Vlad Stancu, înaintea Europenelor de Seniori: „Suntem o echipă mică, dar puternică. Îi admir pe toți adversarii mei, pentru că știu câtă muncă depun”
Andreea Giuclea 4 decembrie 2023Unul din cei mai valoroși înotători români din noua generație, Vlad Stancu, se pregătește pentru un an important. În februarie va participa la primele sale Campionate Mondiale de Seniori, la Doha. Apoi va da examenul de Bacalaureat, iar apoi va concura la Jocurile Olimpice, fiind al doilea înotător român calificat, după David Popovici.
Până atunci, săptămâna aceasta concurează la Europenele de Seniori în Bazin Scurt găzduite de România (la 400, 800 și 1500 m liber), pe care le abordează ca o etapă de pregătire și construcție pentru tot ce urmează anul viitor, ne-a spus luni, după conferința de presă dinaintea competiției. A fost prima conferință în limba engleză la care a participat, și a început-o spunând că are emoții. Dar e obișnuit să le gestioneze, pentru că le simte și în bazin: „Emoții sunt mereu, la orice concurs, dar încercăm, cum a zis și David la conferință, să le dăm la o parte și să încercăm să fie niște emoții constructive.”
Campion european de juniori anul trecut la 1500 de metri liber și cu ștafeta 4×100 metri liber, se bucură să revină în bazinul de la Otopeni pentru o competiție de seniori: „Am amintiri foarte frumoase de anul trecut, voi încerca să depun tot efortul și să mă distrez împreună cu echipa mea. Suntem o echipă mică, dar puternică, cum a spus și Camelia Potec, și vrem să arătăm asta tuturor. Sper să-mi ating un best-time, dar încerc să nu pun multă presiune pe mine, pentru că urmează și alte competiții mari, Campionatele Mondiale de Seniori în februarie și apoi Jocurile Olimpice.”
Înotătorul crescut la CS Navi, la fel ca David Popovici, și legitimat la Steaua București, vine după o vară încărcată. În iulie, cu puțin timp înainte să împlinească 18 ani, a câștigat două medalii de argint și o medalie de bronz la Campionatul European de înot pentru juniori de la Belgrad, la ultima sa participare. Tot acolo a realizat baremul de calificare la Jocurile Olimpice de anul viitor în probele de 1.500 și 800 metri.
„E un lucru extraordinar”, spune despre calificarea la Paris. „Toți sportivii își doresc asta, e concursul suprem, și să sperăm că o să fie foarte frumos. Experiența în sine o să fie extraordinară. O să fie un an destul de plin, deoarece o să am și Bacalaureatul. Eu cred că o să fie un an încărcat, dar distractiv și frumos. Cel mai mare vis e un rezultat cât mai bun la Jocurile Olimpice.”
E al doilea Campionat European de Seniori în Bazin Scurt la care participă, după ediția din 2021 de la Kazan. Avea atunci 16 ani și își amintește bucuria de a concura cu cei mai buni sportivi din lume, mai ales cu italianul Gregorio Paltrinieri, unul din idolii săi. „La Kazan chiar am înotat cu el într-o serie, în calificări la 1500 de metri liber, și m-am simțit foarte bine. Nu am avut neapărat emoții, pentru că este și el un om, toți suntem la fel, doar că alții au mai multă experiență și sunt mai bine antrenați.”
Campionul olimpic la 1500 metri liber în 2021 la Tokyo nu e prezent la Europenele de la Otopeni, dar Vlad e convins că îl va întâlni la alte concursuri. „Sincer, eu îi admir pe toți adversarii mei, pentru că știu câtă muncă depun, știu că este foarte greu și automat există un fel de respect.”
Deși se simte mai matur și mai bine pregătit din punct de vedere mental, nu vrea să pună presiune pe el, pentru că vede Europenele găzduite de România ca o etapă în pregătirea pentru Jocurile Olimpice, principalul obiectiv de anul viitor: „N-aș prea să-mi propun foarte multe lucruri, pentru că unele pot deveni destul de stresante. Dar cu siguranță din punct de vedere mental am evoluat foarte mult de atunci.”
Componența echipei României pentru această competiție este următoarea:
MASCULIN: David Popovici (100 m, 200 m liber), Vlad Stancu (400 m, 800 m, 1.500 m liber), Mihai Gergely (50 m, 200 m liber, 100 m, 200 m mixt), Patrick Dinu (50 m, 100 m liber), Denis Popescu (50 m, 100 m, 200 m spate), Robert Badea (200 m spate, 200 m, 400 m mixt), Andrei Anghel (50 m spate, 50 m fluture), Vlad Mihalache (50 m, 100 m, 200 m fluture), Alexandru Stoica (100 m, 200 m liber), Daniel Nicușan (50 m spate, 50 m, 100 m, 200 m bras, 100 m, 200 m mixt), Darius Coman (100 m, 200 m bras, 100 m mixt), Andrei Proca (800 m, 1.500 m liber), Nandor Nagy (200 m, 400 m, 800 m, 1.500 m liber), Andrei Ungur (50 m, 100 m liber, 50 m, 100 m spate);
FEMININ: Ioana Știrbu (100 m, 200 m, 400 m liber), Anastasia Bako (50 m, 100 m, 200 m liber), Aissia Prisecariu (100 m, 200 m spate), Maysa Rațiu (100 m, 200 m liber), Brigitta Vass (200 m bras, 200 m, 400 m mixt), Daria Silișteanu (50 m, 100 m spate), Diana Stiger (400 m, 800 m, 1.500 m liber).
Antrenori: Adrian Rădulescu, Iulia Becheru, Andrei Pinticanu, Radu Claudiu, Răzvan Florea, Bogdan Stroe, Mircea Purcaru, Cătălin Ungur.
Pe lângă probele individuale, echipa României va fi prezentă și în următoarele probe de ștafete: 4×50 m liber feminin, 4×50 m mixt feminin, 4×50 m liber combinat, 4×50 m mixt combinat, 4×50 m liber masculin, 4×50 m mixt masculin.
În fiecare zi, primul start se va da la ora 9:30, iar sesiunea de seară (cu semifinale și finale) va începe la ora 18:00.
Programul competiției poate fi văzut accesând link-ul de AICI.
Rezultatele live ale competiției poate fi urmărite accesând link-ul de AICI.
Competiția e transmisă de AntenaPlay.
Bilete se găsesc aici.
Foto: Federația Română de Natație