„Principalul scop e să ajungi în Final 4.” Helle Thomsen despre noul sezon, Cristina Neagu și propriul drum în antrenorat, ca femeie

În prima parte a interviului, Helle Thomsen ne-a vorbit despre cum s-a acomodat în București, stilul ei de antrenorat și drumul pe care l-a început cu echipa bucureșteană. Mai jos, partea a doua:

**

„Îți amintești ultima oară când ai fost aici?”, a întrebat-o extrema Iulia Curea pe noua antrenoare, Helle Thomsen, când au intrat pentru prima oară în vestiarul CSM-ului din Sala Polivalentă, înainte de meciul amical cu Rostov Don. Thomsen a început să râdă când a văzut ușa spre care a aruncat cu sticle de apă în ianuarie 2016, după meciul pierdut cu 22-24 de Midtjylland la București. A făcut o poză și le-a trimis-o fostelor ei jucătoare din Danemarca. „Vă amintiți ceva?”, le-a întrebat, și ele au răspuns: „Ușa de la vestiarul din România!”

„E vestiarul în care am luat-o razna acum doi ani”, spune acum râzând antrenoarea daneză. Aduce singură în discuție momentul respectiv și vorbește deschis despre faptul că gestionează greu anumite înfrângeri, mai ales cele care nu i se par corecte pentru jucătoare. Iar atunci i s-a părut că arbitrajul a fost nedrept și că echipa ei n-ar fi avut nicio șansă să câștige. „Când vezi că nu poți face nimic, e greu. Nu pentru mine, dar pentru jucătoare mi-a părut foarte rău, pentru că au pierdut o șansă importantă, și știm că e greu pentru o echipă din Scandinavia să ajungă în Final4. Te gândești că poate mai trec cinci ani până o să mai apară șansa asta. Și fetele au făcut tot ce-au putut, au luptat, dar au ratat șansa asta. De asta am fost așa nervoasă. Cred că a fost unul din cele mai grele momente ca antrenoare, dar mai am și altele.”

La fel era și pe vremea când era jucătoare, chiar mai impulsivă. Pentru că voia mereu să câștige.

Jucătoarea Helle Thomsen

Drumul ei în handbal a început în Frederikshavn, un orășel care iubește handbalul, cum ne amintim de la Campionatul Mondial din 2015. Într-o familie handball-crazy, în care toți au jucat într-un moment sau altul, a părut drumul normal și pentru ea. Locuia lângă sala de handbal și stadionul de fotbal – a jucat și fotbal, o vreme –, iar părinții au dus-o de mică la sală, unde a văzut meciurile și antrenamentele echipei locale. Așa a ajuns să joace și ea în echipa de senioare, 10 ani în prima ligă daneză. Nu era cea mai bună – n-a ajuns niciodată la echipa națională –, dar a fost mereu o luptătoare, cum se așteaptă acum de la jucătoarele pe care le antrenează.

„Voiam să câștig, uneori prea mult. Dacă mă uit înapoi, uneori mă purtam prea nebunește după o înfrângere. Dar acum m-am mai maturizat, încerc să învăț, an după an, să-mi controlez mai bine reacțiile, să nu reacționez mereu așa crazy.”

Deși handbalul s-a schimbat destul de mult de când îl juca ea – pe atunci era mai lent, nu se alerga așa mult, acum jucătoarele sunt mai puternice și mai rapide –, a rămas cu instinctul de a-și asuma riscuri. „Unii antrenori vor să joace mai sigur, alții își asumă mai multe riscuri. Eu eram așa și ca jucătoare.”

Antrenoarea Helle Thomsen

N-a știut mereu că vrea să antreneze la un nivel înalt. La echipa locală se obișnuia ca jucătorii tineri să asiste antrenorii, ca să învețe, și la 13 ani a început să antreneze grupe de copii. La început aducea apă, echipamente, era asistenta asistentului asistentului, cum spune acum râzând. A avansat la echipa de băieți Under18, iar timp de trei luni a fost interimar la echipa de seniori din oraș, unde își amintește că era mai tânără decât unul dintre jucători.

„Când am început să antrenez nu aveam un vis despre asta. Pentru mine e foarte important ce simți în suflet. Trebuie să te simți bine, să-ți placă. Dacă la un moment dat n-o să mi se mai pară distractiv să antrenez, atunci o să renunț. N-o să fac nimic doar pentru că alții spun că e important, cum ar fi să antrenez CSM, dacă eu nu simt în inimă că e corect.”

Următorul pas a fost ca asistent la Holsteborg, echipă care juca în divizia secundă. A lucrat și ca agent de jucători, apoi a devenit asistent la Midtjylland, unde a și avansat ca principal. Antrenorul a fost concediat, iar Jakob Vestergaard, care trebuia să-l înlocuiască, a ales să vină în România, la Oltchim, iar ea a rămas singura variantă. „Am rămas fără antrenor, eram doar eu, și așa am ajuns head coach. N-a fost un plan, dar s-a întâmplat.”

Ca să fii un antrenor bun, Thomsen crede că e important în primul rând să fii un om bun, dar și un bun tactician. „Trebuie să lucrezi cu mulți oameni diferiți, care au interese diferite. Dar și să analizezi jocurile, să faci antrenamente bune. Nu poate fi mereu amuzant, dar uneori trebuie să-ți amintești că de asta te-ai apucat de handbal, că te distrai. Uneori mă duc să antrenez copii, mai ales dacă trecem printr-o perioadă grea cu echipa; când pierzi, începi să fii foarte strict la antrenamente. Dar dacă antrenezi copii, îți amintești că handbalul trebuie să fie distractiv.”

De ce crede că sunt așa puține femei antrenor la nivel înalt? „În Danemarca sunt multe fete si femei care antrenează echipe de juniori, dar când echipele au 16-17-18 ani, multe din ele se opresc, fac un pas în spate. Cred, dar nu sunt sigură, că e pentru că atunci când ajung la 17-18 ani, încep să apară probleme și tensiuni: jucătorii vor ceva, părinții vor ceva, media e mai prezentă și critică. Trebuie să iei decizii și să găsești soluții, să-ți susții punctele de vedere, și oamenii pot deveni nervoși, pot să te urască un pic, pentru că părinții așa sunt când copiii lor nu joacă.”

Acela e momentul în care, crede antrenoarea, femeile fac un pas în spate și rămân la echipe de copii, în timp ce bărbații au mai multă încredere în ei. Thomsen spune că în mediul privat e la fel ca în cel sportiv, sunt mai mulți bărbați în poziții de leadership. „Atunci când un bărbat își pierde slujba, își spune: ‘OK, ce job pot să obțin acum?’ O femeie poate se duce acasă și-și zice: ‘Oare ce-am greșit, nu mai vreau să merg pe drumul ăsta.’ Cred că femeile renunță prea ușor.”

„În Danemarca se vorbește mult despre faptul că trebuie să le oferi aceleași șanse femeilor și bărbaților. Dar să fim serioși, întâi o să fie aleși cei mai buni. Și cred că uneori femeile trebuie să facă un pas în față și să lupte cu bărbații pentru drepturile și șansele lor. Dacă stai în spate și spui: ‘Nu, mi-e frică, nu știu dacă vreau poziția asta’, atunci bărbații o vor lua.”

Cum a reușit ea să avanseze într-o astfel de lume? „Cred că ține de felul meu de-a fi. Știu că, dacă jucăm rău, fanii și jurnaliștii vor avea ceva cu mine. Știu că uneori când spun ceva, unor jucătoare le place, altora nu. Așa e viața. Uneori poate fi greu, da. Dar și alte joburi în viață sunt grele. Uneori depinde mai mult de cum ești tu ca om.”

Ce zice de Cristina Neagu

Revenind la CSM, am întrebat-o cum vede diferențele dintre handbalul nordic și cel est-european. „Sunt lucruri bune și lucruri rele în stilul scandinav de a juca handbal. Îmi place modul în care se aleargă mereu în apărare, deși nu toți o pot face la fel. În Scandinavia, jucătoarele sunt mai apropiate ca nivel, nu ai o Cristina Neagu; uneori ne întrebăm de ce nu putem produce și noi o jucătoare ca Neagu, un star. Poate pentru că uneori, în Danemerca, se face totul la fel. Dar îmi place spiritul, faptul că jucăm ca o echipă. Iar din stilul est-european îmi place dorința de a câștiga și de a arăta tuturor asta. Aici e o anumită atitudine când joci, să te bucuri cu pumnul în aer pentru un gol frumos, când te aperi bine să bați palma cu jucătoarea de lângă tine, îmi place asta. Nu cred că unul din stiluri e mai bun, cel mai bun ar fi un mix.”

Despre cum e s-o antreneze pe Cristina Neagu, Thomsen spune că e amazing. „E foarte inteligentă, am jucat împotriva ei și mă enerva cât era de bună. Dar îmi place când o jucătoare cu un nivel așa bun își respectă adversarii. Poate fi greu, când ești atât de bun, când poți face lucruri pe care alții nu le pot face, când toată lumea vorbește de tine, și totuși să te comporți bine. Dar are respect pentru oameni, pentru adversari.”

La fel ca Neagu, Thomsen vrea ca CSM să-și respecte toți adversarii, mai ales pe cei din campionatul intern. Pentru că faptul că are la dispoziție jucătoare așa bune se datorează faptului că CSM are mai mulți bani. „Și poate celelalte echipe se descurcă foarte bine, deși au mai puțini bani.”

Așa explică și ascensiunea handbalului est-european, în detrimentul celui nordic. „Când eram în Danemarca se vorbea despre faptul că e dificil pentru noi să ajungem în Final4, că jucătoarele bune sunt la echipe din estul Europei. Dar așa merg lucrurile, așa e viața. E la fel ca în fotbal, baschet, cluburile cu cei mai mulți bani pot aduce jucători buni. Și e bine pentru handbal, pentru că a crescut nivelul Ligii Campionilor, ai mai multe echipe mai bune decât acum patru ani. Cred că e OK.”

Liga Campionilor și campionatul intern

Ca să motivezi o echipă ca CSM în campionatul intern, Thomsen crede că e important să-ți propui obiective mici în fiecare meci. „Înțeleg că, uneori, dacă jucăm un meci pe care îl conducem cu peste 10 goluri și știi că urmează un meci important în Liga Campionilor în weekend, nu poți fi mereu concentrat 100%, dar tot cred că poți să faci totul 100%. Nu e OK să ratezi 30 de ocazii. Cred că toate meciurile sunt importante, pentru că ai ceva ce poți antrena.”

„Dacă joci la un nivel mediu în mijlocul săptămânii nu poți juca bine în weekend. E bine să păstrezi un nivel înalt. Și avem așa multe jucătoare, dacă unele nu au jucat prea mult sâmbătă, pot să-mi arate în meciul de miercuri că am greșit. Și asta poate fi o motivație.”

Pe plan european, antrenoarea crede că lupta pentru Final4 se va da între cinci-șase echipe: Gyor, Vardar, Rostov, CSM, Metz, care a jucat bine și anul trecut, și Buducnost, care joacă mereu bine acasă. „Și poate va veni o echipă surpriză, nu știi niciodată.”

„Avem o primă grupă mai ușoară, dar în main round o să avem o grupă foarte puternică, și o echipă bună n-o să meargă mai departe în sferturi. Alta va juca cu Vardar. Iar în sferturi, dacă ai un meci prost, ești out.”

Obiectivul principal este să ajungă în Final4. „Și bineînțeles, dacă ești acolo, vrei să câștigi. Dar e stupid să zici că obiectivul e să câștigăm Liga, pentru că văd niște echipe foarte bune acolo. Văd că Gyor e mai puternică, Vardar e mai puternică decât anul trecut. Deci cred că principalul scop e să ajungi în Final 4, și apoi ai un vis.”

„Pentru mine, personal, obiectivul e să am o echipă care să se accepte, să joace împreună, să se simtă bine. Dacă jucătoarele se simt bine, o să joace bine.”

*

CSM și Helle Thomsen au câștigat, duminică, primul trofeu al anului, Supercupa României: 33-19 cu SCM Craiova. Tot duminică a debutat și noul sezon din Liga Națională, în care CSM va lua startul pe 6 septembrie, la Slobozia.

Campania din Liga Campionilor începe pe 7 octombrie, la București, cu Krim Mercador (Ljubljana). În grupa campioanei României mai sunt polonezele de la Vistal Gdynia (cu care CSM joacă pe 11 octombrie, în deplasare) și danezele de la NFH – Nykøbing Falster Håndboldklub (22 octombrie, tot în deplasare).