR Cluj nu sunt tocmai niște noutăți: aceeași febrilitate de început de sezon pentru bifarea calificării în grupele cupelor europene pentru echilibrarea unui buget supradimensionat și nelipsitele plângeri ale lui Dan Petrescu privitoare la întărirea lotului – văduvit, e drept, de plecările lui Arlauskis, Boli și Țucudean. În trei etape, campioana a făcut un singur pas greșit, egal acasă cu Sepsi, după ratarea chinuitoare a continuării traseului în Champions League.

În ultima etapă, acasă cu Hermannstadt, CFR-iștii au oferit versiunea lor cea mai cunoscută: au închis ermetic drumul spre poarta lui Bălgrădean, care a fost pus la încercare o singură dată, pe final de meci, și a marcat la unul din numeroasele cornere pe care și le-a creat. A marcat prin Vinicius: nici asta nu e o noutate!

Vicecampioana din sezonul trecut, Craiova, este pe primul loc după startul de sezon, cu maximum de puncte, semn că promisiunea că nu se va lăsa până nu câștigă Liga 1 nu a fost vorbă în vânt. Cu întreaga conducere afectată de coronavirus – de la finanțatorul Mihai Rotaru la președintele Sorin Cârțu și managerul general Marcel Popescu – oltenii au avut emoții doar în prima etapă, când au învins greu, cu gol în minutul 88 și cu destule controverse de arbitraj, pe Sepsi, după care au trecut la pas de Astra și de Viitorul.

Formația lui Gică Hagi, care s-a retras de pe banca tehnică și i-a cedat vestiarul spaniolului Ruben de la Barrera, e codașă în Liga 1, cu doar 1 punct, „câștigat” acasă, cu nou-promovata UTA, și cu înfrângeri dure la FCSB și Craiova. În ultimul meci, acasă cu oltenii, Viitorul are „scuza” de a fi jucat tot meciul în 10 oameni, după un roșu primit în start de meci. Oricum, e limpede că răbdarea patronului Gică Hagi va fi pusă greu la încercare în acest sezon.

Ambițioasa formație din Botoșani își confirmă statutul de „play-off” și s-a instalat deja pe locul 2, după egalul din deplasarea cu Dinamo. Tot 7 puncte au și cei de la Voluntari, la fel ca CFR, care închide trena de după Craiova. Cu fostul selecționer, Cosmin Contra, pe bancă, cu un nou finanțator, spaniol, și cu un lot în plină transformare, Dinamo se leagă greu în aceste prime etape, în care a smuls doar două egaluri, ultimul, cel cu Botoșani, după o execuție genială a nou-venitului Borja Valle.

Nou-promovatele sunt, toate, pe locuri de „play-out”: Chindia are 4 puncte, UTA – 3, iar FC Argeș doar 1. Se pot consola, totuși, că au companie de „play-out” în subsolul clasamentului, unde Viitorul și Astra se află pe ultimele două poziții.

 

 

FOTO: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories