Politică, business și antrenori sub presiune: ce trebuie să știi înaintea primului El Clasico fără Messi și Ronaldo în peste un deceniu

Danny Coposescu 27 octombrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Nu-i ca și cum El Clasico se joacă vreodată în liniște. Mereu e vorba de mai mult decât rezultat și microcosmosul celor 90 de minute petrecute pe teren. Derbiul ăsta a însemnat din totdeauna politică națională și regională, narațiuni individuale și ideologii contrare. Așa că fiecare iterație devine un capitol nou dintr-o poveste lungă, foarte complicată. Și frumoasă.

Dilema de la Madrid

Totuși, contextul dinaintea întâlnirii de duminică după-amiază pare excepțional chiar și raportat la standardele astea înalte. Dacă e să dăm crezare zvonurilor pe care jurnaliști reputați ca Sid Lowe le tot repetă, Real Madrid e în poziția unică de a prefera o înfrângere pe Camp Nou, măcar pentru a rezolva o dilemă de-a dreptul bizară. Pe de-o parte, devine tot mai clar că pentru demiterea lui Julen Lopetegui mai lipsește doar semnătura lui Florentino Perez pe actele deja pregătite. Pe de altă parte, nici măcar un regim autocrat nu poate lua o asemenea decizie cu câteva zile înainte de unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului. Cu atât mai puțin – și aici e hiba – dacă se produce surpriza și madrilenii pleacă cu toate punctele. Asta și câteva alte particularități adaugă condimente proaspete la o rețetă veche.

Probabil că nici o victorie convingătoare împotriva marii rivale n-ar fi de ajuns pentru a schimba soarta lui Lopetegui. Dincolo de rezultatele dezastruoase, antrenorul pur și simplu nu pare să aibă suficient capital politic sau social, în vestiar, pentru a face față unei conduceri care n-a fost entuziasmată de el din start, în ciuda sacrificiilor de imagine pe care le-a făcut pentru a-l aduce în vară. Un eșec de orice fel ar pune punct relației, potrivit celor de la Marca.

Liniștea sensibilă de la Barcelona

Mai interesant însă e scenariul opus. Dacă Real se adună cumva și câștigă, atunci dorința lui Perez va fi amânată și nu e deloc ușor de ghicit până când. Pentru că adevărata problemă e că alternative bune pur și simplu nu există, cu siguranță nu în punctul ăsta. În afară de Arsene Wenger, niciun înlocuitor cu statura și experiența necesară nu e disponibil. Mauricio Pochettino a dezmințit din nou orice speculații, iar celălalt nume menționat, Antonio Conte, îl ține treaz noaptea pe Thibault Courtois. Diego Torres scrie în El Pais că posibilitatea unei reuniuni cu fostul său manager de la Chelsea e de ajuns pentru a-l face „ palid‟.

Pe scurt, dezordinea e totală la un club care câștiga a treia cupă europeană la rând în luna mai. Practic din momentul în care s-a fluierat sfârșitul acelei finale, lucrurile au luat-o la vale. În funcție de rezultatele etapei, Real Madrid ar putea petrece următoarea săptămână pe locul 10 în La Liga. Nimic din prestația contra Viktoriei Plzen în Champions League n-a sugerat contraargumente convingătoare. De la impotență în atac la o vulnerabilitate cronică în apărare, ambele legate de un mijloc letargic și neinspirat, semnele indică un singur deznodământ.

Mai ales de vreme ce Barcelona pare să funcționeze și fără Messi. Echipa lui Ernesto Valverde a ieșit revigorată din pauza competițională, iar ultimele două partide, cu Sevilla și PSV, au liniștit tensiunile care se iviseră sezonul ăsta. Rafinha și-a făcut cinste miercuri seară cu o prestație impresionantă și unul dintre puținii absolvenți La Masia rămași în lotul mare își va păstra locul în primul echipă, ne spune AS. Atmosfera infinit mai bună de la Barça, în ciuda faptului că și-a pierdut căpitanul și arma principală pentru o perioadă consistentă, spune multe despre condițiile diferite sub care lucrează Valverde în comparație cu Lopetegui.

Cine și ce anume pierde

Apropo de indisponibilitatea decarului, e greu să-ți amintești cum arăta El Clasico înainte de Ronaldo și Messi. Nu pentru că avem memoria scurtă, ci mai degrabă pentru că cei doi au devenit figuri mitice în fotbalul spaniol, titani care au definit o eră deosebită. Duminică va fi prima dată din 2007 încoace când Barça și Real se înfruntă fără vreunul din ei pe gazon.

Accidentarea argentinianului ne dă șansa să urmărim un fel de „preview‟ al viitorului nu foarte îndepărtat în care derbiul ăsta se joacă fără cel mai important duel individual al ultimului deceniu. Nu doar suporterii și observatorii își fac gânduri despre cum va arăta peisajul. Președintele ligii, Javier Tebas, e deja în ofensivă: „Cristiano și Messi sunt cei care pierd mai mult dacă nu sunt implicați, nu El Clasico. E produsul principal al ligii și cred că lipsa lor e un lucru bun în ceea ce privește planificarea strategică.‟

Subtextul e ușor de deslușit când își amintești de controversa numărul unu din fotbalul spaniol: jocul de la Miami. Cuvintele lui Tebas nu trebuie subestimate: când vorbește de produse și strategii, pregătește terenul pentru un contraatac în dezbaterea asta. FIFA s-a declarat deja împotriva meciului „american‟ dintre Barcelona și Girona, ceea ce face cât o victorie pentru președintele federației, Luis Rubiales, un oponent implacabil al idei încă de la început. Dar asta e doar o bătălie dintr-un război care va continua. Chiar dacă expansiunea agresivă a brandului nu va avea loc în ianuarie, cum și-ar fi dorit arhitecții planului, cutia pandorei a fost deschisă deja. Tebas și aliații săi vor argumenta cu atât mai insistent cu cât La Liga își va pierde și al doilea „asset‟ global. Orice s-ar întâmpla duminică, dacă spectacolul sau asistența TV vor scădea în lipsa lui Ronaldo și Messi, argumentele lor se vor scrie singure.

Așa a fost mereu cu El Clasico. Derbiul ăsta e mult mai mult decât un simplu joc fotbal.

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories