Poate Dinamo să treacă de Ademar și să meargă până la capăt în această grupă de Champions League?

Lead.ro 7 noiembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Până aici a fost aproape perfect. Cu doar două înfrângeri, și astea în deplasările de la Wisla Plock și Ademar Leon, favoritele grupei, toamna asta târzie a găsit-o pe Dinamo implicată foarte serios în lupta pentru calificarea în play-off-ul optimilor de finală ale Ligii Campionilor. O singură întrebare își așteaptă răspuns: poate Dinamo să ducă surpriza până la capăt?

*

Învinsă sâmbătă în Polonia de o Wisla mai vulnerabilă decât o știau specialiștii, echipa lui Constantin Ștefan privește acum spre un meci decisiv cu Ademar. Cu nouă puncte, spaniolii conduc grupa în care Dinamo, Wisla și Elverum au un singur punct mai puțin. 

O victorie joi (ora 18.oo, Sala Dinamo) i-ar duce pe campionii României și mai aproape de o calificare care ar putea trage înainte, prin puterea exemplului, handbalul masculin de la noi. 

Neînvinsă la București, unde a trecut deja de două adversare directe, Elverum și Wisla, dar și de Wacker Thun (care împarte ultimul loc al grupei cu Cocks), Dinamo va căuta să poarte jocul acesta în termenii ei – handbalul în forță, dar va trebui să câștige cu armele adversarului – apărarea. 

Defensiva dinamovistă are complicata sarcină să „închidă magazinul“ în fața porții tunisianului Makrem Missaoui. Dinamo a făcut asta excelent cu Wisla, la București, unde agresivitatea la linia de nouă metri a fost perfect dozată: cu doar 21 de goluri primite, bucureștenii au câștigat acel meci – cel mai bun al sezonului și unul dintre cele mai bune din istoria recentă a echipei – în apărare. Numai că acesta a fost și singurul joc european în care Dinamo (cu cel mai bun atac al grupei) a excelat în defensivă. 

Dincolo, chiar dacă joacă cu multă fantezie și au multe ruperi de ritm în atac, spaniolii încep totul de la apărare. E școala lor, iar asta se vede și-n statistică: Ademar are cea mai bună apărare a grupei (a primit cu 23 de goluri mai puțin decât Dinamo în primele șase meciuri), dar și al doilea cel mai prost atac. Doar Cocks a marcat mai puțin decât această echipă care te încurcă prin jocul ei atipic, în care caută mai mereu duelul fizic și depășirea.

Din fericire, lui Ademar nu-i iese mereu. Mai precis, nu prea îi iese în deplasare, unde are o singură victorie din trei meciuri, și aia obținută cu Wacker Thun, la ultimul atac. În rest, o înfrângere categorică la Elverum și un egal pe terenul lui Cocks, unde Dinamo a reușit să câștige. 

*

Dinamo mai are de jucat în deplasare cu Elverum (alt meci hotărâtor), pe 18 noiembrie, după care va închide grupa D cu Cocks, la București (21 noiembrie), și cu Wacker Thun, în Elveția (29 noiembrie).

Toate meciurile sunt transmise de Telekom Sport și Digi.

FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories