“România este una dintre favoritele la titlul european.” Dar Cehia, disciplinată și tenace, știe handbal și vrea să lupte. Poate marea surpriză a Europeanului să încurce România?
Andrei Năstase 13 decembrie 2016Spre nemulțumirea lui Ambros Martin și Costică Buceschi, care încearcă să-și țină jucătoarele cu picioarele pe pâmânt și cu mintea doar la următorul meci, nu mai departe de atât, tot mai mulți adversari – când nu sunt antrenorii, sunt suporterii, când nu sunt ei, sunt ziariștii străini – complimentează echipa României cu fiecare ocazie.
Unii își primesc vorba bună înapoi chiar acolo, pe loc. Un amabil „și echipa voastră e foarte puternică” care, din gura lui Martin, sună foarte aproape de „mai lăsați-ne-n pace cu porcăria asta!” Alții nu primesc decât o grimasă (abia) transformată în zâmbet și câteva vorbe de duh spaniole șoptite, probabil, în minte.
Dacă ar putea, Martin și Buceschi i-ar face să-și înghită cuvintele. Se tem că vorbele astea au aderență, se prind de jucătoare și le trag în jos. Așa că încearcă să tempereze pe toată lumea, să mențină atmosfera și concentrarea, să ia fiecare meci pe rând.
La ultima conferință de presă, imediat după frumoasa victorie cu Ungaria, Ambros a parat toate complimentele cum s-a priceput mai bine: „Echipa a jucat tot mai bine de la meci la meci, iar asta e o veste bună. Știm însă și că totul se poate schimba de la un moment la altul, așa că în acest moment încercăm să ne concentrăm doar pe noi; încercăm să izolăm echipa de tot ce nu e pozitiv, ne gândim doar la cât de important e meciul următor cu Cehia.”
Întrebat cine mai poate sta în calea României, Ambros a dat din cap: „Vă rog! Nu vrem să ne gândim la nimic altceva în afară de Cehia. Ați văzut meciul lor cu Rusia?”, i-a întrebat pe ziariști. „Au bătut și Ungaria, au pus probleme Danemarcei. Deci trebuie să fim concentrați 100%, chiar 200%.”
Ajunsă în Main Round cu două puncte, Cehia – care a fost aproape să fure un egal Rusiei, acum două zile – este una dintre marile surprize ale Europeanului din Suedia. O echipă care nu s-a clasat mai sus de locul opt la niciun turneu final european sau mondial și nu s-a calificat niciodată pentru Jocurile Olimpice a fost la un pas să încurce Rusia, campioana olimpică cu care este acum la egalitate de puncte în grupa României.
Nimeni nu pare să știe precis nici de unde a apărut Cehia (care încă speră la cea mai bună clasare din istoria ei), nici ce poate face o echipă încă supărată pentru ultima înfrângere, dar dornică să o acopere rapid cu o victorie de palmares.
Cu multe întrebări și puține răspunsuri, l-am invitat pe jurnalistul ceh Jan Vtípil să ne lămurească: la ce ne putem aștepta de la Cehia?
Am vrut să știm dacă Vtípil, care scrie despre handbalul din țara lui și pentru Eurohandball.com, este la fel de surprins de performanțele echipei ca noi, cei care-am văzut Cehia – Rusia din tribună.
“Eu știu cât de puternice pot fi fetele, cât de bine pot lupta contra favoritelor. Dar trebuie să spun, am fost surprins de victoria clară din debutul cu Ungaria (27-22, n. red.) și de faptul că am ajuns în grupa principală cu două puncte.”
Dar Vtípil spune și că Cehia a reușit ceva similar la ultima ei prezență la Euro, acum patru ani, în Serbia: a fost aproape să bată echipe tari, ca Norvegia (19-21, după 18-16 în minutul 50), Franța (22-24, după 19-16 în minutul 45) sau Danemarca.
Și, văzând jocul cu Rusia acum două zile, mulți dintre noi am primit confirmarea că Cehia știe handbal și, mai mult decât atât, știe să lupte. Contra Rusiei, cehoaicele au revenit de la cinci goluri depărtare, au avut ultimul atac și șansa egalării, dar au cedat mingea pe o intercepție și au pierdut la două goluri, 24-26.
Echipa a avut momente bune în defensivă și câteva mișcări istețe și iuți în atac, unele dintre ele reușind să scoată tot ce-i mai bun din Trefilov, gălăgiosul (dar carismaticul) antrenor al Rusiei.
Jan Vtípil spune că tot ce reușește Cehia în teren este rezultatul muncii în echipă. La Cehia, vedeta este grupul, crede jurnalistul. “În mod cert, cel mai bun argument al nostru e spiritul de echipă, disciplina; echipa nu se sprijină pe staruri. Jucătoarele au încredere în antrenor și în planul tactic, pe care îl execută cu tenacitate.”
Surprinzător este, adaugă jurnalistul, că tinere ca Kordovská, Malá sau Jeřábková (care-au dat împreună nouă goluri Rusiei) joacă nu doar cu entuziasm, dar și isteț, cu maturitate.
Și atunci, care sunt așteptările Cehiei? Se mai gândește cineva la semifinale după înfrângerea frustrantă cu Rusia, sau toată lumea – de la jucătoare la staff și la suporteri – ar fi încântată de o clasare în primele șase? “Echipa a fost foarte dezamăgită după ultimul meci, pentru că existau încă speranțe la semifinale. Mai ales că și înfrângerea cu Danemarca a venit după un meci echilibrat.”
Acum, însă, Vtípil crede că Cehia și-a amânat planurile pentru faza finală și se gândește numai la meciul următor. “Totuși, dacă înving azi România, jucătoarele vor începe să facă din nou calcule pentru ultima etapă…”
Și oricum ar fi, știe prea bine că echipa se bate cât de bine poate în fiecare meci, și asta va face și contra României. “Toată lumea înțelege cât de puternică este echipa voastră, dar jucătoarele sunt pregătite pentru încă un meci strâns. Poate că de data asta finalul va fi fericit.”
Pentru România, și Vtípil găsește ușor câteva complimente: „o echipă încrezătoare în propriile forțe, cu mentalitate de învingătoare”; “un handbal cu adevărat impresionant. Neagu e una dintre vedetele handbalului mondial și pare în formă bună; iar portarii au completat foarte bine o linie defensivă și așa solidă.”
Or, faptul că un grup cu mari individualități formează o echipă compactă, adaugă el, demonstrează calitatea antrenorului Ambros Martin.
Când îl întrebi despre principalele griji – despre prima armă a României – Vtípil răspunde că se teme mai degrabă de atac, pentru că defensiva Cehiei este încă în formare. “Dar, așa cum spuneam, nu e doar despre Neagu. Toată echipa este cu adevărat impresionantă la acest Euro, defensiva nu face excepție. Cred că România e una dintre favoritele la titlul european.”
Cum arată grupa
Here's how #ehfeuro2016 Main Round Group II stands@NORhandball: 6 points#ROU: 4@dhf_haandbold: 4#CZE: 2@rushandball: 2@MKSZhandball: 1
— #ehfeuro2016 (@EHFEURO) December 11, 2016
Dacă România trece de Cehia, în primul meci al zilei (ora 17.15), va aduna șase puncte, iar interesul suporterilor români se va muta pe jocul de seară (21.45), în care o victorie a Rusiei în fața Danemarcei ar ajuta și mai mult cauza României.
Norvegia întâlnește Ungaria (19.30) într-un joc care pare, măcar pe hârtie, dezechilibrat.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni