„Salid y disfrudad!”. Să scapi spre poartă și să știi că acela ar putea fi ultimul tău gol: George Țucudean și povestea lobului de pe „Celtic Park”

„Salid y disfrudad!”, „Intrați pe teren și bucurați-vă!”: îndemnul viral al marelui Johan Cruyff a contaminat cu entuziasm nu doar o echipă, ci o întreagă epocă. Dintr-un simplu joc, fotbalul a devenit, de un secol aproape, mai întâi o meserie și apoi, firesc, un business. Dar, de fiecare dată, generație după generație, bucuria, bucuria golului, bucuria victoriei, bucuria apartenenței la o gașcă și la culorile ei, bucuria asta, atât de neînțeles pentru mulți, a alergatului „de nebun” după o minge, bucuria a umanizat, din nou și din nou, un show pe care televiziunile plătesc sute de milioane de euro pe sezon.

„Salid y disfrudad!”: de la o vreme, pentru jucători, bucuria aceasta atât de naturală a jocului începe să se transforme – parcă tot mai des – într-un soi de panică. Apar accidentările, apar durerile, trec anii și, peste noapte, încolțește în suflet teama că fiecare nouă convocare la Națională, fiecare nouă titularizare poate fi ultima, că fiecare gol, fiecare șut, fiecare minut poate pe ultimul. În vestiarul campionilor de la CFR Cluj, acolo unde nimeni nu trage mai tare de el cum o face Ciprian Deac, decarul „vișiniilor” povestea că motivația de a se pregăti la intensitatea la care o face vine, pe undeva, și din disperarea vârstei. „Sincer, cred că e și frica că se apropie momentul când trebuie să pui ghetele în cui”, ni se destăinuia internaționalul nostru, care, la 33 de ani, continuă să fie o soluție pentru Naționala lui Cosmin Contra.

Ei bine, tocmai din vestiarul acela al CFR-ului, în care, pe lângă Deac, își regăsesc zi după zi bucuria jocului veterani precum Vinicius (35 de ani), Hoban (36) sau Culio (36), va lipsi, începând de azi, la doar 28 de ani, abia împliniți, atacantul George Țucudean. Dacă va lipsi doar câteva luni sau dacă va lipsi de tot, nu știe încă nici George Țucudean. Dar golul fabulos al victoriei cu Glasgow de la Celtic ar putea fi ultimul din cariera golgheterului român. Lacrimile cu care a părăsit gazonul de pe „Celtic Park” după reușita de mare rafinament din prelungiri – înțelegem limpede acum – nu erau lacrimi de bucurie.

De fapt, George tocmai asta a pierdut, bucuria. Și-o mai pierduse o dată, într-un moment de rătăcire, pe când juca la Viitorul lui Gică Hagi, înainte să ajungă la CFR Cluj. A plecat atunci dintr-un cantonent și i-a transmis lui „Mister” că nu-și mai găsește motivația, că are nevoie de un timp doar cu el. Gică a știut cum să-l ia atunci pe George și cum să-l repună pe drumul cel bun. A făcut din tânărul apatic și, cumva, autosuficient, atacantul flămând după gol de mai apoi, de la CFR și de la Națională – peste 25 de goluri în nici doi ani! Cu Gică Hagi, apoi cu Dan Petrescu și Cosmin Contra, George Țucudean, băiatul de bani gata, își recăpătase bucuria de a intra pe gazon…

Tocmai bucuria asta și-a pierdut-o în ultimele luni. Nu mai e vorba acum de vreun capriciu al tinereții. În ultimii doi ani, George Țucudean s-a pregătit ireproșabil alături de veteranii Deac și Culio, iar asta s-a văzut cel mai bine în saltul de calitate pe care l-a făcut. Cel puțin în ultimul sezon, în care a ieșit din nou golgheter al Ligii 1, nu a fost gol marcat de „Țucu” care să nu fie demn de un generic. Călcâie, vincluri, loburi cu stângul, loburi cu dreptul, totul culminând cu „scărița” de la Glasgow, demnă de un atacant pur-sânge.

Numai că, în ultimul an, la fel de dese precum fazele sale memorabile de pe gazon au fost, pentru George Țucudean, crizele cardiace. Mai întâi o amețeală la pauză, apoi un puls ridicat și o schimbare, apoi controale peste controale, până când s-a ajuns la operație pe cord.

I s-au dat asigurări că totul va fi bine, dar atacantul a ajuns din nou la clinica de la Viena pentru încă o operație. Palpitațiile și atacurile de panică nu s-au potolit, cum să-ți mai găsești bucuria fotbalului când inima îți tună în tâmple cu 200 de bătăi pe minut după orice sprint? Cum să mai intri și să te bucuri când când știi că, acasă, inimile celor dragi bat și ele cu 200 pe minut, în fața televizoarelor, de teama să nu ți se facă rău și să cazi pe gazon?!

Explicația lacrimilor din ochii lui George după golul cu Celtic a venit luni, printr-un comunicat de presă. „Clubul CFR 1907 Cluj anunță faptul că atacantul nostru George Țucudea va lua o pauză de la activitatea fotbalistică. Totul vine ca urmare a problemelor de sănătate apărute în ultimele luni, care l-au ținut departe de teren. În perioada care va urma, fotbalistul își va lua o pauză pentru refacere și pentru a efectua câteva investigații suplimentare, care să-i ofere garanția că poate reveni în fotbal la cel mai înalt nivel. Noi, toți cei din Familia CFR, suntem și vom fi mereu alături de George Țucudean și îl vom susține în toate demersurile sale. Avem toată încrederea că <<Țucu>> va reveni mai puternic în iarbă și că ne va ajuta în continuare să câștigăm trofee. Și-a adus contribuția de atâtea ori prin golurile sale în obținerea unor victorii importante, iar acum e rândul nostru să fim alături de el. Multă sănătate, Țucu! Te așteptăm din nou în Gruia!”.

La câțiva ani de când își pierduse motivația de a mai intra pe teren, George Țucudean e obligat acum să abandoneze (cel puțin temporar) fotbalul în cel mai bun moment al carierei sale, după două sezoane ca golgheter al Ligii 1, după ce devenise om de bază pentru Contra la Națională, cu perspectiva certă a grupelor Europa League și a unui transfer bun în străinătate.

Cipri Deac recunoaște că la 28 de ani abia ce învățase cum se cuvine ce înseamnă o viață de profesionist, de-abia ce descoperise cu adevărat ce înseamnă să te bucuri de fotbal. La 28 de ani, George Țucudean învață, dramatic, ce înseamnă să nu te mai poți bucura de fotbal. „Salid y disfrudad!”: deviza lui Cruyff e mai mult decât o pledoarie pentru fotbalul spectacol, e o pledoarie pentru a trăi clipa, pentru a trăi fiecare meci, fiecare sprint, fiecare șut și fiecare gol ca și cum ar ultimul.

*

Pe „Celtic Park”, când a rămas singur cu portarul după pasa din foarfecă a lui Djokovic, „Țucu” putea să bubuie la poartă – avea unghi – putea să simuleze șutul, să dribleze portarul și să „parcheze” mingea după linia porții, avea toate opțiunile din lume. A ales-o pe cea mai grea și-n mod sigur pe cea mai frumoasă. A pus un lob peste portar, cu mingea urcând leneș, parcă în reluare, frame cu frame, timp berechet să-ți revezi toată cariera, de la ambițiile puștiului de 16 ani care dădea probe la Celtic până la golul acesta – mingea a trecut de-acum de portar, coboară spre linia porții învăluită în aura stălucitoare a blițurilor foto… -, până la golul acesta care, cine știe, ar putea fi ultimul: „Salid y disfrudad!”.

Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures