Un egal valoros. CSM București ratează șansa victoriei cu Rostov, câștigă ceva la fel de important: încrederea în jocul colectiv
Lead.ro 11 octombrie 2019Pentru Adrian Vasile, abia numit, la începutul lunii, antrenor principal al lui CSM București, lucrurile serioase nici că puteau începe mai brusc. Al doilea meci consecutiv în Liga Campionilor, primul acasă, și deja un mare test pentru vicecampioanele României: la București a sosit Rostov Don, finalista de anul trecut și una dintre principalele favorite ale competiției anul acesta.
Cu nucleul naționalei Rusiei la dispoziție, Rostov arată mai bine în fiecare an, și, de când Ambros Martin, cu rigoarea lui, s-a alăturat proiectului, echipa asta a început să însemne ceva mai mult decât suma valorilor individuale. Tocmai ăsta e motivul pentru care specialiștii sunt convinși că Rostov va ajunge din nou în FINAL 4, o ispravă care nu mai pare chiar atât de simplă pentru CSM.
Și totuși, în victoria cu Esjberg, CSM București a arătat deja mai multe lucruri bune. Cel mai important? Sentimentul că toată lumea a tras în aceeași direcție, treabă care nu s-a văzut prea des în precedentul sezon european. În Danemarca, la primul meci cu Adrian Vasile în poziție de antrenor principal (după cinci ani în care a fost ba secund, ba secund și preparator fizic), apărarea a funcționat bine – ajutată și de intervențiile Denisei Dedu -, și asta a fost prima dovadă a strânsei colaborări; s-a alergat mult, s-a și vorbit pe linia de șase metri, acolo unde apărătoarele au arătat nu doar agresivitatea cerută de pe margine, dar mai ales mișcarea în bloc, împreună, necesară pentru a închide culoarele în fața unor jucătoare nordice care excelează în duelurile unu la unu.
Că atacul CSM-ului nu a arătat prea grozav în primul meci european, asta nu a surprins pe mulți. Trei-patru jucătoare importante abia au fost refăcute pentru meciul cu Esjberg, iar absențele Cristinei Neagu și Norei Mork n-aveau cum să treacă neobservate la linia de nouă metri.
Însă acum, cu Rostov, finalista de anul trecut și una dintre favoritele ediției actuale, ofensiva CSM-ului trebuia să arate mai bine. Și asta pentru Rostov, de când e antrenată de Ambros Martin, se apără și mai precis, încasează și mai puține goluri. Mai mult, apărarea aceasta avansată, care combină forța din zona centrală cu rapiditatea jucătoarelor din lateral, a dat mai mereu bătăi de cap echipelor românești – inclusiv la națională.
Într-adevăr, lui CSM i-a luat puțin timp să se așeze confortabil în ofensivă, dar când a făcut-o, golurile au venit destul de simplu. În tot cazul, mai ușor decât ar fi sperat Martin. Rostov a deschis mai bine, cu două goluri fără răspuns, CSM a egalat imediat, iar apoi s-a mers cap la cap până spre minutul 10, când rusoaicele, împinse de la spate ba de forța de aruncare de la nouă metri, ba de viteza de pătrundere a micuței Vyakhireva, au reușit să fugă la 5-3.
Instalate la conducere, jucătoarele lui Ambros Martin au obligat-o pe CSM să ducă o cursă de urmărire în prima repriză, pe care a condus-o o singură dată, la 6-5, înainte ca rusoicele să treacă din nou în față, chiar și cu trei goluri (9-6).
Din fericire, răspunsurile n-au întârziat și au venit mai ales de la Lekic, fie cu aruncările ei de pe picioare, fie cu angajări inspirate pentru pivot, unde Cvijic a făcut adesea prăpăd. Revenirea ei a adus multă intensitate în jocul CSM-ului, și nu vei găsi multe sportive mai motivate decât puternica Cvijic, care sărbătorește la fel de vocal și golurile, dar și reușitele din defensivă. Și n-au fost deloc puține.
Cu Tortensson din nou foarte bună și ea în apărarea centrală, CSM a început să închidă, puțin câte puțin, robinetul, astfel că scorul s-a strâns și avea să rămână așa până la pauză: 14-13 pentru Rostov, mai bună la un singur capitol – creativitatea: excelenta Vyakhireva n-a putut fi oprită în primele 30 de minute (a marcat 8 goluri, multe din aruncări de la șapte metri obținute chiar de ea).
HALF-TIME: As many expected… we have a classic encounter in the making! @rostovhandball have the edge after 30 minutes, can @csm_bucharest turn this Group B match around? #deloehfcl #ehfcl
📺 https://t.co/5lJ0zqmBSS pic.twitter.com/LZORrmsWn2— EHF Champions League (@ehfcl) October 11, 2019
Chiar și așa, pentru plusul de imaginație din atacul advers, CSM a fost în stare să răspundă cu o și mai bună colaborare pe propriul semicerc, unde Omoregie a început să înțeleagă tot mai des mișcarea vitezomanei lui Rostov. Dovadă, după primele minute ale reprizei secunde, atacurile lui Rostov s-au mutat mai mult spre stânga – și chiar spre extremă, căci în zona centrală n-au fost găsite destule spații.
Doar patru goluri a primit CSM după primele 17 minute ale reprizei secunde, perioadă în care Vyakhireva n-a mai ieșit în evidență, iar Grubisic, intrată în poartă în locul Denisei Dedu, a prins tot mai multe mingi. E drept, nici atacul CSM-ului nu s-a descurat mai bine, însă cu toate astea, în ultimele 10 minute s-a intrat la egalitate: 19-19.
Puternica Managarova a dus-o pe Rostov din nou înainte, după o repunere rapidă, Crina Pintea, angajată nemaipomenit de Lekic, a egalat imediat, și, chiar dacă a rămas în inferioritate, CSM a avut atacul pentru a prelua (doar pentru a treia oară) conducerea meciului. Prima ocazie a fost ratată, la fel și a doua, însă nimeni nu și-a pierdut curajul. Și când Lekic s-a înălțat pentru un gol de la distanță, ducând-o pe CSM la 23-22, cu mai puțin de două minute rămase pe tabelă, publicul din Polivalentă a luat-o razna. În aceleași tribune, Neagu și Mork abia își stăpâneau emoțiile.
Numai că Rostov a egalat din extremă, pe singurul culoar lăsat liber de apărarea CSM-ului, Adrian Vasile a cerut un timeout înaintea ultimului atac, dar defensiva lui Rostov a rezistat.
S-a terminat egal, 23-23, însă punctul acesta se va simți ca o victorie la București. Și asta pentru că CSM arată, după doar câteva zile cu Adrian Vasile, cu adevărat bine.
FULL-TIME: @csm_bucharest 23:23 @rostovhandball
In the end the two sides couldn't be separated in #deloehfcl Group B in a match that went right down to the wire! 😎
CSM seemed the happier of the two teams at the final whistle, do you agree❓#ehfcl pic.twitter.com/sMiKEYzsv9
— EHF Champions League (@ehfcl) October 11, 2019
Cea mai îmbucurătoare veste? Jocul CSM-ului e mai așezat decât în trecut, efortul colectiv a trecut înaintea realizărilor individuale. Chiar dacă Lekic a reușit 8 goluri și alte câteva angajări decisive. Dincolo, parcă Rostov s-a sprijinit mult mai mult pe soluțiile inventate de Vyakhireva (12 goluri), care, așa cum se întâmplă cu toate marile jucătoare, nu poate fi oprită când e în ziua ei bună. Faptul că ea a fost măcar încetinită în a doua parte vine să ne arate că CSM are deja o apărare foarte bună. Or asta poate fi cheia succesului în acest sezon.
Rostov și CSM București au câte trei puncte, conduc Grupa B și se vor bate probabil pentru prima poziție în Rusia, la jumătatea lui noiembrie. Până acolo, însă, mai este. Pentru CSM urmează meciul cu Perla Lublin, campioana Poloniei, pe 19 octombrie, tot la București.
#PressConference after an amazing match between #CSMB and Rostov Don
Gepostet von CSM Bucuresti Oficial am Freitag, 11. Oktober 2019
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni