Philipp Lahm, în „Perspectiva unui fotbalist”: „Fotbalul lui Pep Guardiola este o sărbătoare a calităților individuale puse în slujba grupului”

Începând de azi, LEAD publică o serie de articole semnate de Philipp Lahm, fost căpitan al lui Bayern München și al naționalei Germaniei, câștigător al Ligii Campionilor în 2013 și campion mondial în 2014. LEAD se alătură astfel publicațiilor europene în care apar textele lui Lahm, printre care se numără The Guardian, La Repubblica sau Zeit Online.

În rubrica de început, Philipp Lahm scrie despre calitățile, ambițiile și stilul lui Pep Guardiola, proaspăt finalist al Ligii Campionilor cu Manchester City.

***

Îmi amintesc multe învățăminte de la Pep Guardiola. „În meciurile importante”, mi-a spus el, „pur și simplu aleg cel mai bun unsprezece pe care îl am la dispoziție”.

Trebuie să asculți cu atenție, pentru că propoziția asta cuprinde tot ceea ce are fotbalul mai important: calitatea individuală a jucătorilor. Or, Guardiola este un antrenor care iubește abilitățile și talentul jucătorilor săi.

Unii antrenori caută să reducă complexitatea fotbalului. Guardiola vrea să o stăpânească. Poți compara sarcina lui cu cea a unui mare maestru de șah sau cea a unui dirijor de orchestră care scoate ce e mai bun din fiecare instrument. Diferența e că un „ansamblu fotbalistic” nu joacă în conformitate cu notele muzicale date, iar exprimarea din teren a unui fotbalist e mai liberă decât cea a unui turn sau un cal pe tabla de joc. Nu e atât de ușor să recunoaștem ce face – și mai ales poate face – cineva pe terenul de fotbal. Și este și mai greu de descris.

Dar un mare antrenor știe imediat cine și ce poate face; sau cine va fi jucătorul lui de bază într-o echipă. Apoi comunică fiecărui jucător punctele lui forte și punctele lui slabe, împreună cu calitățile și neajunsurile celorlalți. El ajustează misiunea și rolul fiecărui jucător în fiecare zi. Iar Guardiola face asta cu o pasiune pe care nu am mai văzut-o ​​niciodată. O face până când toată lumea, chiar și cei care nu prind prea multe minute în teren, înțeleg că antrenorul are dreptate. Și asta îi conferă autoritate absolută.

Însă autoritatea e doar prima condiție.

Dacă te gândești că o echipă are nevoie de ajutor mai ales în timpul meciurilor, înțelegi de ce Guardiola are un stil foarte activ. Lideri precum Kevin de Bruyne, căpitanul său de la Manchester City, primesc această influență de pe bancă, iar ideile antrenorului trec astfel la ceilalți jucători. Asta se poate vedea foarte bine la Manchester, unde – dacă e să vorbesc despre fostul meu post – Pep l-a ajutat să crească foarte mult pe fundașul dreapta Kyle Walker, care nu e un jucător tocmai pe stilul său de joc. Dar asta face Pep, dovedește loialitate, creativitate, și le dă siguranță tuturor.

Prin comparație, Ilkay Gündogan este un jucător perfect pentru stilul Pep, pentru că poate descifra întotdeauna situația echipei sale. El ia mereu decizia cea mai bună, demarcările și poziționările lui sunt perfecte și în atac, dar și în apărare. Știe când să păstreze mingea, așa cum simte imediat că e momentul să împingă jocul spre careul advers. Asta înseamnă un management foarte bun al riscului. În plus, Ilkay știe adesea unde se va termina acțiunea, de aceea îl și vedem că apare, parcă de nicăieri, la finalizare. Guardiola are nevoie de astfel de jucători, dar și Gündogan beneficiază în mod deosebit de stilul antrenorului său. Îl vezi că înțelege piesa creată de Pep și că se bucură de ea.

Și asta creează o unitate aparte. Drept dovadă, recunoaștem imediat echipele lui Guardiola; și le-am recunoaște la fel de simplu chiar dacă imaginile TV ar fi alb-negru: libertatea de mișcare a jucătorilor-cheie, succesiunea paselor, poziționarea din careu, driblingurile, modul în care echipa sa duce mingea înainte și împinge jocul – aproape în întregime – în cealaltă jumătate. Toate astea sunt lucruri pe care un antrenor nu le poate obține doar prin ordine precise date la vestiar. Lumea trebuie să înțeleagă că e nevoie să muncești din greu pentru a demonstra o astfel de superioritate în fiecare zi.

Când a început la Manchester, în 2016, Pep a reconstruit echipa. După un loc trei în primul sezon, City a câștigat două campionate și s-a clasat pe doi în anul în care Liverpool a fost superioară. Acum, Pep și Manchester City sunt din nou foarte aproape de titlu. Asta ne arată că echipa sa nu cade niciodată sub un anumit nivel. Mai ales că pentru cluburile engleze campionatul este cea mai importantă competiție: și prestigiul, dar și mare parte din buget vin din Premier League. De aici și competiția dură. Dintre cele 11 cluburi din lume cu cea mai mare cifră de afaceri, mai mult de jumătate provin din Anglia. Cele mai bune șase-opt echipe de acolo au fiecare cel puțin trei sau patru jucători de o calitate excepțională. Această concentrație de valoare este unică în fotbalul european. Iar în ultimul deceniu, cinci cluburi diferite au câștigat campionatul englez. Doar City și Guardiola au reușit să-l apere: asta în 2019. În plus, Pep și echipa lui au câștigat și cinci Cupe ale Ligii.

A mai rămas marea încercare din Liga Campionilor. Dar aici ai nevoie și de mult noroc: la tragerea la sorți, în jocurile eliminatorii, cu accidentările sau forma individuală a jucătorilor. Pentru că din optimile sau sferturile de finală, cele mai mari zece cluburi din Europa se întâlnesc de obicei între ele. Dacă nu toți jucătorii de top sunt în formă în lunile aprilie și mai, va fi dificil pentru orice echipă. Și aici contează din nou să ai cât mai mulți fotbaliști de top în vestiar. La Barcelona, ​​Guardiola avea patru sau cinci jucători excepționali în primul unsprezece. Nu cred că are asta la Manchester, în ciuda investițiilor mari. După cum a spus Guardiola odată, copiii-minune ca Kylian Mbappé și Neymar preferă încă metropole precum Londra și Paris; sau cluburi cu o istorie glorioasă. Deci dacă ne luăm după lotul actual, nu cred că City ar fi fost favorita Ligii Campionilor. Mai ales că Sergio Agüero, jucător cu un talent special, a avut probleme cu accidentările și nu mai este în forma lui obișnuită.

Asta nu înseamnă că un antrenor ca Pep nu poate găsi variante de înlocuire. A făcut-o deja. Și, dacă ne întoarcem iarăși spre perioada lui Guardiola în Spania, știm că el se poate adapta situțiilor neprevăzute. Sigur, acea Barcelona era o echipă foarte bine legată, echilibrată, unde aproape oricine putea „cânta la orice instrument“. Când au câștigat titlurile din 2009 și 2011, ei și-au sufocat pur și simplu adversarii. Acel stil a fost posibil pentru că întregul club urmează ideea lui Johan Cruyff despre fotbalul total. Guardiola se vede parte din această tradiție; dacă ar putea, ar trimite în teren unsprezece Iniesta. Totuși, în alte părți a făcut compromisuri de la idealul său. La München i-a lăsat pe specialiștii Franck Ribéry și Arjen Robben să acționeze liber pe cele două flancuri, iar cei doi fundași laterali au trecut în centru, când echipa a avut mingea.

Doar că într-un campionat atât de echilibrat și de aprig disputat ca Premier League, Guardiola a știut de la bun început că nu va putea domina la fel cum a făcut-o cu Barcelona și cu Bayern München. Poate tocmai de-asta, City joacă acum un stil mai defensiv, bazându-se pe apărători puternici, cu o bună prezență în aer. Și vedem că echipa lui Pep cedează uneori posesia, se retrage, se apără în suprafața de pedeapsă, respiră și așteaptă contraatacul. Am văzut asta foarte bine și în Liga Campionilor.

De asemenea, Pep a învățat să aprecieze golurile simple din corner și finalizările de la distanță. El nu mai este doar un expert în ultra-ofensivul stil Tiki-Taka, ci s-a adaptat și aici: se concentrează tot mai mult pe abilitățile defensive ale jucătorilor săi. Sub îndrumarea sa, apărătorii lui Manchester City organizează planul defensiv mult mai precis decât în sezoanele trecute.

Eu am fost un apărător ofensiv, așa că poate de aceea mă înțelegeam atât de bine cu Pep. Dar chiar și Jérôme Boateng a spus că Guardiola l-a învățat lucruri esențiale despre faza de apărare. Noi, jucătorii de la Bayern, am beneficiat și individual de lucrul cu Guardiola, dar și colectiv, ca echipă. Și asta nu este o contradicție.

La Guardiola, toată lumea trebuie să contribuie în interesul echipei. Dar asta nu înseamnă că Pep nu inventează adesea câte o poziție specială pentru jucătorii excepționali. Așa cum l-a lăsat pe Lionel Messi să reinterpreteze rolul atacantului central. Pentru că Guardiola știe că meciurile mari sunt decise de fotbaliștii mari. Și că creativitatea este mai importantă decât o schemă anume. Fotbalul său este o sărbătoare a calităților individuale puse în slujba grupului.

Pep Guardiola, prin fotbalul său și prin declarațiile lui, aduce un omagiu jucătorilor. Nu l-am văzut să se ridice în slavă pe el; sau să pună sistemul de joc (4-3-3 sau 3-5-2) mai presus de interpretarea și calitățile jucătorilor săi. Pep este un prieten pentru ei, se consideră în slujba calităților lor. Și pentru asta îl iubește lumea pe Guardiola.

**

Philipp Lahm este director de turneu pentru Campionatul European din 2024. Rubrica lui – „Perspectiva unui fotbalist” – o să apară regulat pe LEAD. Materialele sunt produse în colaborare cu Oliver Fritsch de la Zeit Online și vor fi publicate în mai multe țări europene.