România învinge Lituania cu 3-0, adună primele puncte în drumul spre EURO 2021 și privește acum spre Elveția

Lead.ro 8 noiembrie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

România a câștigat cu 3-0 al doilea meci din preliminariile Campionatului European de Fotbal Feminin, turneu care va fi găzduit de opt orașe din Anglia în 2021. Vineri seara, la Mogoșoaia, fotbalistele antrenate de Mirel Albon au învins Lituania și au acumulat primele trei puncte dintr-o campanie pe care-și doresc s-o încheie în Anglia. (În primul meci, au pierdut cu Belgia, 0-1).

Conduse din teren de neobosita Florentina Olar-Spânu, căpitanul și jucătoarea cu cele mai multe selecții din echipă, și privite din tribune – de altfel nu prea pline – de fețe cunoscute din fotbalistul masculin, precum selecționerul naționalei de seniori Cosmin Contra, selecționerul naționalei U21 Mirel Rădoi, președintele Federației de Fotbal Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță sau Lucian Sânmărtean, jucătoarele României au dictat ritmul meciului, s-au instalat în apropiere de careul Lituaniei, au inventat câteva acțiuni spectaculoase și au pus constant presiune pe apărarea acesteia, care a început să greșească.

Ștefania Vătafu a deschis scorul în minutul 17, dintr-un penalty obținut după un fault în careu și transformat cu siguranță de jucătoarea lui Anderlecht. A urmat, în minutul 29, un autogol al jucătoarei lituaniene Neverdauskaite, după un șut deviat al Andreei Voicu. Decarul naționalei în vârstă de 23 de ani care joacă la campioana U Olimpia Cluj a fost una din cele mai active jucătoare și cea care a dus scorul la 3-0 în repriza a doua, transformând o nouă lovitură de la 11 metri primită de România.

Chiar dacă n-a avut în față un adversar prea puternic, e o primă victorie importantă pentru jucătoarele unei naționale care visează să se califice la primul ei turneu final și să șteargă astfel amărăciunea barajului pierdut cu Portugalia în 2017. Și un cadou frumos pentru Maria Ficzay, care a împlinit în ziua meciului 28 de ani și a fost sărbătorită la final cu tort și șampanie de colege.

„E o victorie importantă, mergem cu un moral bun în Elveția”, a spus Maria după meci, pentru ProX. „O calificare are însemna mult pentru noi. În primul rând, ar veni mult mai multe fetițe, eu asta îmi doresc, să las ceva în urma mea, să știu că am contribuit la dezvoltarea fotbalului feminin. Și ar fi încununarea muncii noastre din ultimii ani. Am fost foarte aproape, cred c-am învățat foarte mult din acel baraj pierdut și cred că suntem mai pregătite ca niciodată s ajungem la un turneu final.”

#LuptamImpreuna contra Lituaniei 💪! Toate detaliile din cantonamentul tricolorelor 👉 bit.ly/ROU_LTU_SUIRomânia 🇹🇩- 🇱🇹Lituania, ora 18:00, Mogoșoaia, în direct pe PRO X și Radio România Actualități

Gepostet von Nationala Romaniei de Fotbal Feminin am Freitag, 8. November 2019

**

România joacă în Grupa H a preliminariilor pentru Euro 2021, grupă condusă de Elveția, care și-a câștigat primele trei meciuri. Croația e pe trei, cu 3 puncte din trei jocuri, iar Lituania e ultima, fără puncte în primele trei meciuri. Prima clasată și cele mai bune trei locuri secunde se califică direct la Europeanul din Anglia.

Pentru România urmează deplasarea în Elveția, pe 12 noiembrie.

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories