Ronnie O’Sullivan spune că se simte caraghios de slab, dar revine spectaculos în circuit și joacă în finala Mastersului cu Barry Hawkins

„Mă simt rușinat. Nu știu dacă nu cumva e din cauza poziției greșite a spatelui, care-mi dă peste cap postura și tehnica. Nu mă doare nimic, dar poziția e atât de aiurea încât nu am niciun control. Am impresia că tacul și corpul meu sunt complet desincronizate”, spunea Ronnie O’Sullivan imediat după semifinala de sâmbătă seară.

Erau declarațiile unui om sfârșit, învins. Și totuși, Ronnie câștigase semifinala. Îl învinsese pe Stuart Bingham, campionul mondial en-titre, dar îi era rușine cu jocul lui, îi părea rău că nu a putut juca cum trebuie.

Și am impresia că la vremea concluziilor, cu doar un meci de jucat – finala – declarațiile lui Ronnie se potrivesc mănușă pe șablonul unei săptămâni nebune la Londra. Impunătoarea sală Alexandra Palace a găzduit meciuri unul și unul, câteva surprize și un snooker de toată frumusețea. Astăzi, de la orele 15:00 și 21:00 se vor disputa cele două sesiuni ale finalei Barry Hawkins – Ronnie O’Sullivan.

Până să ajungem să vorbim despre cei doi protagoniști de astăzi, prefer să aruncăm o scurtă privire retrospectivă asupra desfășurării turneului.

În primul tur, Shaun Murphy a oferit gafa turneului

Campionul en-titre, englezul Shaun Murphy, a deschis balul cu un meci împotriva lui Mark Allen (Irlanda de Nord). Shaun, favoritul publicului și al caselor de pariuri în această dispută, a oferit un moment cum extrem de rar se poate vedea în circuitul mondial profesionist: la scorul de 2-3, a cedat un joc printr-un triplu fault la bila roșie, în pofida faptului că o putea lovi în plin, spre stupefacția lui Mark, a spectatorilor, a arbitrului și a mochetei din arenă. S-a făcut 4-2 pentru nord-irlandez și meciul s-a rupt, Murphy pierzând cu 6-4.

După meci, Shaun a încercat să se explice: „Ăsta-i jocul. În mod normal, după ce ratezi de două ori bila, pentru a treia încercare cauți o alternativă. Eu nu am putut vedea un plan B. Toate celelalte opțiuni i-ar fi lăsat lui Mark șansa de a închide jocul, așa că am tras aer în piept și am jucat la fel. Din păcate, am luat decizia greșită. Dacă am pierdut meciul din cauza asta? Nu, nu cred”.

Tot în primul tur, Barry Hawkins a trecut cu 6-3 de Joe Perry, iar Ronnie O’Sullivan l-a învins pe galezul Mark Williams într-un entuziasmant 6-5. Judd Trump, John Higgins și Stuart Bingham și-au trecut fiecare în palmares câte o victorie cu 6-4 împotriva lui Stephen Maguire, Liang Wenbo, respectiv Ding Junhui, în timp ce Neil Robertson și Mark Selby nu le-au oferit nicio șansă lui Marco Fu și Ricky Walden (ambele meciuri s-au încheiat 6-0).

„Greatest Masters match ever” s-a jucat în sferturile de finală

Nu, nu este o greșeală. Spectacolul a fost total în „sfertul” englezo-australian Judd Trump – Neil Robertson, iar citatul de mai sus îi aparține… învinsului. Australianul cu părul bălai s-a recunoscut învins în joc decisiv de mai tânărul său oponent, Judd Trump, după un meci de o calitate excepțională, care a smuls ropote de aplauze spectatorilor și exclamații de plăcere în cabinele comentatorilor BBC și Eurosport. „Ce demonstrație fantastică de snooker. Unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am văzut în istoria Mastersului și a oricărui alt turneu”, a spus la microfonul BBC „Domnul Perfecțiune” John Virgo, fost câștigător al Campionatului Regatului Unit.

În sferturile de finală s-au mai întâlnit Ronnie O’Sullivan și Mark Selby, care au reeditat deja un clasic al Mastersului. De data aceasta, Ronnie a fost cel care a cules laurii victoriei, „cel mai talentat jucător de snooker din toate timpurile” învingându-l cu 6-3 pe „Bufonul din Leicester”. Celelalte două meciuri s-au disputat între Mark Allen și Barry Hawkins (2-6) și John Higgins și Stuart Bingham (3-6). Sâmbătă, în penultimul act al competiției, Barry a trecut de Judd Trump cu 6-4, spre surprinderea multora, iar Ronnie l-a învins în semifinala „românească” (ce onoare pe noi că i-am putut admira la București!) pe Stuart Bingham cu 6-3.

Barry Hawkins – Ronnie O’Sullivan, finala anticipată de puțini, dar așteptată de toți

După opt luni în care nu a onorat turneele din circuit cu prezența, Ronnie O’Sullivan a venit la Masters pus pe fapte mari. Concentrat și cu poftă de joc, englezul a reușit să ridice sala în picioare la fiecare meci. Cine ar fi crezut? Aparent, foarte mulți. În pofida unui prim meci foarte greu, disputat împotriva galezului Mark Williams și câștigat cu emoții, în joc decisiv, Ronnie și-a impus jocul fără probleme cu Mark Selby și cu Stuart Bingham, campionul mondial en-titre.

Încurajat de prietenii Jimmy White (legendă a snookerului britanic), Ron Wood (chitarist al legendarei trupe Rolling Stones) și David Beckham (da, chiar el) din sală, capriciosul și carismaticul jucător englez a reușit să își facă revenirea, cum altfel?, în stil de mare campion și în stil propriu, bombănind nemulțumit de jocul lui caraghios. Dar chiar și așa, rușinat – așa cum se arăta după semifinala contra lui Bingham – Ronnie ajunge în a 11-a sa finală de Masters.

De partea cealaltă, Barry Hawkins, chiar dacă nu a fost creditat cu șanse pentru finală, a reușit, migălos, să își facă loc printre ceilalți pretendenți la titlu. Cu un joc solid și cu încrederea de sine la cote înalte, „The Hawk” a reușit să facă meciuri memorabile și să producă surpriza.

Meciul dintre cei doi pare dezechilibrat la prima vedere, dar evoluția lui Barry din meciul cu Judd este încurajatoare pentru fanii săi. Totuși, dacă aruncăm o privire asupra statisticilor în dreptul întâlnirilor dintre cei doi, vom observa un raport neverosimil: din 10 întâlniri, 9 au revenit lui Ronnie. Mai mult decât atât, singura victorie a lui Barry în fața lui O’Sullivan s-a produs la chiar prima întâlnire dintre cei doi, în anul 2002, la Openul Scoțian (5-3). De atunci, Ronnie l-a învins pe unde l-a prins, dintre care în două rânduri la Campionatul Mondial, în finală (2013, 18-12) și în semifinală (2014, 17-7). Cea mai recentă dispută dintre cei doi a avut loc în urmă cu numai 12 zile, în cadrul Championship League, Ronnie câștigând cu 3-1.

Dacă suntem atât de curioși încât să săpăm și mai adânc printre statistici și date, vom observa cum „prăpastia” dintre cei doi combatanți se mărește văzând cu ochii: procentajul victoriilor în circuit în întreaga carieră este de 74% pentru Ronnie și de 61% pentru Barry; numărul turneelor câștigate: 57- Ronnie, 7-Barry; breakuri de peste 100 de puncte: peste 800-Ronnie, aproape 200- Barry; breakuri maxime: 13- Ronnie, 2- Barry, și ne oprim aici.

Așadar, astăzi ne vom afla față în față cu deznodâmântul Mastersului ediția 2016. Un meci care se anunță foarte spectaculos, atât prin prisma formei arătate de cei doi finaliști, cât și prin numele acestora. Va reuși Ronnie să își definitiveze revenirea în circuit printr-un titlu? Va putea Barry să facă surpriza și să dea peste cap majoritatea iubitorilor snookerului (care probabil îl vor susține necondiționat pe Ronnie)? Rămâne de văzut și de savurat. Să ne bucurăm de snooker!