Paris 2024, tenis | Favoritele 1, 4 și 17 pentru Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian pe tabloul de simplu
Radu Marina 25 iulie 2024Tenisul rămâne un sport cu o prezență aparte la Jocurile Olimpice. Un sport mult mai bogat decât majoritatea sporturilor olimpice, un sport pentru care competiția aceasta nu are neapărat importanța pe care o are pentru marea majoritate a celorlalte sporturi.
Pentru varii discipline cu o audiență și grad de practicare reduse, Jocurile sunt punctul maxim, o șansă la patru ani pentru glorie și pentru atenție la nivel global. Tenisul are asta timp de patru ori pe an; dacă un sportiv de top a ratat un turneu de Slam, nu trebuie să aștepte alți patru ani, ci doar câteva săptămâni sau luni.
Și totuși, tenisul se bucură de prezența în cadrul Jocurilor Olimpice, chiar dacă, ediție de ediție, o parte din figurile sale cele mai importante sfârșesc până la urmă prin a se retrage, prioritizând alte competiții din calendar.
Dar farmecul specific al turneului olimpic de tenis rămâne, cu tot cu surprizele mari pe care le aduce, cu perechile inedite de dublu formate de superstaruri – precum Federer/Wawrinka, acum câteva ediții, sau Nadal/Alcaraz, anul acesta – cu tablourile comprimate și cu ocazionalele oportunități pe care le oferă – prin particularități ale regulamentului – unor jucători cu clasament mic.
Ediția 2024 e inedită și dintr-un alt punct de vedere; turneul de tenis se joacă la Roland-Garros, adică scena unuia din cele patru evenimente anuale de top. Jucătorii se întorc la RG la doar câteva săptămâni de la ediția din acest an – câștigată de Iga Swiatek și de Carlos Alcaraz.
România are patru reprezentante, care vor evolua atât pe tabloul de simplu, cât și pe cel de dublu. Irina Begu (a treia prezență la Jocurile Oimpice), Ana Bogdan (prima prezență) și Jaqueline Cristian (prima prezență) vor evolua în proba de simplu. Iar în proba de dublu echipele vor fi Irina Begu/Monica Niculescu (a treia prezență la Jocurile Oimpice) și Ana Bogdan/Jaqueline Cristian.
Și putem deja declara tragerea pe care au primit-o fetele noastre drept cea mai ghinionistă din istorie. La simplu, româncele au nimerit contra favoritelor 1, 3 și 4 – asta înainte ca Elena Rybakina, adversara inițială a lui Jaqueline Cristian, să se retragă de ultim moment și tabloul să fie reașezat, cu Caroline Garcia, favorita 17, drept noua oponentă a lui Jaq.
Cea mai grea misiune o are, fără îndoială, Irina Begu, care o întâlnește fix pe Iga Swiatek,câștigătoare a nu mai puțin de patru titluri la Roland-Garros, și cu doar un singur meci pierdut anul acesta pe zgură.
La rându-i, Ana Bogdan are o misiune extrem de grea în fața italiencei Jasmine Paolini,marea surpriză a anului, finalista neașteptată a ultimelor două turnee de Grand Slam.
La prima vedere, Jaqueline Cristian are cele mai mari șanse pentru a merge mai departe. Garcia e departe de forma obișnuită, a câștigat puține meciuri în 2024 și suferă la capitolul încredere. E de văzut cât va conta faptul că joacă la Paris. În mod tradițional, franțuzoaica simte o mare presiune și reponsabilitate – pe care nu le poate gestiona grozav – atunci când joacă la Roland Garros.
Citește preview-ul complet pe Treizecizero.ro
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni