Super-Oameni, episodul IV. Un psiholog face tot ce poate pentru ca 45 de copii să vină la antrenamentele de fotbal. Și să rămână, astfel, la școală

„Uneori, ei știu mai bine decât noi să treacă peste greutăți. Noi spunem că le dăm lecții de viață, dar ei s-au deja confruntat deja cu ea. Știu pe pielea lor că viața nu e ușoară.” Asta spune Dorin Agapie, sau „Domnu’” – cum îl strigă copiii pe coordonatorul proiectului „Școala Socială Sportivă de Fotbal Real Madrid”.

Dorin a ajuns în Fundația pentru Dezvoltarea Popoarelor, cea care pune în practică Școala de Fotbal, pe la sfârșitul lui 2014, când era responsabil de organizarea și logistica unor cursuri de calificare în construcții sau mecanică, într-un alt proiect. Când fondurile europene pentru proiectul lui s-au terminat, în toamna lui 2015, și când coordonatorul Școlii de Fotbal a plecat către alt job, lui Dorin i-au venit în grijă micii fotbaliști de la școală.

Terminase Facultatea de Psihologie la Universitatea București, apoi, tot acolo, un master în psihoterapie, consiliere și dezvoltare personală. La masterat a coordonat un grup de adulți care voiau să facă mișcare, explică Dorin, care e pasionat și de alergări montante și venea în proiect cu o experiență de lucru cu copiii pe partea de dezvoltare personală. „Cred că lucrurile astea s-au unit.”

„Școala Socială Sportivă de Fotbal Real Madrid” este o inițiativă a Fundației Real Madrid, posibilă în România prin colaborarea cu Fundației Dezvoltarea Popoarelor (FDP), începută la sfârșitul anului 2011, care are scopul de a preveni, prin fotbal, abandonul școlar timpuriu. 45 de copii între 7-14 ani din cele mai sărace familii din trei școli bucureștene pot juca fotbal de două ori pe săptămână, dacă vin la școală și au note bune. La rândul ei, FDP a început colaborarea cu Primăria Sectorului 3, care le pune la dispoziție sălile de sport pentru antrenamente. „Viața copiilor se schimbă începând de la modul în care lucrezi cu ei, de la valorile astea care nu aduc neapărat performanță, dar le aduc un alt drum”, spune Ania Nedelcu, președinta FDP. Copiii au început să-și schimbe atitudinea și la școală, și-n afara ei. Dacă un copil avea la începutul anului școlar calificativul insuficient la purtare, în al doilea semestru, după ce a fost selectat în program, a avut foarte bine. Fotbalul își depășește aici rolul principal (de sport) și devine motivația care-i ține pe copii în bănci, conștiincioși. E un refugiu cu sport, învățare și prieteni noi, condiționat de mersul la școală.

Cel mai greu i-a fost lui Dorin să învețe numele celor 45 de copii care fac parte din familia Școlii de Fotbal Madrid. Îi învățase repede pe cei noi, care se înscriseseră când a intrat el în echipă, iar ceilalți știau proiectul mai bine decât el și-i mai explicau cum stau lucruri. Curând, Dorin lega relații de prietenie cu toți copiii, care au fost deschiși încă de la primele întâlniri. Le-a spus de câteva ori să-l strige Dorin, dar tot „Domnu’” i-a rămas și s-a resemnat. Tot ce conta era că puștii îl acceptaseră și că el scăpase de (măcar o parte din) hârțogăraia și birocrația care vin cu orice proiect. Cu tot cu raportările asociate. Era printre oamenii pentru care se întâmplă proiectul și asta era gura lui de aer proaspăt, sursa lui de zâmbete. „Fiind psiholog, mi-e ușor să stau aproape de oameni, chiar dacă am ziua plină cu vizite la domiciliu”, spune Dorin, „mă energizează mai mult decât să stau să completez hârtii.”

Dorin este jumătate coordonator,  jumătate consilier pentru copii și părinți, în funcție de nevoie, pentru că parte din proiect presupune organizarea unor sesiuni de consiliere. El menține relația cu școlile, cu primăria, transmite hârtiile, selectează și organizează voluntarii, câteodată e el voluntarul, dacă unii dintre ei nu pot ajunge, organizează antrenamentele, pune la cale diferite evenimente nonformale pentru copii, îi duce în vizite la companii sau la meciuri, pe stadion. Parte din munca lui sunt și anchetele sociale, cum sunt denumite oficial vizitele acasă la familiile copiilor care sunt potențiali membri ai proiectului. Dorin merge în calitate de coordonator, împreună cu unul dintre lucrătorii sociali. Pentru anul școlar 2016-2017 au aproximativ 20 locuri libere (din 45), pentru că unii au absolvit generala, alții s-au mutat și nu mai fac parte din proiect. Școlile le recomandă cazurile cele mai serioase, familii monoparentale, familii numeroase înghesuite într-un spațiu strâmt, părinți fără locuri de muncă.

Dorin îi sună pe părinți, le spune cine e, ce face Școala de Fotbal și îi cheamă la o întâlnire ca să le explice mai multe, să-i asigure pe cei sceptici că nu trebuie să dea niciun ban. „E greu să crezi că cineva vine să-ți facă favoruri fără vreun scop”, spune Dorin, „dar vreau ca oamenii să plece cu toate informațiile, ca să poată decide împreună cu copiii – și ei participă la ședință, le acord drepturi egale cu cele ale părinților.” Dorin trebuie să vadă cum trăiesc oamenii, ce venituri au, ce probleme sociale sau de sănătate au. Recent a dat de patru familii care știau deja proiectul de la vecini, pentru că Pantelimonul este ca un sătuc în care toată lumea cunoaște pe toată lumea și unde mulți sunt înrudiți.

Dorin spune că cea mai mare problemă a lui în proiect este că se bucură câteodată când găsește un caz social. Practic se bucură că mai ajută un copil care chiar are nevoie, dar în același timp își dă seama că e greșit să se bucure de cazuri sociale. „Dar vreau copii care chiar vor beneficia de activități.” Printre cele patru familii se numără și o doamnă care nu trecuse deloc prin școală, soția unui domn cu cinci clase, care nu știe să citească. Au trei copii împreună, dintre care doi la școală, al treilea mai mic. Locuiesc împreună cu mai multe rude, cu mai mulți copii, iar ai lor sunt singurii care merg la școală. Dorin s-a bucurat că mama înțelege importanța educației și a sportului pentru cei mici. „S-a văzut și că a pus pe locul doi problemele lor de sănătate ca să se poată concentra pe copii.”

Tot printre cele patru familii a cunoscut o doamnă care mai crește, pe lângă copilul ei, un nepot. Stau toți tei într-un spațiu îngust cât o baie. O altă familie cu cinci copii stă înghesuită într-o cameră. Dacă te plimbi prin Pantelimon, o să cunoști cartierul contrastelor, spune Dorin. Sunt și căsoaie, vile în culori stridente sau cu statui cu lei la poartă, dar sunt și case prăpădite, unde familiile împart curțile cu intrări separate, iar majoritatea nu sunt proprietari, ci moștenitori de la rude – împart spațiul cu alte rude. „Cine se descurcă, supraviețuiește”, așa îi lasă lui Dorin impresia.

Sunt și familii în care ambii părinți muncesc, altele unde doar unul, sau cu joburi sezoniere, sau n-au contract – rare sunt cazurile care să le aibă pe toate:  contract, orar decent și salariu stabil. Alții trăiesc din burse sociale, alocațiile copiilor și munci pe ici-colo. Sunt și oameni care nu conștientizează ce importantă e educația, dar cei mai mulți au simțit pe pielea lor cum e să fii respins la fiecare interviu de angajare și nu vor asta pentru copiii lor. Prin Fundație, au mai ajutat unii părinți să-și găsească joburi, pentru că au tabloul de ansamblu și au ajuns să le cunoască situațiile bine. Altfel, niciunul dintre părinți nu a venit direct să spună că are nevoie de ajutor, să-l întrebe pe Dorin dacă știe ceva, cumva, de la cineva.

Sesiunile de consiliere pe care Dorin le face în cadrul Școlii de Fotbal Madrid trebuie să-i ajute pe copii să aibă un drum mai ușor, ceva mai clar decât al părinților. El își dorește ca elevii să vadă mai departe de liceu. „I-am întrebat odată cine vrea să se oprească la generală sau liceu și aveam deja câteva mâini ridicate”, spune Dorin. La una dintre sesiuni le-a povestit copiilor că dacă sunt interesați de fotbal, pot să-l învețe și de la Facultatea de Sport. Unii dintre ei au făcut ochii mari și au spus că vor și ei să meargă la facultate. Anul ăsta, Dorin vrea să-i ia prin surprindere, ca să-i prindă pe toți la un loc. O dată pe lună va merge la antrenamente să-i fure spontan pentru o oră de consiliere. E greu de aranjat tot programul antrenamentelor care se desfășoară în două săli de sport în care au și alți copii ore și care mai sunt închiriate de către școli altora. Tot timpul depind de alții, iar ședințele de consiliere sunt improvizate în funcție de moment. Dorin se axează pe realitate și face ce și unde poate, însă spune că eforturile merită până la capăt chiar și numai pentru momentele în care se întâlnește cu elevii pe stradă și-l salută, dau noroc cu el și-l întreabă ce mai face. Unii dintre ei, când au venit prima oară la Școala de Fotbal, nu îndrăzneau să deschidă gura.

Respectul față de adulți a cam existat dintotdeauna, la respectul între ei mai au copiii de lucrat, dar, poate cea mai mare victorie a proiectului este că au înțeles că viața cere sacrificii. Pentru că eșecurile vor veni, crede Dorin, important pentru copiii aceștia este să le depășească. Vrea neapărat să-i învețe că în viață e ca-n fotbal: te ajuți cu echipa ca să câștigi, dar primești și goluri. „Acum depinde de tine cum te ridici și treci de golurile alea, ca să dai tu următorul gol.” La performanța din fotbal, echipa din Școala Madrid nu se uită deloc. „Pot să se și împiedice în minge”, spune Dorin, care el însuși preferă să alerge pe lângă minge decât să șuteze și recunoaște că tot fotbalul pe care-l știe e de la copii. Ultimele meciuri la care s-a uitat au fost la EURO 2016 și crede că a dezvoltat și el o mică pasiune pentru echipele mari, însă îmbucurător a fost să mai aibă un subiect de discuție cu copiii. Antrenamentele din Școală sunt bazate pe cele șapte valori ale Fundației Madrid, printre care autonomie, motivație, respect. Din jocuri pornește și o importantă componentă a educației generale. De pildă, un joc modificat cu mingea și cu jaloane aranjate sub forma unui corp uman îi ajută să descopere oasele din corp, să se ajute unii pe alții dacă au nevoie.

Lui Dorin îi place să petreacă timp și la antrenamentele propriu-zise ale copiilor cu cei doi antrenori. Stă pe o bancă și-i observă. Nu trebuie să fie acolo, dar îi face plăcere. În plus, așa se formează legăturile; are șansa să-i vadă cum se comportă unii cu alții în microbuz, cine cu cine e prieten, se apropie cu ocazia asta mai mult de ei, iar părinții capătă și ei încredere când văd mai des aceeași față. „Altfel, m-ar vedea ca pe-un profesor. Nu vreau asta”, spune Dorin. „Dacă nu i-aș vedea zâmbind, dacă n-aș fi acolo, poate n-aș avea aceeași motivație, dar încerc să-mi găsesc un sens în ei, pentru că banii se duc, sunt doar hârtii.”

Dorin se gândește să mai facă un alt master sau un doctorat în psihologie sportivă, dar orice-ar decide, va fi un program în afara țării pentru că nu mai crede în sistemul nostru de învățământ slăbit și îmbătrânit. Are nevoie de o provocare pe care s-o ducă la capăt, așa cum face cu alergările lui montane, pe care le termină cu gândul la copiii lui. Ultima oară a fost în Ciucaș, unde a alergat 23 kilometri și 1.000 metri diferență de nivel. În luna mai a alergat o cursă de 30 de kilometri prin zăpadă, și acum se pregătește de câteva concursuri pe asfalt – primul va fi la primăvară, în Barcelona. „Am ieșit de trei ori din țară, iar două ieșiri au fost pentru serviciu, deci cu ocazia asta mă mai plimb și eu”, spune Dorin. Două alergări montane și un asfalt pe an și va fi un om fericit. Acum plănuiește un ultramaraton de 50 km, apoi unul de 100. Toate alergările îl ajută să rămână motivat în munca lui, să păstreze un echilibru între ce le spune copiilor despre sport și exemplul pe care-l dă.

„Din păcate, eu am descoperit târziu, în primul an de master, că activitatea fizică este egală cu psihoterapia în ce privește prevenția și tratarea depresiei, anxietății și a problemelor similare din societatea noastră”, spune Dorin. „Am zis atunci că eu trebuie să fac ceva; cum pot preveni anxietatea și altele dacă eu nu fac nimic? Trebuie să fiu congruent în valorile pe care le promovez.” E important pentru coordonator să fie atras de mișcarea fizică, crede el, pentru că mai greu realizezi importanța mișcării la copii și cât de mult îi poate ajuta asta dacă tu nu ești interesat. Dorin e în continuare antitalent la fotbal, dar aleargă pe lângă minge fără probleme și-o lasă în grija copiilor.

*

Poți afla mai multe despre Școala Socială de Fotbal din primul nostru articol despre copii.

Textul acesta face parte dintr-o serie menită să promoveze oamenii care schimbă o bucățică din lume prin sport. Că vorbim despre antrenori, părinți, ONG-iști, copii care visează la campionate, vrem să vă povestim despre oamenii puternici pe care-i întâlnim. Cei care luptă mai întâi cu ei (mai apoi cu noi și sistemele noastre) și care ne fac să vrem să fim mai buni. Dacă știi și tu un super-om care a depășit obstacole prin sport sau i-a motivat pe alții să persevereze, dă-ne un semn pe ancamariaiosif@gmail.com.

• Aici găsești și povestea Mădălinei, o sportivă neînfricată care a trecut de nenumărate obstacole și a învățat-o pe mama ei să facă la fel;
  
• Oamenii de la Climb Again (re)integrează în societate, prin cățărat, copii cu dizabilități.
• Și mama lui Edi face un pas înapoi ca el să facă unul înainte.