România bate Polonia, medaliata cu bronz de la Mondiale, și se instalează pe primul loc în cursa pentru Campionatul European!

După importanta victorie obținută în Belarus, săptămâna trecută, România bate clar și Polonia (28-23), la Cluj, și face un pas esențial pentru calificarea la Euro 2018!

Dacă prima victorie din această campanie de calificare la turneul final din Croația a fost, pentru mulți apropiați ai handbalului masculin românesc, surprinzătoare, meciul cu Polonia a venit să confirme – probabil fără dubii – că echipa națională a apucat pe un drum bun.

*

România nu a mai participat la un turneu final de peste 20 de ani, iar aducerea lui Xavier Pascual pe banca tehnică promite să fie o decizie inspirată. Condusă de apreciatul antrenor al Barcelonei, România pur și simplu a învățat să atace și să se apere mai divers. Dacă o așezare nu merge, Pascual are alte soluții. În plus, băieții au mereu intenție, știu precis ce-au de făcut și nu există acele ezitări care pot bloca complet atacul unei echipe.

Asta s-a văzut și cu Belarus, dar Polonia a venit la Cluj cu un CV mai serios: bronz la cel mai recent Mondial și locul patru la Jocurile Olimpice de la Rio. Mai mult, meciul dintre România și Polonia a fost prezentat, pe bună dreptate, ca un mare duel tactic între Xavi Pascual și la fel de apreciatul Talant Dujshebaev.

Spaniolul de origine rusă avea câteva argumente în plus. În primul rând, Dujshebaev a fost cu această echipă la Rio, unde a pierdut meciul pentru bronz în fața Germaniei. Apoi, Dujshebaev și echipa sa de club, Kielce (Polonia), au câștigat anul acesta Liga Campionilor. Spus altfel, duelul antrenorilor pornea ușor dezechilibrat: în vreme ce Dujshebaev își știe prea bine jucătorii și cunoaște în detaliu handbalul polonez (antrenează acolo din 2014), interacțiunea lui Pascual cu handbalul românesc abia a început.

Poate tocmai din cauza asta, România a intrat greu în joc, a reușit primul gol abia în minutul șapte și a avut nevoie de paradele lui Mihai Popescu pentru a rămâne aproape de Polonia în primele minute. Din fericire, Popescu a prins încă o zi mare (după cea de la Minsk) și a fost cel mai bun om al României într-o seară când nimeni nu a fost slab.

Intervențiile lui au dat curaj defensivei, care a crescut odată cu meciul. Tot mai bătăioși, băieții lui Pascual au arătat exact intensitatea pe care spaniolul o așteaptă de la echipele lui. Condus bine de Ramba, Cîntec și Mocanu, atacul a mers aproape fără reproș și a răspuns perfect întrebărilor defensivei poloneze: când handbaliștii lui Dujshebaev s-au apărat avansat, România a marcat fie de pe pivot, fie din pătrunderi individuale în zona centrală. Când polonezii au retras linia apărării spre șapte metri, băieții lui Pascual au marcat de la distanță.

Concentrați și mereu pe vârfuri, gata să recupereze orice minge nerevendicată, băieții nu au scăzut ritmul niciun moment. Or, pentru Pascual, asta e prima veste bună.

Întrebat, la conferința de presă dinaintea meciului, despre așteptările cu Polonia, Pascual a răspuns simplu: “mă aștept ca jucătorii mei să dea absolut totul pe teren, așa cum au făcut toată săptămâna.”

Într-adevăr, echipa a tras mult la antrenamente (câte șapte-opt ore pe zi) încercând să pregătească perfect un meci cu miză mai mare decât punctele puse în joc. Nu e niciun secret că ciocnirea cu o echipă ca Polonia, care a fost la un pas de medalii la Rio, a venit cam devreme pentru o echipă a României care abia a început să-și cunoască noul antrenor. În plan mental, însă, acesta a fost probabil un avantaj. De ce? Pentru că înfrângerea ar fi fost ușor de explicat, nu ar fi demoralizat pe nimeni; victoria, în schimb, le va da băieților încredere și mai mare în ei și-n drumul pe care au apucat.

Imediat după meci, Valentin Ghionea, jucătorul Wislei Plock,  a spus că el și colegii lui au fost mai buni nu neapărat tehnic, dar “prin dăruire, prin organizare mai bună și prin răbdare.” Asta le-a adus, în plan mental, colaborarea cu Pascual.

“Xavi Pascual ne-a redat încrederea în noi, ne face să ne simțim cei mai buni jucători din lume prin felul său de a fi”, mai spunea Ghionea. La orice sport, nu doar la handbal, încrederea asta te va trece linia de sosire.

Așa cum explica și Ghionea, mai sunt multe meciuri, grupa e grea și drumul până la Europeanul din Croația (decembrie 2018) e lung. Dar tocmai ăsta e motiv de optimism: dacă în doar câteva zile echipa a reușit să atingă nivelul acesta, atunci trebuie să așteptăm cu mare simț de anticipație următoarele jocuri.

România conduce Grupa 2 cu patru puncte (din patru posibile), urmată de Belarus și Serbia, ambele cu două puncte. Polonia, marea favorită, este ultima, fără victorie.

Pentru România urmează dubla cu Serbia, la începutul anului următor.

Context

Echipa a început campania de calificare pentru Euro acum doi ani, în 2014, într-o grupă secundară câștigată înaintea Italiei și a micului stat Kosovo, iar locul din preliminarii a fost obținut la baraj, printr-o dublă cu Israel. Asta confirmă ceea ce mulți știu prea bine: când vine vorba de handbalul masculin, România se măsoară, în ultimii ani, mai degrabă cu cei slabi decât cu cei foarte buni.

Puțini își mai amintesc azi de cele patru medalii de aur obținute, în anii 60′ și ’70, la campionatele mondiale, și la fel de îndepărtate sunt cele patru medalii olimpice (una de argint, trei de bronz), ultima câștigată la Los Angeles, în 1984. Dar în loc de ciudă (frustrarea subțire că Domne’, nici la handbal nu mai suntem ce-am fost…), performanțele din trecut pot funcționa ca o motivație proaspătă: echipa națională știe unde vrea să se întoarcă. Iar aducerea lui Pascual la echipă ne arată că (prea)mult-așteptata revenire în lumea bună a handbalului masculin chiar este posibilă.