Zinedine Zidane s-a așezat confortabil între legenda de pe teren şi aşteptările de pe bancă

Când era încă antrenor la Real Madrid Castilla, în a treia divizie din Spania, Zinedine Zidane discuta cu jurnaliştii de la revista FourFourTwo. Printre întrebările şi răspunsurile obişnuite în astfel de situaţii, Zizou încerca să pună în cuvinte viziunea lui pentru viitor: „Vreau să construiesc ceva. Vreau ca lumea să spună: ce ai reuşit ca antrenor… nu-i rău. Nu-i rău.‟

Dorinţa asta ascunde mai mult decât simpla şi evidenta nevoie de a avea o carieră de succes. Niciun manager nu porneşte la drum cu vreo altă intenţie, nimeni nu-şi propune să fie mediocru. Însă, în cazul lui Zidane, lucrurile sunt ceva mai complicate. N-au cum să fie altfel când eşti capul de afiş al generaţiei tale ca jucător. Francezul e o legendă, nu doar în ţara sa, unde scriitorul Philippe Auclair vorbeşte chiar despre un cult, ci în panteonul fotbalului mondial. Zidane înseamnă atât de multe lucruri deja. Înseamnă balet pe teren. Înseamnă Juventus şi înseamnă gloria naţionalei de la Cupa Mondială din 1998. Poate mai mult decât orice, Zidane înseamnă Real Madrid.

Zinedine Zidane has won the Champions League as a:

Player ?
Assistant Manager ?
First-team Manager ?

Full house! pic.twitter.com/oxSQKlqMSg

— Squawka Football (@Squawka) May 29, 2016

Mai precis, Real Madrid în varianta Galacticos, născocirea omului pe care Zizou îl numeşte un al doilea tată – Florentino Perez. Acelaşi Philippe Auclair pictează un portret complex al francezului. Pe lângă imaginea geniului construită pe terenul de joc, una prin care a cucerit o lume întreagă, Zidane a fost totodată şi un afacerist priceput. Mereu atent cu imaginea publică, grijuliu să se distanţeze de orice controversă politică, o latură corporatistă se întrevede în aproape toată cariera sa. Zidane înseamnă şi un brand, la fel de mult ca Beckham sau Ronaldo.

Când numele tău evocă deja atâtea lucruri, atâtea roluri diferite, poate fi greu să mai adaugi unul pe listă. Dar acum, fotbalistul emblematic al începutului de mileniu vrea să fie văzut într-un singur fel: ca Zidane antrenorul. Asta e provocarea cu care s-a confruntat din primul moment când a păşit pe un teren de antrenament şi până în punctul culminant de pe San Siro, în finala Champions League. Probabil Zizou ştia cât de greu îi va fi să adauge sufixul „ca antrenor‟ oricărei aprecieri generale. Probabil de asta şi spunea: „Nu intenţionam să mă fac antrenor.‟

Ca orice fost fotbalist mare care se aventurează în lumea ciudată a managementului, umbra carierei de jucător se întinde în lung şi în lat oriunde păşeşte. Simple vizite la sesiuni de antrenament în Germania, la Bayern şi în Franţa, la Marseilles, s-au transformat în sesiuni de selfie-uri cu fotbalişti de top, redeveniţi dintr-o dată copii în faţa unui supererou. Până şi Marcelo Bielsa, un om pe care chiar şi Guardiola îl idolizează, s-a văzut cuprins de Zidane-fever.

Epic photo of Di Stéfano and Zidane a few years back! pic.twitter.com/aK1hU2GvtF

— SB (@Realmadridplace) May 29, 2016

Că tot veni vorba de Guardiola, încă din primul moment în care Zidane a coborât din birourile de director tehnic şi „consilier prezidenţial‟ pentru Perez la Real Madrid şi a devenit antrenor la echipa secundă a clubului, comparaţiile au început. S-a hotărât irevocabil că Zinedine Zidane va fi Pep pentru Real. Şi aşa s-a mai adăugat un strat de aşteptări pe un tort deja încărcat.

În ianuarie anul ăsta, când Florentino Perez îşi prezenta protejatul ca înlocuitorul lui Rafa Benitez, lumea trebuie să fi apăsat greu pe umerii francezului. Pe lângă tot contextul complicat şi istoria mereu prezentă, echipa pe care a preluat-o era în derivă. Pentru un om care nu a strâns nici trei sezoane la Castilla (unde nu a avut rezultate grozave) şi puţin peste un an ca asisent sub Carlo Ancelotti, ar fi putut fi prea mult.

O înfrângere acasă cu Atletico Madrid a părut să confirme suspiciunea asta. Prea neexperimentat, prea tăcut şi chiar timid, prea devreme. Astea au fost părerile din presa spaniolă, cel puţin la început. E încă posibil să se adeverească. Dar, după cinci luni şi un trofeu Champions League, Zidane a înăbuşit din vocile critice.

'Zidane now faces a huge challenge in building a new Real identity', writes @tomEurosport… https://t.co/ExpH0cl11O pic.twitter.com/ue9mxpYLgD

— Eurosport UK (@Eurosport_UK) May 29, 2016

„O atitudine pozitivă.‟ Asta vede Zizou ca principala sa realizare de când a trecut la cârmele echipei. Nu sună impresionant, cel puţin până când îţi aminteşti că e vorba de Real Madrid. Conflictele sunt la ordinea zilei în cea mai scumpă colecţie de orgolii din fotbal. Facţiuni portugheze contra celor spaniole, două talente de top care se calcă pe degete şi se văd mai degrabă ca ameninţări decât coechipieri şi un preşedinte cu răbdarea unui copil într-un magazin de jucării. Dacă reuşeşti să aduci o atitudine pozitivă şi armonie în mijlocul unei furtuni ca asta, atunci te poţi numi antrenor.

7 people have won the Champions League as a player & a manager:

M.Munoz
G.Trapattoni
J.Cruyff
C.Ancelotti
F.Rijkaard
P.Guardiola
Z.Zidane

— GeniusFootball (@GeniusFootball) May 29, 2016

Aici s-a distins cu adevărat Zidane. Ronaldo spune că el şi ceilalţi jucători se simt înţeleşi. Bale e fericit că rolul mai important oferit de Benitez a rămas intact şi sub Zidane. Departe încă de inovaţiile tactice avant-gardiste ale lui Guardiola şi fără o identitate clară pe care să o transmită jucătorilor, ca Ancelotii, Zidane a făcut cel mai simplu şi totodată cel mai greu lucru: a permis unuia dintre cele mai talentate loturi din lume să joace pur şi simplu. Nu e uşor să accepţi că, uneori, rolul antrenorului poate fi doar să faciliteze, nu să conducă. Arhetipul managerului de azi e un Guardiola sau un Klopp, ale căror acţiuni şi decizii primesc o importanţă mai mare chiar şi decât cele ale jucătorilor de pe teren.

"He made a major change to the team at the right time" – @SergioRamoshttps://t.co/nIL1awCQJa#LaLiga #UCLFinal #RealMadrid

— MARCA in English (@MARCAinENGLISH) May 28, 2016

Dar în mediul ăsta ultra-tacticizat şi specializat, un caracter care să împrăştie calm şi să înlăture toate intrigile care distrag atenţia poate fi la fel de important ca unul care rescrie regulile jocului. Poate toate lucrurile astea vor reveni la suprafaţă sezonul viitor, când Zidane va fi judecat după alte standarde, mult mai înalte. Adevărul e că Zizou nu a transformat Realul într-o echipă bună. Real Madrid are prea mulţi jucători buni pentru a nu fi deja asta. Dar, poate mai mult decât oricine, el are potenţialul să transforme Realul într-un club stabil. Unul în care să domnească mereu o atitudine pozitivă.

Zidane assured place in Real Madrid hearts if not a long future https://t.co/t4AEOsjQ8d pic.twitter.com/QWN6OXIlC6

— MARCA in English (@MARCAinENGLISH) May 29, 2016

Pentru moment, Zidane a făcut primul pas mare spre a fi, în primul rând, Zinedine antrenorul. Cinci luni, 21 de victorii în 27 de meciuri şi a 11-a Cupă a Campionilor pentru clubul cu care a ajuns să se confunde. Nu-i rău. Nu-i rău deloc.