România versus Muntenegru înseamnă și Cristina Neagu versus Budućnost. Azi, ambele echipe pot merge împreună la Rio

„O să fie greu pentru Muntenegru la turneul preolimpic”, îmi spunea în februarie Saša Jončić, un ziarist din Podgorica. „Singura noastră șansă e s-o închidem pe Cristina Neagu pe undeva pe aici, în Podgorica, și să pierdem cheia.”

Și jurnaliștii, dar și fanii locali cu care am vorbit în capitala Muntenegrului se temeau de România Cristinei Neagu, tocmai pentru că o cunosc atât de bine și nu și-o doresc ca adversară tocmai pe cea mai bună jucătoare a lor. Interul stânga al României joacă la Budućnost din 2013, iar campioana Europei furnizează naționalei nu doar un nucleu consistent de jucătoare – peste 10 –, ci și banca tehnică, analistul video sau echipa medicală.

În 2012, când Muntenegru câștiga argintul olimpic și aurul european, simbioza dintre club și națională era și mai accentuată. „Nu cred că e alt exemplu în sport în care doar să schimbi tricoul echipei de club cu cel al naționalei”, mai spunea Jončić. „Să ai același antrenor, aceeași bază de pregătire, să fii împreună aproape 12 luni pe an.” Se întâmpla și în România, la Oltchim, care furniza majoritatea juctătoarelor naționalei, cu care a împărțit în unele momente chiar și antrenorii. Dar la Budućnost e deja vorba de un sistem bine închegat, susținut de Guvern, care pornește de la premisa că handbalul feminin e, alături de polo, unul din sporturile cu șanse la medalii olimpice.

E adevărat că echipa de acum nu mai e forța din 2012, cum sublinia și Jončić. N-o mai au pe Bojana Popović, una din cele mai mari handbaliste din istorie, iar o parte din jucătoarele de la Budućnost au ales să joace în altă parte – Jovanka Radicevic e acum la Vardar, Marija Jovanović la Issy-Paris Hand, iar de anul viitor, extrema Majda Mehmedovic va veni la CSM București. La Campionatul Mondial din decembrie, Muntenegru a terminat pe locul opt, dar a reușit victorii contra Ungariei (32-15) și Danemarcei (23-21) în grupe și a ținut aproape de Norvegia în sferturi, pierzând la doar un gol (26-25). În plus, se confruntă și ei cu câteva absențe importante – pivotul Suzana Lazovic, interul stânga Marija Jovanovic, și recent, extrema stângă Biljana Pavicevic –, care s-au simțit și în dubla recentă cu Croația din preliminariile Campionatului European (o înfrângere în deplasare, 23:22, și o victorie acasă, 31:29).

Dar Muntenegru rămâne întotdeauna o echipă de temut, care va lupta, ca orice echipă din Balcani, până la capăt. Cum ar putea fi altfel atunci când motorul care o pune în mișcare e același ca al uneia dintre cele mai bune echipe din Europa. Iar, dacă luptă azi, cu Danemarca, și reușesc o victorie, nu mai au de ce să se teamă de Cristina Neagu.

Pornind de la ce știm despre echipa din Podgorica, pe care am vizitat-o în februarie, trecem în revistă câteva din punctele puternice ale muntenegrencelor, cu care toți românii vor ține astăzi:

Apărarea. „E cea mai importantă forță a noastră”, crede Jončić, care a lucrat câțiva ani și la Federația de Handbal din Muntenegru. „E o apărare agresivă, chiar brutală uneori, neobișnuită pentru handbalul feminin”, completează jurnalistul.

E o filosofie pentru care antrenorul Dragan Adžić e renumit și prin care Budućnost s-a făcut cunoscută. „Apărarea e cea care câștigă meciurile”, crede Adžić, „și toate jucătoarele trebuie să înțeleagă și să accepte asta”. Iar din acest cult al defensivei vine și forța echipei, pentru că acolo se simte cel mai bine efortul colectiv.

Coeziunea echipei. Și Cristina Neagu, dar și oamenii din jurul clubului vorbesc de unitatea grupului; de cum sunt ca o familie, cum se ajută și cum luptă una pentru cealaltă. „Încercăm să creăm un mediu în care toate jucătoarele să se simtă bine, dar să se și gândească la jucătoarele din jurul lor. Să-i pese de cum se simt, să vorbească, să aibă încredere”, spune Bojana Popović. „La Budućnost, echipa e cea mai importantă”, o completează și Adžić, „și suntem pregătiți să jucăm fără orice jucătoare, atunci când se accidentează. Jucătoarele sunt tot timpul în centru, cel mai important e ca ele să fie mulțumite. Ele știu asta, și atunci dau, la rândul lor, totul pentru a ne atinge obiectivele.”

Antrenorul Dragan Adžić, un geniu al tacticii, cum îl numește jurnalistul sârb Nemanja Savic, e omul din spatele succesului lui Budućnost, dar și al naționalei. Le antrenează pe ambele din 2010, timp în care clubul a câștigat de două ori Champions League, în 2012 și 2015, și a pierdut finala în 2014. Înainte, Adžić a fost antrenor secund timp de nouă ani, o perioadă de ucenicie în care și-a îndreptat atenția spre creșterea tinerelor jucătoare și dezvoltarea unui sistem care a produs deja handbaliste de top ca Milena Knezevic, Radmila Petrovic, sau Majda Mehmedovic.

Pentru că Muntenegru e o țară mică, cu aproximativ 620.000 de locuitori, aria de selecție nu e foarte extinsă. Astfel că Podgorica a devenit o bază de pregătire pentru națională, unde jucătoarele talentate au parte de antrenori și condiții bune atât pentru club, cât și pentru națională. „Budućnost e ca o mașinărie care funcționează perfect”, ne spune Savic, iar Adžić un antrenor care privește spre viitor (Budućnost înseamnă chiar Viitor). Are un proiect pe termen lung și vede mereu partea pozitivă a lucrurilor, pe care le-o arată și jucătoarelor lui, pe care le îmbrățișează, pe fiecare în parte, la început de antrenamente și meciuri.

Jucătoare cheie. Deși principala lecție pe care ne-o oferă atât Budućnost, cât și naționala Muntenegrului, e că forța stă în echipă, sunt câteva jucătoare care ies în evidență. Printre ele se numără: Jovanka Radičević, cea mai bună extremă dreapta a Campionatului Mondial și a doua marcatoare, după Cristina Neagu (cu 60 de goluri și un procentaj mai bun, 71% față de 61% al Cristinei); Katarina Bulatović, interul dreapta al lui Budućnost, pe care românii o cunosc de când juca la Oltchim Râmnicu Vâlcea, autoare a 49 de goluri la Campionatul Mondial. Tot de la Buducnost vin și centrul Milena Raičević – 10 goluri în meciul din calificări la Euro cu Croația – și extema stânga Majda Mehmedovic, care a semnat deja cu CSM București.

Experiența Bojanei Popović. Fosta jucătoare-idol în Muntenegru este acum director sportiv la Budućnost și antrenor secund la națională. Câștigătoare a șase Ligi ale Campionilor, Popović contribuie la alcătuirea echipei și stă pe bancă la meciuri. La antrenamente, dar și la timeout-uri, le ia deoparte în special pe jucătoarele de la linia de nouă metri – pe Neagu, pe Bulatović, pe Raičević – și le ajută cu idei și sfaturi bazate pe experiența ei.

Mentalitatea iugoslavă. Muntenegrenii au o mentalitate aparte, spun jurnaliștii și fanii locali. Sunt încăpățânați, hotărâți, luptători, n-o să-i auzi vorbind de înfrângeri. „Lui Adžić îi plac luptătoarele și nu vrea dive pe teren”, ne zicea Savic, care crede că de asta s-a integrat Neagu așa bine la echipa din Podgorica.

Cu o victorie a Muntenegrului cu Danemarca azi, ambele echipe ale Cristinei se pot califica la Rio. „Ăsta era planul pe care l-am făcut împreună cu ei, încă din Muntenegru”, spunea interul stânga după primele două meciuri de vineri seară. „Să câștigăm împotriva Danemarcei și să sărbătorim calificarea după primele două zile. Le ținem pumnii.”