„Sunt parte din ceva ce mi-am dorit să fac de când eram mic, mă bucur că pot ajuta de la o vârstă așa tânără”. Ianis Hagi și Tudor Băluță s-au alăturat inițiativei Common Goal

În decembrie 2019, la Gala FIFA, Jürgen Klopp a anunțat în timpul discursului său de acceptare a premiului pentru cel mai bun antrenor că a devenit membru al Common Goal, o inițiativă co-fondată în 2017 de fotbalistul spaniol Juan Mata, prin care jucători sau antrenori redirecționează 1% din salariu către cauze sociale care-și propun să schimbe viața unor tineri și comunități dezavatantajate.

Viziunea pe termen lung a proiectului e să redirecționeze 1% din veniturile industriei fotbalistice – estimate la 50 miliarde de dolari pe an – pentru organizații neguvernamentale care folosesc fotbalul la nivel de grassroots să ajute tinerii din medii vulnerabile.

„Vreau să folosesc această scenă să spun un lucru: acesta e un premiu individual, nu înțeleg 100% premiile individuale, dar sunt aici datorită mai multor oameni. Cu toții avem parte de vieți bune, de asta suntem aici. Dar sunt oameni care nu sunt în aceeași situație, așa că sunt mândru să anunț că de azi mă alături familiei Common Goal (..) Ca echipă, chiar și cu o contribuție minimă de 1%, industria fotbalului poate să schimbe lumea. Acum e momentul ca cei interesați să facă un pas în față”, a spus Klopp, care s-a alăturiat unor personalități ca Mats Hummels, Eric Cantona, Giorgio Chiellini, Kasper Schmeichel, Serge Gnabry, Paulo Dybala, Megan Rapinoe, Alex Morgan sau Pernille Harder.

Săptămâna asta, Ianis Hagi şi Tudor Băluţă au devenit primii jucători români care se alătură proiectului Common Goal. Primul care și-a dorit să se implice a fost Tudor, care are 22 ani și e legitimat la echipa britanică Brighton & Hove Albion. A aflat de inițiativă de la agentul său și era pregătit să se alăture când Ianis Hagi, fost coleg de echipă de la Viitorul și bun prieten în afara terenului, l-a rugat să mai aștepte puțin. Ianis, care tocmai aflase de proiect, a vrut să se documenteze și el și apoi să facă împreună acest pas, pentru a avea un impact mai mare. „Ne cunoaștem de atât timp, suntem și prieteni și ar fi ceva frumos să facem asta împreună”, a spus el în emisiunea GSP Live. „Suntem și primii români care au intrat în acest proiect și mi se părea normal s-o facem amândoi. Cred că imaginea și impactul era mult mai mare pentru noi, pentru țară, cu obiectivul de a deschide cât mai multe porți și la noi în România.”

Anunțul lor a venit în săptămâna importantului meci cu Islanda din calificările pentru Campionatul Mondial din Qatar, poate și ca un semn că, deși parcursul lor sportiv e un indiciu pentru cât de dificil e pentru fotbaliștii români să se impună în campionatele străine, prin acțiunile lor din afara terenului arată că sunt deja pregătiți să fie acolo, alături de marile nume din fotbal.

„Sunt parte din ceva ce mi-am dorit să fac de când eram mic, așa că mă bucur că pot ajuta de la o vârstă așa tânără”, a spus Ianis într-un interviu pe larg oferit pentru publicația The Athletic.

Și pentru Tudor e un mod de-a folosi fotbalul, pe care-l iubește, ca să-i ajute pe cei din jur, ceva ce și el spune că își dorea dintotdeauna. „E ceva la care mă gândeam de mic. Mereu am avut empatie pentru alți oameni, nu mi-a plăcut să-i văd trecând prin momente dificile și neavând aceleași oportunități din cauza situației financiare.”

„Mereu am vrut să dau ceva înapoi comunității”

Pentru Tudor, nu e prima încercare de a-i ajuta pe cei din jur. În 2019, a aflat despre povestea Loredanei Jianu, o tânără din Craiova paralizată de la gât în jos care absolvise Facultatea de Drept și era studentă la master. Impresionat de curajul și dorința ei de-a reuși în viață, în ciuda dizabilității, Tudor, și el din Craiova, a vrut s-o cunoască. „Universitatea ei este la doar cinci minute de apartamentul meu din Craiova, așa că ne-am întâlnit și a fost începutul unei prietenii de lungă durată. (..) Mereu am vrut să dau ceva înapoi comunității și am hotărât, împreună cu mama, s-o ajutăm”, a spus el pentru site-ul echipei sale, Brighton. „O ajutăm cu mâncare, medicamente și o vizităm, ca să-i arătăm că suntem acolo pentru ea.”

Când a aflat că Loredana, care locuia într-o cameră mică de cămin studențesc împreună cu mama ei, care o ajuta, avea nevoie de o locuință pentru a putea rămâne în oraș după ce urma să termine studiile la master, pentru ședințele zilnice de terapie, fotbalistul de 22 de ani a pornit o campanie publică de strângere de fonduri. A vorbit de povestea Loredanei la televiziuni și în ziare, a postat pe rețelele sale sociale și a ajutat la strângerea a peste 20.000 de euro.

„Cu toții avem nevoie de o susținere în viață. De exemplu, eu l-am cunoscut pe tatăl lui Ianis și mi-a schimbat cariera și viața”, a spus pentru The Ahletic. „Poate pot și eu să fiu o astfel de persoană pentru cineva, să-i ajut să primească o educație, să-și atingă obiectivele, să aibă viața pe care și-o doresc.”

„Fiecare jucător trebuie să găsească echipa potrivită, antrenorul potrivit, mediul potrivit pentru a avea succes”

Tudor și Ianis se cunosc de la 15 ani, când au participat la o tabără de recrutare pentru Academia Gică Hagi. Tabăra dura o lună, dar după patru zile, Hagi le-a spus părinților lui Tudor că ar vrea ca băiatul lor să se mute la Constanța, să facă parte din academie.

Au fost colegi în academie, apoi au jucat împreună pentru echipa de seniori Viitorul Constanța, unde au fost colegi de cameră. Au impresionat în vara lui 2019 cu echipa națională de tineret la Campionatul European U21 din Italia și au debutat apoi și la naționala mare, parte dintr-o generație în care mulți și-au pus speranțele unei reîntoarceri în fotbalul mare.

Carierele lor n-au avut însă traiectorii lipsite de obstacole. Transferat de doi ani la Brighton, Tudor a trecut prin mai multe accidentări, printr-un împrumut la Dinamo Kiev sau la echipa U23 a clubului și a jucat un singur meci pentru echipa de seniori. „Nu așa îmi doream să decurgă lucrurile când am plecat la Viitorul”, spune în discuția cu The Athletic. „E dificil din punct de vedere mental și nu sunt fericit că nu joc. (..) Încerc să iau lucrurile pozitive din fiecare experiență și chiar dacă n-am jucat, mă simt mai matur. Obstacolele m-au ajutat să devin mai puternic. Anglia încă e visul meu, vreau să joc în Premier League, fie că e pentru Brighton sau pentru alt club. Cu toții avem drumuri și moduri diferite de-a ajunge în top și sunt 100% convins că voi ajunge unde îmi doresc. Dacă te uiți la jucători ca Mohamed Salah și Kevin De Bryune – Chelsea nu i-a vrut și acum sunt doi dintre cei mai buni jucători din lume. E nevoie de timp și de răbdare.”

Nici cariera lui Ianis n-a luat avânt după ce-a plecat de la Viitorul. Primele sale transferuri în străinătate, la Fiorentina și apoi la Genk, n-au fost nici ele reușite – și poate că nici n-a primit suficiente șanse să confirme. Abia la Rangers, unde a ajuns în ianuarie 2020, întâi sub formă de împrumut, pare să fi găsit un mediu care i se potrivește și în care și-a regăsit încrederea. A muncit mult, mai ales în plan fizic, cum spune chiar el că și-a dat seama că are nevoie după ce-a jucat cu Genk în Liga Campionilor, și-a îmbunătățit nutriția și a încheiat sezonul cu titlul de campion în Scoția.

„Fiecare jucător trebuie să găsească echipa potrivită, antrenorul potrivit, mediul potrivit pentru a avea succes. Asta am simțit în cariera mea”, a spus și el pentru The Athletic, unde a vorbit și despre cum a ales echipa antrenată de Steven Gerrard (care tocmai a anunțat că a semnat cu Aston Villa) și cum a fost să crească cu presiunea numelui pe care-l poartă:

„Oamenii spun că e presiune să joci pe un stadion cu 50.000 de spectatori, dar pentru mine e o plăcere. Pentru mine, presiune a fost când aveam opt ani și părinți din tribună mă judecau. (…) Îi auzeam spunând că joacă doar pentru că tatăl lui e cine e. La vârsta aia e dificil, dar m-a maturizat. Părinții mei mi-au că orice aș face, faptele sunt pe teren. Oamenii vor vorbi mereu, toată lumea poate avea o opinie, dar atât timp cât arăți ce fel de jucător ești, oamenii vor realiza treptat că joci pentru că ești talentat.”

Pentru că la Rangers a găsit un loc propice dezvoltării sale, Ianis – jucător de la care fotbalul românesc așteaptă încă atât de multe – și-a dorit să redirecționeze o parte din fondurile implicate de proiectul Common Goal către proiecte locale. „Primul nostru gând a fost să ajutăm comunități și tineri din medii vulnerabile din România, dar când simt că cresc într-un loc și văd cât de fericit sunt aici, simt că trebuie să ofer ceva înapoi și comunității din Glasgow și din Scoția.”