După 25 de ani de handbal, Iulia Curea face trecerea spre banca tehnică a lui CSM București: ea va fi noul antrenor secund al lui Adrian Vasile. Iar Iulia, care a câștigat trofeul Champions League cu CSM București în 2016, vrea să câștige trofeul european din postura de antrenor.
*
După un sfert de secol în handbal ca jucătoare, Iulia este de astăzi secundul lui Adi Vasile la CSM București. Chiar el i-a făcut propunerea.
„Mă bucură foarte mult că Iulia va fi antrenor secund și sunt fericit că am avut această idee foarte bună. Să ai alături de tine un om care este respectat de toată lumea și cu această experiență, nu poate fi decât un plus și cu siguranță va fi mai bună decât am fost eu ca antrenor secund. Iulia este un om foarte serios, un om care mai toată cariera ei a fost la cel mai înalt nivel atât ca sportiv cât și ca om. Este o persoană loială care face parte din echipa noastră din 2014 și a trecut prin toate etapele prin care clubul nostru a trecut în acest drum european pe care l-a avut”, a spus Adi Vasile.
„Când am primit această ofertă m-am gândit foarte mult, pentru că e o șansă unică, pe care nu o are toată lumea. Deocamdată nu știu cum e, o să văd când începem, dar mă bucur că rămân la CSM, mă bucur că rămân pentru că asta am făcut de mai bine de 25 de ani și iubesc handbalul”, a spus și Iulia Curea.
Ea și-ar fi dorit să-și încheie într-un mod diferit cariera de jucătoare, dar pandemia de Coronavirus i-a dat planurile peste cap.
„Într-adevăr, după o relație lungă, de 25 de ani, este greu, nu este exact retragerea pe care mi-am imaginat-o, din cauza faptului că ne-am oprit practic din 11 martie și nu am putut juca, nu am mai avut meciuri de handbal. Mi-aș fi dorit o altfel de retragere, nu să se oprească brusc așa, dar asta este situația, asta este viața, am acceptat-o, se termină o poveste și începe alta”.
Noul antrenor secund al lui CSM recunoaște că atât ea, cât și fetele s-au obișnuit greu cu ideea că acest sezon a fost unul compromis pentru ele. Pe plan intern au terminat pe locul 2, iar la nivel internațional EHF a anulat sferturile de finală ale Ligii Campionilor, unde echipa bucureșteană era calificată.
„A fost foarte greu de acceptat situația, am vorbit, am fost nervoși, am stat la telefoane, nu putem schimba nimic. Asta a fost, ăsta a fost destinul nostru pentru acest sezon, important e că o luăm de la capăt. Să fim sănătoși!”.
CSM se reunește pe 6 iulie
După 4 luni de pauză forțată, handbalistele de la CSM București încep antrenamentele oficiale pe 6 iulie, în condiții de maximă siguranță. Jucătoarele străine au revenit în România pe 21 iunie și sunt în cele 14 zile de izolare.
În următoarea perioadă, sportivele se vor pregăti în aer liber pe Arena Națională, până vor avea voie să intre în sală.
„Este un program special, nu va fi ușor, suntem foarte mult condiționați de tot ce se întâmplă. Probabil că antrenamentele cele mai multe vor fi în stadion, afară, în sala de forță probabil vom fi cât mai puține, împărțite. Chiar și mie, chiar dacă mă las, mi-e dor de handbal și aștept să începem”, a mai spus Iulia Curea.
Câștigătoare a Ligii Campionilor, a Trofeului Campionilor și a Cupei Cupelor, de 11 ori câștigătoare a Ligii Naționale, de șase ori a Cupei României și de cinci ori a Supercupei, Iulia spune că cel mai important moment din carieră a fost câștigarea Ligii Campionilor:
„Momentul în care am câștigat Liga Campionilor cu CSM a fost un vis devenit realitate. Au fost momente în care am plâns, trebuie să recunosc, și după un meci mai rău și după o durere, dar eu nu sunt o persoană care mă abțin să nu plâng. Dacă îmi e să plâng, plâng și nu am nici o problemă”.
Iulia a mai jucat pentru Știința Bacău, când avea doar 16 ani, apoi, între 2002 și 2006, la HCF Piatra Neamț, din 2006 până 2013 la Oltchim, iar din 2014 până în 2020 la CSM București.
Imagini: CSM București
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni