Quo vadis, Bundesliga? Predicții și patru întrebări esențiale înaintea noului sezon din Germania

Pe cei ce-au îndrăznit să întrețină fantezii, supercupa Germaniei i-a adus cu picioarele pe pământ. Da, în pragul unui nou sezon de Bundesliga, Bayern e o favorită cel puțin la fel de clară, chiar și cu toate necunoscutele pe care le aduce noul ei antrenor. Dar asta nu înseamnă că o vară plină de evenimente, din birouri până pe teren, nu propune câteva întrebări intrigante. Iar răspunsurile vor fi mai greu de prezis decât destinația titlului.

Cum va arăta Bayern sub Niko Kovac?

Ce s-a întâmplat sezonul trecut pe Säbenerstraße a trezit amintiri neplăcute dintr-o eră pe care Bayern trebuia s-o fi lăsat în urmă. Însă dezordinea a început cu mult înainte de prima etapă. Pentru prima dată de la numirea lui Jürgen Klinsmann încoace, conducerea bavareză a greșit complet profilul antrenorului.

În „Pep Confidential‟, Marti Perarnau descrie planul complex și migălos care l-a adus pe Guardiola pe bancă: întâi Louis Van Gaal, care să pună primele cărămizi cruyffiene; apoi Jupp Heynckes, care să aplice mortarul unui fotbal flexibil și muscular. Indiferent cum evaluezi mandatul catalanului, e clar că nu trebuia să fie destinația finală, ci mai degrabă încă un pas într-o evoluție organică. Dar cu Ancelotti, firul s-a rupt. În ciuda fluxului relativ neîntrerupt de trofee domestice, Bayern a regresat în trecutul reconfortant oferit de Heynckes, de care s-a agățat apoi cu o disperare nesănătoasă.

Cu bune și cu rele – și deocamdată, mulți își imaginează mai degrabă rele – Niko Kovac reprezintă o întoarcere la o gândire progresivă. Rummenigge și Hoeneß au plecat de la două caracteristici clar definite, iar croatul (născut în Berlin) le îndeplinește pe amândouă: tinerețe și stăpânire a limbii germane. La asta se adaugă bineînțeles performanțele sale încurajatoare, dacă nu tocmai spectaculoase, la Eintracht Frankfurt. Pe scurt, Kovac nu e o alegere făcută orbește, ci un răspuns rațional la o întrebare existențială: „Wer san mia?‟, cum o formulează Frank Linkesch de la Kicker, într-un joc de cuvinte bazat pe sloganul lui Bayern: „mia san mia‟, adică „suntem cine suntem‟.

În plus, Niko că e carismatic și elocvent: „Cunosc conducerea din vremurile vechi și, ca foști jucători la echipă, avem ceva în comun. Avem același mod de gândire, aceleași pretenții față de noi și față de clubul ăsta. Există un stil dominant aici și am văzut deja elemente al unui fotbal care-mi place. Dar trebuie să fim variabili și să putem face câte puțin din toate. Fotbalul nu e doar atac, e și apărare. Avem jucători foarte buni și trebuie să câștigăm prin spirit de echipă și muncă pe tot parcursul anului. Puteți să-mi citiți în ochi cine cred că va lua titlul.‟

Sunt replici diplomatice față de o situație mai puțin întâlnită pe Allianz Arena. S-au cheltuit exact 0 euro vara asta pe jucători. Singurele fețe noi semnificative sunt cele semnate vara trecută (Serge Gnabry) sau în ianuarie (Leon Goretzka). Asta sugerează că Kovac va avea pe mâini și sarcina de a aduce din nou în prim plan tineretul, care n-a mai reușit să trimită constant reprezentanți în primul 11 de la Müller și Alaba încoace. Partea bună e că veteranii sunt încă acolo pentru a ghida. Robben, Ribery și Robert Lewandowski și-au reconfirmat dedicarea.

Cel din urmă a ajuns din nou pe prima pagină în Bild, de data asta cu mesaje mult mai împăciuitoare decât în trecut: „Sunt cu trup și suflet la Bayern. În aprilie și mai, când n-am marcat în două-trei meciuri importante, s-au trimis focuri înspre mine și nu m-am simțit susținut de către club, m-am simțit singur. N-am văzut pe nimeni, pe niciunul dintre șefi, să-mi ține spatele. Dar apoi am văzut că fanii sunt acolo și am observat că sunt dorit aici.‟ În felul său propriu, auto-publicistic, atacantul a pus capăt zvonurilor obositoare. Cel puțin până când se plictisește iarăși agentul lui hrăpăreț. În orice caz, Niko Kovac va avea de depus multă muncă extra-sportivă pentru a ține departe tendința către temuta telenovelă „FC Hollywood‟.

E Dortmund gata să revină în top?

Și în Ruhr există un termen pentru forța destructivă a orgoliilor: „Ich AG‟, sau „Eu SRL.‟ În ultimii doi ani, instituția asta și-a făcut apariția deloc binevenită în fiecare departament al Borussiei. De la ciondăneli între conducere și antrenor la jucători intrați în grevă, e clar că ușa glisantă prin care au trecut recent Tuchel, Bosz și Stöger, în declinul galben-negrilor, este un simptom, nu cauza.

Poate de asta, Hans-Joachim Watzke s-a concentrat mai mult pe structura de management decât pe lotul de joc. Înainte să fie adus Lucien Favre, elvețianul cu experiență considerabilă în Bundesliga, președintele a reîmprospătat lucrurile în birouri, cu oameni care au Dortmund în sânge. Carsten Cramer, Sebastian Kehl și Matthias Sammer sunt toți foști jucători care fac acum parte din ierarhia clubului, fiecare cu responsabilități clar definite puse în slujba binelui comun.

A fost un efort serios din partea lui Watzke, cum aflăm în Kicker: „Încă din martie, mi-a fost clar că trebuie să mă retrag temporar din ochiul public pentru a mă concentra pe lucrurile importante. Mi-am definit ce ar fi bine pentru BVB și mi-am propus schimbările astea. În ultimul an, am părăsit drumul constanței, dar acum ne dorim să-l avem pe Lucien Favre pentru mai mult decât cei doi ani pe care ne-am înțeles deocamdată. În plus, sezonul trecut a fost în multe feluri o prelungire a celui precedent, dar acum am depășit complet urmările atentatului din 2017.‟

Cu Marco Reus împachetat în vată, pentru a-l feri de accidentări, și cu transferul danezului Michael Delaney, dorința lui Watzke de a vedea pe teren un pic de „obrăznicie și răutate‟, nu doar stil, ar putea fi îndeplinită de un antrenor care a avut succes cam peste tot pe unde s-a oprit.

Va mai reuși cineva să țină pasul în top?

Bine, e drept că întrebarea asta are alt înțeles în Bundesliga. De vreme ce nimeni nu se așteaptă serios la altceva decât al șaptelea titlu consecutiv pentru Bayern (în tranziție sau nu), rivalele își calibrează așteptările în funcție de poziții onorabile în clasament și promisiunea fotbalului european. Niciun tehnician nu se ferește să tempereze încă de pe acum orice speranță la o cursă în toată regula, nici măcar „vicecampionul‟ Domenico Tedesco: „Noi ne bucurăm de bonusul participării în Champions League și ar fi frumos să reușim încă o calificare într-o competiție internațională.‟

În ceea ce-o privește pe Schalke, chiar nu-i modestie falsă să vorbești despre un bonus. Locul doi ar fi fost inimaginabil vara trecută, cu precădere când tocmai optaseră pentru un necunoscut de 31 de ani pe bancă. Italianul e azi erou la Gelsenkirchen, după ce a reușit să repare ceva din mândria ciobită de atâtea contraperformanțe. Problema e că acum trebuie să mențină standardele fără doi dintre principalii responsabili pentru succesul de stagiunea trecută. Goretzka și Max Meyer au lăsat două goluri uriașe la mijloc, spații care nu pot fi umplute cu bani.

E o poveste familiară și la alte case prin care a bătut briza schimbării vara asta. RB Leipzig s-a întors l-a „Papa‟ Rangnick, cum e poreclit directorul sportiv revenit temporar pe bancă. Continuitatea proiectului nu-i afectată de plecările lui Hasenhüttl sau Naby Keita, însă impresia rămâne că, pe Red Bull Arena, se bate pasul pe loc în așteptarea lui Julian Naglesmann. Cel mai tânăr antrenor din istoria Bundesligii repetă între timp că un sezon uriaș pentru Hoffenheim, care-și va face debutul în grupele Champions League, nu va fi afectat de situația asta ușor incomodă. Chiar și așa, în topul campionatului n-a mai fost de multă vreme atâta incertitudine.

Cum își va trata fotbalul german criza existențială?

Că trece cu adevărat prin una, nu poate nega nimeni. Nu când orice jurnalist sau analist a semnat cel puțin o opinie față de declinul evident. Dacă nemții purtau deja conversația asta toamna trecută, atunci trânta luată de națională la Cupa Mondială a semănat panică în toată regula. N-a fost ultima picătură, dar un întreg bidon turnat peste mână în paharul făcut țândări pe podea.

Fiecare fir a fost luat la despicat: prestația jalnică, pregătirea superficială, până și efectele integrative pentru minorități etnice și religioase, un mit demontat dureros de retragerea lui Özil. Iar majoritatea degetelor s-au întors insistent către neajunsurile Bundesligii.

În esență, fără să fim prea reductivi, se ajunge mereu la problema competitivității. Bayern e pe altă planetă, din toate punctele de vedere, deci n-are rost să te lupți cu ea de la egal la egal. Așa că mai bine le bagi tuturor jucătorilor gegenpressing pe gât, pentru că numai la capitolul fizic poți concura. Deci tehnica și creativitatea cad pe plan secund, ceea ce produce peste tot jucători relativ limitați – următoarea generație care eșuează lamentabil în competiții internaționale, fie în tricoul de club sau pentru „Die Mannschaft‟.

Ăsta e raționamentul care sugerează aproape automat și soluția, cel puțin dacă te cheamă Martin Kind, președintele lui Hannover, Christian Seifert, șeful DFL, și chiar Rummenigge, președintele lui Bayern: jos cu regula 50+1. Indiferent dacă cluburile – și mai ales fanii – și-au spus deja părerea în votul din primăvară, subiectul va bate necontenit la ușa fotbalului german. Și există deja semne că trauma din Rusia le-a slăbit multora hotărârea de a proteja instituția asta.

A suporterilor, însă, nu. Dimpotrivă, rețelele sunt mai organizate și mai revoltate ca oricând de direcția care se întrevede la orizont. Săptămâna asta, fanii au întrerupt dialogul cu liga pe motiv de „rea-credință‟. E greu să descrii altfel combinația dintre retorica oficialilor, care cheamă la dialog și promit statut de partener egal și faptele lor, când programează simultan meciuri luni seară, mai nou și în a treia divizie.

E o criză existențială și pentru că între prioritățile celor din tribună și încercările celor din birou s-a instalat o disonanță totală. În timp ce unii vor cu orice preț să crească „brandul‟ și să țină pasul cu Premier League, care a devenit o manie pan-europeană pentru birocrați și directori, alții au alte idealuri. Celor care vor stabili noi recorduri de asistență la Schalke sau Dortmund, Düsseldorf sau Nürnberg ne le pasă dacă lipsa de concurență îi face rău lui Bayern în semifinalele Champions League. Nici de contracte de televizare babane sau de faptul că Bundesliga a cheltuit colectiv puțin mai mult decât nou-promovatele din Anglia. Ei vor doar să poată merge la meci fără să-și ia liber jumătate de săptămână, pentru că au 800 de km de parcurs luni noaptea; să bea o bere sau trei, să cânte 90 de minute, iar la final, să-și aplaude sau să-și consoleze favoriții, care întorc mereu omagiul din respect.

Cele două viziuni nu trebuie să fie neapărat a priori incompatibile. Dar în versiunea actuală, vor continua să fie.

Predicțiile noastre pentru Bundesliga 18/19:

1. Bayern München

2. Borussia Dortmund

3. Bayer Leverkusen

4. Schalke 04