„Suntem mereu cu gândul la pasul următor!” Analiză | Cum a devenit posibil succesul Clujului și cum se construiește o echipă capabilă să lupte în Europa

U-BT Cluj-Napoca e pe punctul să realizeze cea mai importantă performanță din baschetul masculin românesc la nivel de participări în cupele europene intercluburi, calificarea în Final 8 al Champions League. Meciul decisiv e marți, în deplasare la Oostende (live pe LookSport, de la 21:00), iar un rezultat bun ar completa un traseu oricum spectaculos. [Later edit: Clujul a obținut calificarea]. Dar, în vreme ce performanța sportivă e impresionantă, ceea ce ar trebui să ne fascineze mai mult e procesul din spatele ei. Pentru că, spre deosebire de alte încercări din sportul românesc, nimic nu e haotic în proiectul U. Or, exact asta e ceea ce trebuie astfel încât rezultate precum cele reușite în acest sezon să nu fie întâmplătoare și apoi uitate de toată lumea. Dimpotrivă, Clujul pare să pună bazele unui succes pe termen lung. Și, în felul acesta, să ofere un exemplu pentru tot sportul românesc. 

Mai jos ne uităm spre cum a fost gândit acest proiect. 

Sunt zeci de ani de când sporturile de echipă din România – club sau națională – au pierdut contactul cu nivelul de elită din Europa și din lume. Excepții au mai fost, după 2000, în special la handbal feminin, iar fotbalul a produs câteva surprize de pus în ramă. În rest, la rugbi, la volei sau la baschet, prea puțin. Mai frustrant decât orice, însă, e senzația că nu reușim să construim în jurul momentelor de grație. Că victoriile mari, oricum puține, trec pe lângă noi fără să ne îmbogățească cu mai mult decât o seară de euforie, fără să înțelegem cum au devenit posibile. Și fără să le transformăm în modele.

Până și rarele proiecte care și-au probat viabilitatea o vreme s-au dovedit a fi fragile. CFR Cluj, în versiunea care a întrerupt hegemonia fotbalistică a Capitalei la finele anilor 2000 și a obținut câteva performanțe notabile mai ales pe plan extern (victorii în deplasare la Roma și la Man United, record național de 10 puncte într-o grupă de Champions League) a sfârșit în insolvență, fiind salvată, finalmente, de un acționariat care rămâne în continuare o mare necunoscută. Pe acest fundal, modelele interne din sporturile de echipă au devenit fie echipele susținute din fonduri publice, mai mult sau mai puțin transparente, mai inspirat sau mai puțin inspirat folosite, fie echipele susținute de finanțatori atotputernici și atoateștiutori, care interferează flagrant cu zona de competență sportivă. Nici unele, nici altele nu au reușit să confirme așteptările unui public avid nu doar de rezultate, ci și de exemple de succes.

În acest peisaj din care orizontul lipsește a apărut, de câțiva ani, un proiect care disrupe „laissez-faire”-ul tipic locului. Că el s-a născut la Cluj n-ar trebui să ne mire. Cu echipe de fotbal campioane de ani de zile și la fotbal feminin, și la masculin, cu un eveniment de talia Sports Festival, cu două turnee de tenis WTA, cu turnee de elită precum Fed Cup, cu competiții de nivel european la tenis de masă, la gimnastică sau baschet, Clujul a devenit polul sportiv al României. De ceva vreme, echipa de baschet masculin, U-BT, se înscrie și ea pe lista atuurilor sportive ale Clujului.

Cu o istorie serioasă – dovadă numele vechii săli polivalente a orașului, purtat de un uriaș baschetbalist clujean, Horia Demian – Universitatea Cluj a fost mereu la vârful baschetului nostru. S-a bazat pe o școală de baschet excelentă, pe un public fanatic și cunoscător, și pe cu instituții – universități sau firme private – care au pus mereu umărul la nevoie. „U” a fost tot timpul în intimitatea marii performanțe, și a început să-și afirme pregnant pretențiile la trofeele interne mai ales după dispariția Asesoft Ploiești, clubul controversatului Sebastian Ghiță.

Din 2014, de când are un sponsor local puternic în spate (Banca Transilvania, care sponsorizează și echipele naționale de baschet), „U” a crescut de an la an, ajungând până la momentul de vârf din sezonul actual. Nu doar rezultatele s-au legat, dar și spectaculozitatea jocului a crescut. Pe lângă astea, e ceea ce farmecă adesea cel mai mult în sport: potențialul. U BT flirtează cu un rezultat istoric, ajungând acum în sferturile de finală ale Champions League.

Lucrurile astea sunt potențate de decorul modern al BT Arena și de publicul generos și pasionat de la Cluj. Echipa conduce (până recent, neînvinsă) în campionatul românesc și are un traseu european fantastic în Basketball Champions League, în compania unor echipe cu nume din ligi puternice ale Europei – Israel, Italia sau Turcia.

Într-un alt articol ne-am uitat spre ce anume a făcut bun echipa în acest sezon. Aici încercăm să vedem cum a fost construită echipa Clujului și ce anume o face un caz aparte în sportul românesc.

„U”-BT e, fără discuție, cea mai spectaculoasă echipă românească a momentului, indiferent de sport. Nici nu trebuie să fii mare împătimit de baschet ca să te entuziasmeze jocul clujenilor, care are momente atât de fluide și de artistice încât a atras atenția Europei baschetbalistice. U e inspirată de Patrick Richard, dar pe lângă liderul echipei, mai are încă trei-patru piese importante care pot lua oricând meciul în propriile mâini prin execuții de dincolo de linia de 3 puncte, prin combinții electrizante sau prin dunk-uri decupate parcă din NBA.

În spatele spectacolului efervescent din teren stă, însă, un plan solid; unul care lipsește atât de mult sportului nostru, în care se vorbește mult și zgomotos și nu se face, de fapt, mare lucru. Într-o organigramă în care se găsesc nume mari din istoria clubului, Mircea Cristescu, Branko Cuic, Mihai Silvășan sau Dorin Pintea, trebuie să cauți pe site-ul oficial al clubului ca să vezi care sunt decidenții principali la „U”-BT.

Dacă nu ești un cunoscător al mediului academic sau al lumii bankingului, numele profesorului Marius Bojiță, un respectat universitar clujean, fost rector la Medicină, sau al lui Sergiu Mircea, director executiv de marketing și comunicare la Banca Transilvania, nu îți vor fi cunoscute. Ei sunt președintele, respectiv unul dintre vicepreședinții clubului. Asta pentru că, spre deosebire de modelul generalizat în sportul nostru, principalii responsabili de la „U”-BT nu apar prin talk-show-uri sportive și nu cumpără proxy-uri ca să pună presiune, la comandă, pe arbitri sau pe adversarii din competiție. Lasă prim-plan-ul pentru jucătorii din teren, iar asta trebuie că e una dintre direcțiile pe care le impune noul model de management al performanței de la Cluj.

 

Care sunt celelalte ingrediente ale succesului „U”-BT? Ce face bine Clujul și ar putea servi ca exemplu sportului nostru? Există aici lecții care, odată replicate sau adaptate altundeva, ne pot ajuta să profităm, ca ecosistem sportiv, de sezonul extraordinar – intern și european – al echipei de baschet a Universității?

Am căutat răspunsuri la doi dintre eroii principali ai frumoasei povești de la Cluj, ambii foști mari jucători la „U”: directorul sportiv Branko Cuic și antrenorul principal Mihai Silvășan. Cei doi ne-au vorbit deschis și echilibrat despre cum se fac lucrurile la „U”-BT. Un exercițiu de transparență necesar în sportul nostru.

Mirajul

Unul dintre cei mai iubiți stranieri din istoria echipei, sârbul Branko Cuic a venit la „U” acum 13 ani, cu gândul să stea 3 luni și apoi să revină în Asia, unde juca la acel moment. Nu doar că nu a mai plecat niciodată, dar, între timp, și-a luat și cetățenia română și e clujean cu acte în regulă. Nimeni nu știe mai bine decât el cât de contagios este spiritul lui „U”. Cine a intrat o dată în apa Someșului, peste drum de cele două săli polivalente – locul obișnuit în care se celebrează, cu o baie pe orice vreme, marile victorii – devine clujean pe viață. „Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U!”, sloganul favorit al galeriei, se transmite, din an în an, și celor de pe teren.

Generația 2021-2022 de la „U” nu e, din punctul ăsta de vedere, deloc altfel decât generațiile de dinainte: deși în echipă sunt străini veniți după lungi experiențe internaționale, niciunul dintre ei nu lasă impresia unui trecător indiferent, cum vezi atâția în sportul de azi. Branko Cuic, care a abandonat activitatea sportivă în 2017 și și-a pus sacoul de oficial al echipei, e un exemplu viu pentru jucătorii străini de azi. „Când vorbesc cu ei eu le dau, de multe ori, chiar exemplul meu. Am venit la Cluj să stau 3 luni, să văd cum e și uite că n-am mai plecat de atunci din Cluj!”, zâmbește Branko.

Bugetul

Pentru a atrage jucători de calitate, e nevoie de predictibilitate și resurse financiare pe măsură. „Evident, e nevoie de un sponsor, de un partener puternic în spate. În ziua de azi, fără bani nu poți face performanță”, spune antrenorul Mihai Silvășan. Clujul a avut însă și șansa unei alinieri de interese:

„BT este mai mult decât un finanțator, este partenerul clubului în adevăratul sens al cuvântului. Întotdeauna am avut o relație foarte bună și deschisă cu cei de la BT, avem mare noroc că o companie atât de mare și de puternică iubește baschetul cu adevărat. Ne-am intersectat viziunea de a construi o echipă foarte puternică, la un nivel european. Pentru așa ceva trebuie și multă muncă, și răbdare, până la urmă și puțin noroc, iar cei de la BT ne-au arătat multă răbdare, ne-au ajutat mereu, au crezut în visul nostru, ne-au dat și mână liberă, iar la final asta s-a și răsplătit”, adaugă Branko Cuic.

Tot Cuic adaugă: „Noi suntem departe de banii care se învârt în fotbal. Bugetul echipei e puțin schimbat în ultimii 5-6 ani. Suntem mult mai departe decât fotbalul, dar și mult mai departe decât multe echipe din FIBA Champions League, departe de echipe pe care noi le-am bătut. În același timp, suntem și mult mai departe, pe plus, decât unele echipe din campionatul românesc. Dacă ne raportăm la nivel internațional, bugetul nostru e nesemnificativ ca să îți lase spațiu să spui că o să ai echipă beton și o să rupi în Europa. ‘Buget’ nu e egal niciodată cu ‘echipă’ și cu ‘performanță’. Bugetul te lasă doar să plătești la timp ceea ce ai promis jucătorilor”, explică directorul sportiv.

Selecția

Dar mixul acesta de jucători talentați și, în același timp, cu un caracter special, care transpare pe parchetul de joc, nu vine din senin și nu e garantat de buget. „Pe lângă bani, noi venim cu munca”, mă introduce Mihai Silvășan în bucătăria internă a clubului. „Din punctul de vedere sportiv, e foarte importantă selecția jucătorilor. Planificarea unui sezon începe din vară, din iunie-iulie, atunci trebuie să proiectezi echipa, să vezi ce jucători îți dorești și să îi găsești în așa fel încât să se încadreze în profilul de care ai nevoie. Trebuie să fie, în primul rând, caractere, personalități bune, care să înțeleagă că obiectivul echipei, pe care noi îl prezentăm încă de la prima discuție telefonică pe care o avem cu ei, este mai important decât succesul lor personal, și aici mă refer la statisticile bune. Degeaba ai statistici bune, dacă nu reușești să câștigi și să faci echipa mai bună prin aportul tău”.

Branko Cuic colorează discursul serios al antrenorului principal. „Pentru noi grupul a fost mereu mai important decât individualitățile. Jucătorii care ajung la noi au note personale, desigur, dar noi am gândit ce plus pot aduce notele lor personale în grupul nostru. Înainte să aducem un jucător, noi sunăm și vecinii, și mătușile, și foștii antrenori, pentru că nu doar statisticile lor ne interesează, ci și caracterul, cum reacționează un jucător sub presiune, ce a făcut înainte, cum arăta echipa de dinainte cu el în teren și cum arată după ce el a plecat, tot felul de detalii de acest gen”. 

„Când facem echipa, noi evităm mercenarii. Căutăm oameni serioși. În ultimii ani, aproape toți jucătorii noștri au familie, vin aici cu inima deschisă, cu familia, aici toată lumea e fericită, iar asta înseamnă mult. Un jucător cu doi-trei copii care vine într-un oraș și e plătit la timp, vine cu plăcere la antrenamente și la jocuri și e fericit, nu va pleca anul viitor în altă țară pentru 10% mai mult la contract”, explică directorul sportiv.

Reputația

Nivelul la care a ajuns clubul ajută foarte mult, în ultima vreme, la aducerea de jucători. „Înainte era foarte greu, trebuia să plătești mai mult decât alții ca să convingi un jucător cu nume să vină în România. Acum e mult mai ușor, asta și datorită reclamei bune pe care ne-au făcut-o cei care au jucat înainte aici, se vorbește frumos în Europa despre clubul nostru, despre condițiile de aici, despre oraș, despre fanii noștri”, spune Cuic.  

„Avem și șansa că Clujul e un oraș în care se poate trăi bine, în care avem școli internaționale pentru copiii jucătorilor, avem cinematografe, mall-uri, teatre, din punctul acesta de vedere adaptarea e destul de ușoară. Noi am avut aceste discuții cu ei de la primul telefon, le-am spus ce se așteaptă de la ei, le-am spus ce îi așteaptă aici”, povestește „Silvă”, cum îl știe toată lumea pe antrenorul principal, la rându-i un produs al școlii de baschet clujene, cu mai bine de două decenii petrecute sub sigla lui „U”.

Liderii

Viața bună de la Cluj a ajutat mult la creionarea echipei din acest sezon. La fel ca lui Branko Cuic, și jucătorilor de azi le vine greu să se despartă de oraș. Influentul Andrija Stipanovic, un center croato-bosniac de 2,09, este la al doilea sezon la echipă. Carismaticul Pat Richard, shooting guard-ul din Louisiana care se simte în Ardeal ca acasă, este deja la al treilea sezon. „Avem șansa unor jucători care înțeleg foarte bine filosofia noastră, iar aici totul pornește de la lideri, Pat și Andrija. Ei știu foarte bine ce ne dorim și de multe ori îi trag după ei, din punctul de vedere al mentalității, și pe ceilalți.

Ca să ai succes, trebuie să faci lucrurile bine pas cu pas, meci de meci. De aceea ei sunt liderii noștri: pentru că la fiecare antrenament încearcă să fie competitivi, sunt pozitivi, vorbesc cu colegii mai tineri și-i aduc pe drumul cel bun, dacă au unele scăpări. Și în vestiar se întâmplă același lucru. Eu nu sunt tot timpul acolo, însă am mare încredere în ei că țin vestiarul unit și că fac lucrurile bine acolo”, îmi explică Silvășan.

Vestiarul

„Am făcut selecția în așa fel încât să avem caractere puternice și jucători care își doresc să câștige. Pe lângă Pat Richard și Adrija Stipanovic, am adus jucători cu experiență. Brandon Brown, Dustin Hogue, care are ani de zile jucați în ligi de top din Europa; Stefan Bircevic, care are experiență în campionate puternice, precum și trofee cu naționala Serbiei. Asta am căutat, jucători cu experiență, care nu deraiază de la prima problemă. Pe lângă ei avem și multă energie, mă refer la Elijah Stewart și la Karel Guzman, doi jucători tineri, care își doresc enorm să iasă la suprafață în baschetul european, care au evoluții bune și ne aduc un plus mare în joc.

Dacă vorbim de jucătorii români, anul acesta ne-am bazat mult pe Ștefan Grasu și pe Luca Colceag, mai ales în campionat, pentru că în Champions League nu am făcut o rotație așa de lungă. Dar ei au avut rol important în campionatul intern. Ei sunt jucători U23, iar la noi regula e să joci 20 de minute cu un jucător U23. Însă eu nu-i văd ca jucători U23, ci ca jucători cu potențial, care ne ajută să câștigăm meciuri. În ultima perioadă a revenit pe teren și Nandor Kuti, care este deja un jucător cu maturitate, sunt convins să ne va ajuta și el să ne îndeplinim obiectivele”, descrie Mihai Silvășan vestiarul de la „BT” Arena.

După revenirea senzațională din deplasarea cu Darussafaka – sinomimă și cu calificarea în Top16 Basketball Champions League – vestiarul lui „U”-BT a fost scena unuia dintre cele mai frumoase momente din sportul românesc în acest sezon: o descătușare de bucurie a cărui victimă i-a căzut chiar Silvă, botezat cu apă plată, în lipsa sticlelor de șampanie. 

„După ce am văzut ce-au pățit Mihai Silvășan și secundul Milorad Perovic, sincer, nu prea mai vreau să intru în vestiar până când nu se face mai cald afară”, râde Branko Cuic, când îl întreb despre cât de greu e de ținut un grup precum cel al lui „U”. „Lăsând gluma la o parte, e o mare plăcere numai să treci pe lângă vestiar și să-i auzi cum țin aproape unul de altul, cum glumesc, cum se ajută. E o atmosferă tare faină! Noi niciodată nu am fost tirani, dictatori față de ei. E drept, și eu, și Mihai suntem ca vârstă apropiați de ei. Dar, din prima zi, ei știu că atunci când se fac glume, se fac glume, iar când se lucrează, se lucrează; și se lucrează din greu”, spune Branko.

Chimia

Când caută cea mai bună definiție pentru momentul de grație prin care trece echipa, și directorul sportiv Branko Cuic, și Mihai Silvășan folosesc, în discuții separate, același cuvânt: „chimia”. O dovadă că această chimie există în primul rând la nivelul conducerii sportive.

Când spune că bugetul echipei nu îți garantează succesul selecției, ci îți lasă doar libertatea să plătești la timp ceea ce ai promis jucătorilor, Branko Cuic nu subestimează, dimpotrivă, subliniază importanța acestui din urmă aspect. Dacă banii vin la timp, toată lumea vine cu plăcere la muncă, toată lumea vine cu plăcere la meciuri, toată lumea merge fericită acasă. Iar, dincolo de selecție – „e primul aspect pe care îl căutăm, posibilitatea ca anumiți jucători să aibă chimie și să ajute grupul să facă performanță mai bună” – liniștea ajută și ea, esențial, la chimia vestiarului.

„E foarte important să ai chimie. Nu poți câștiga trofee dacă nu o ai. E vorba de chimie nu doar pe teren, ci și pe bancă, în staff-ul tehnic, practic în toată organizația. Contează și relația jucătorilor în teren, și aici nu mă refer la faptul că trebuie să fie cei mai buni prieteni în afara terenului, dar trebuie să se respecte reciproc, să înțeleagă că scopul comun este unul pentru toți și să tragă toți la aceeași căruță”, nuanțează Mihai Silvășan. Când vine vorba de chimie, și Silvă, și Cuic arată, încă o dată, înspre liderii Richard și Stipanovic. „Ei sunt jucătorii care pun punctul pe i. Ei sunt șefii vestiarului, ei țin echipa unită, iar lângă ei noi am lipit alți jucători, pe care i-am căutat atent”.

În cuvinte, povestea cu chimia de la „U”-BT poate părea ceva complicat; sau prea teoretic. Dar practica o arată meci de meci: nu trebuie decât să te uiți la un meci al clujenilor ca să te convingi că povestea cu chimia nu e vorbă goală.

Investiția, încrederea și răbdarea

Ca să existe liniște la echipă, sponsorul BT și echipa administrativă se ocupă ca jucătorilor și echipei să nu le lipsească nimic. „Cei din echipa de administrație au grijă ca echipa să aibă condiții foarte bune, să nu avem griji financiare. Din prima zi până acum, lucrurile la noi în club sunt împărțite: e clar cine se ocupă de proiectul sportiv, e clar cine are grijă de administrație. Ce s-a semnat e primit la timp, iar asta e important, pentru că dă liniște echipei”, îmi spune directorul sportiv.

Vine acest sprijin financiar consistent și consecvent al sponsorului cu un surplus de presiune pe performanță?

„Ar fi prea mult să spun că există presiune. Nu e neapărat o presiune enormă. Însă ambiția clubului și a sponsorului este să câștigăm și să arătăm foarte bine pe teren. Îți asumi chestia asta. Noi le spunem asta jucătorilor și asta și încercăm, să creăm echipe puternice, care înțeleg acest lucru. Nu e ușor să ai 13 jucători care de multe ori trebuie să lase de la ei, să pună orgoliul deoparte, pentru că în unele meciuri nu evoluează cât și-ar dori sau nu au statisticile pe care și le doresc. Sunt meciuri în care trebuie să joace mai mult apărare decât atac. Însă încercăm să-i facem să înțeleagă că succesul echipei le va aduce și lor succes din punct de vedere personal”, răspunde Mihai Silvășan.

„Oamenii ne-au acordat încredere și răbdare, iar până la urmă sperăm să le întoarcem investiția prin și mai multe succese”, adaugă Branko Cuic.

Investiție, încredere și răbdare: iată încă un motiv pentru care proiectul de la „U”-BT pare de pe altă planetă în lumea sportului românesc. Atitudinea finanțatorilor de la BT este cu atât mai lăudabilă cu cât sursele alternative de finanțare sunt incompatibile cu nivelul ambițiilor de la Universitatea. „Drepturile TV sunt absolut nesemnificative la bugetul nostru, iar banii din performanțele europene, de la FIBA, ne ajută cât să ne plătim deplasările externe. Cum clubul nostru ține foarte mult la fanii săi, care chiar au istorie – pe mulți îi știu de când eram eu jucător, sunt multe familii care transmit microbul baschetului – avem, logic, abonamente foarte ieftine. Nu tragem de fani pentru bugetul clubului”, dezvăluie Cuic.

Comunitatea

Când vorbești de „U”-BT, vorbești, inevitabil, de comunitate. „U” este, se știe, brandul sportiv cel mai iubit al Clujului, dar frumoasa echipă de baschet masculin a reușit ceva ce n-a mai reușit nimeni în ultimii ani: să magnetizeze energia întregului oraș. Dacă la fotbal fanii sunt împărțiți între mai galonata CFR, echipa pe val în ultimul deceniu, și echipa Universității, care se zbate de mai mulți ani să revină în Liga 1, cu băieții de la baschet ține practic toată lumea. E un succes important: pentru proiectul imaginat de „U”, comunitatea e tot pe atât de importantă pe cât sunt rezultatele sportive.

 „U” pune accent nu doar pe latura sportivă, ci și pe promovare, pe marketing. „Chiar cei de la FIBA ne-au transmis laude pentru transparența clubului nostru, pentru promovarea pe care o facem. Când facem bugete, ne gândim nu doar la banii pentru jucători, o parte din bani merg și în promovare, o parte din bani merg și la academia noastră. Avem 500 de copii la academie, iar asta înseamnă deja comunitate. Ei au frați, au surori, au părinți, care toți sunt legați de clubul nostru. Comunitatea e mereu un aspect la care ține și clubul nostru, și finanțatorii noștri de la BT, care ne spun cât de importantă e comunitatea”, spune Branko.

Crescut el însuși în comunitatea din jurul academiei de baschet de la „U”, Silvă știe cel mai bine cât de important e vibe-ul suporterilor. „E foarte important că avem fanii alături de noi, mai mult sau mai puțin fizic, dar îi simțim alături de noi și când suntem obligați să jucăm cu sala goală, cum s-a mai întâmplat în pandemie. Atmosfera Clujului e prielnică performanței și ne face să muncim mai mult și mai bine”, crede antrenorul lui „U”-BT.

Munca și norocul. În ordinea asta

Când vorbește despre muncă, Mihai Silvășan își ia fața de premiant de universitate din Ivy League. Glumele sunt glume, munca e muncă. Iar pentru „Silvă”, pe care toate filmările din „story”-urile echipei de social media îl surprind, în deplasări, aplecat asupra laptop-ului care rulează în „loop” meciuri de baschet, ori asupra tabletei pe care desenează scheme noi de joc, responsabilitatea de antrenor la „U”-BT înseamnă muncă 24 de ore din 24. E o responsabilitate de care nu fuge, ci o îmbrățișează și și-o dorește.

„Fără urmă de îndoială, dacă nu e multă muncă și multă seriozitate nu pot apărea performanțe”.

„E ușor să vorbim despre succesul „U”-BT în CL anul ăsta, dar uităm că de 3-4 ani am încercat să ajungem acolo și nu am reușit, inclusiv anul trecut, când am pierdut calificarea. Și atunci aveam echipa bine construită, și atunci am muncit din greu, dar poate ne-a lipsit o piesă sau poate nu am avut parte de un pic de noroc sportiv”, îmi atrage atenția Branko Cuic.

Ce are echipa aceasta a lui „U” și nu au avut alte echipe din istoria clubului? Este mai bună ca celelalte generații sau alte generații au avut ghinion la un moment dat?, îi întreb pe Branko și pe Silvă.

„Eu, sincer, nu gândesc în termeni de ghinion. Am încredere într-un pic de noroc sportiv, dar și acel noroc trebuie să îl meriți. Eu zic că, inclusiv echipele în care eu am jucat, dacă alte generații nu au atins obiectivele celor de azi, nu au meritat asta. E greu să faci comparații între generații. Ne bucurăm de echipa pe care o avem, de faptul că se joacă un baschet spectaculos în Cluj, primim laude de peste tot din Europa pentru baschetul nostru. Dar, pentru mine, tot timpul echipa actuală e cea mai bună, că alta nu ai!”, încheie Branko, glumind din nou.

Crescut în jurul echipei de la Cluj, Mihai Silvășan are o perspectivă mai largă.

„De când sunt eu în baschetul clujean de seniori, de prin 2002, e cea mai talentată echipă pe care am avut-o. Este foarte greu de învins această echipă pentru că are caracter și pune mult suflet pe teren, asta pe lângă talentul individual pe care îl au băieții. În final, trebuie să mai ai și puțin noroc ca să iasă lucrurile bine. În general în viață nu strică să ai puțin noroc, însă e important ca acel noroc să îl atragi spre tine prin lucrurile bune pe care le faci”.

Au fost câteva meciuri pe muchie de cuțit, câștigate în ultimele secunde în Europa în acest sezon. Ce vibe aduc aceste meciuri?

„Îți dă foarte multă încredere să vezi că nu cedezi de la -18 puncte în ultimul sfert și revii și câștigi; sau când câștigi după prelungiri împotriva Holon, care e echipă de Final 8 anul trecut în Champions League. Încrederea este la cote foarte bune. Cum se zice, victoriile aduc victorii. Dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să facem lucrurile bine meci de meci, antrenament de antrenament, să nu ne credem deja învingători într-o competiție sau în alta, pentru că nu este cazul. Eu încerc să aduc un pic de moderație, că nici acest succes pe care îl avem nu e ușor de gestionat. Tot timpul le amintesc jucătorilor că premiile se dau în mai, iunie, că încă nu am câștigat nimic și că trebuie să muncim în continuare. E doar jumătatea sezonului, se pot întâmpla multe. Ne poate lovi COVID-ul, putem să avem accidentări, iar asta ne-ar putea trage în spate. Ideea noastră e să controlăm ce putem noi controla – intensitatea, ritmul antrenamentelor, odihna, refacerea. Lucrurile care țin de noi trebuie făcute foarte bine, iar de aici încolo vom vedea zi de zi și meci de meci ce se întâmplă”.

 

Echilibrul

Deși poate părea un simplu ingredient între altele mai importante, echilibrul e un detaliu la care țin foarte mult cei de la „U”-BT. Nu se îmbată cu succesul de azi, gândesc mereu în perspectivă. Și în jur. „Dorința mea e ca și alte echipe din campionatul intern să ajungă la bugetul nostru – nu vorbesc de Oradea, care e acolo de mulți ani – iar noi să ajungem la nivelul echipelor din Champions League, ca să nu zic de EuroLeague. Succesul acesta internațional e foarte important pentru popularizarea baschetului nostru, să meargă mai mulți copii la baschet, poate împingem alte echipe să te urmărească”, îmi explică Branko Cuic.

„Limpede e că nu poți scoate calitate dintr-un campionat mediocru. Toți împreună trebuie să creștem nivelul campionatului și atunci vom avea posibilitatea să facem figură și mai frumoasă în Europa cu mai multe echipe. Oradea a făcut figură excelentă în FIBA EuroCup, dar ideea e că trebuie să depășim nivelul de FIBA EuroCup ca baschet românesc”.

Când vorbim despre laudele primite în ultima vreme, și Mihai Silvășan, și Branko Cuic preferă să schimbe repede subiectul, ca și cum ar fi vorbiți. În locul lăudătorilor, Silvă preferă să aibă lângă el „oameni puternici, oameni care înțeleg baschetul, oameni cu personalitate, care, dacă ceva nu merge bine, să te tragă de mânecă, să vină cu argumente și să ai discuții constructive pe diverse teme”, cum sunt ajutoarele din spațiul ex-iugoslav care îl secondează în munca de tehnician. „Sunt momente când te mai cerți, când ai discuții contradictorii, dar astea rămân în bucătăria noastră. Important e să iasă ceva bun din aceste discuții”.

„Uneori criticile sunt mai binevenite decât laudele”, crede, la rândul său, Branko Cuic. „Laudele te pot duce în comfort zone, un concept care la noi în club e interzis. Laudele sunt frumoase, suntem bucuroși că jucăm un baschet spectaculos, dar suntem cu picioarele pe pământ și ne gândim mereu la pasul următor”.

 

Fotografii:
Manases Sándor /U-BT Cluj-Napoca/ChampionsLeague Basketball
Flaviu Buboi/Sport Pictures