Criticat după Rio, sportul românesc își pregătește revanșa. Primul pas: un aur și trei medalii de bronz la Europenele de tenis de masă

O medalie de aur (Daniela Dodean și Joao Monteiro la dublu mixt) și trei medalii de bronz (Eliza Samara la simplu, Eliza Samara și Daniela Dodean la dublu fete și Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu la dublu mixt) este bilanțul consistent al echipei României la recentul Campionat European de tenis de masă găzduit de țara vecină, Budapesta.

Dacă ținem cont că una dintre medaliile de bronz a fost obținută chiar la categoria la care am luat aur, dublu mixt (și prin înfrângerea în semifinale în fața campionilor), iar celelalte două semifinale s-au pierdut dramatic, în setul decisiv, avem taboul unei evoluții extraordinare a sportivilor noștri, care ne-au ținut cu sufletul la gură pe stream-urile dedicate acestui sport, omis de grilele televiziunilor de profil din România.

Venite la doar două luni după Jocurile Olimpice de la Rio, după care mulți se întrebau dacă și ce fel de viitor mai are sportul românesc, rezultatele obținute de echipa națională de tenis de masă ne invită la reflecție și la câteva concluzii. Optimiste.

Adevărul lui Florin Bercean

“Eu nu privesc participarea noastră acolo în număr de medalii. O privesc mult mai liber. Știu cât de greu ne-am calificat la Rio. Am luptat timp de patru ani să ajungem la Olimpiadă. La Rio de Janeiro ne confruntăm cu cei mai buni sportivi de pe planetă și, indiferent de ce rezultate vor avea, trebuie să-i așteptăm pe copiii noștri acasă cu brațele deschise”, îmi spunea, înainte de plecarea spre Jocurile Olimpice, Florin Bercean, antrenorul lotului olimpic de judo.

Rezultatele de la Europenele de la Budapesta dovedesc câtă dreptate avea Florin Bercean. Lotul de tenis de masă a jucat foarte bine și la Olimpiadă, atât la băieți, cât și la fete, numai că s-a lovit, inevitabil în fazele superioare, de jucătoare și jucători asiatici, cei mai buni din lume la acest sport.

Nici la Europene nu au scăpat ai noștri de “marele zid chinezesc”, pentru că majoritatea țărilor au naturalizat sportivi chinezi. Însă, chiar și în aceste condiții, atmosfera a fost mai respirabilă, iar rezultatele s-au văzut imediat.

Eliza Samara, cea mai bună europeană de la Europene

Apropo de numărul mare și de calitatea sportivilor de orgine chineză din competiție: liderul echipei noastre, Eliza Samara, a fost învinsă în semifinale de portugheza Yu Fu. Însă, chiar dacă a pierdut titlul european pe care îl deținea, Eliza Samara rămâne cea mai bune sportivă de origine europeană din competiția de dublu, pentru că toate celelalte trei jucătoare din semifinalele de simplu erau asiatice.

Avem echipă, nu doar individualități

Vestea cu adevărat îmbucurătoare care ne vine de la Budapesta este că avem nu doar o jucătoare de top, ci o echipă de top. Pe lângă Eliza Samara și Daniela Dodean, ambele dublu medaliate în Ungaria, am  mai punctat la Europene și prin dublul format din tânăra și promițătoarea Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu. În plus, trei din cele patru medalii au fost obținute în probe mixte.

Emoții, nu doar medalii

România a punctat la Campionatele Europene nu doar prin numărul de medalii și prin calitatea jocului prestat, ci și prin emoțiile pe care le-a oferit lumii sportului. Aflată la un pas de a renunța la sportul de performanță după Olimpiadă, când a acuzat foarte mult dorul de fiica ei de doar un an și câteva luni, Daniela Dodean a tras de ea și a obținut aurul la Budapesta, și nu oricum, ci făcând pereche la dublu chiar cu soțul ei, sportivul portughez Joao Monteiro.

A fost prima oară în istoria acestui sport când un cuplu format din soț și soție câștigă proba de dublu mixt la un asemenea nivel. “Sărutul de aur” al lui Joao și Daniela a prins primele pagini în presa românească și portugheză și a făcut înconjurul presei mondiale. De altfel, chiar Joao a fost cel care a încurajat-o pe Daniela să încerce la dublu în familie.

Dincolo de medalii, sportul românesc ne-a vrăjit, zilele trecute, și cu această poveste frumoasă despre cum aurul ne pândește, uneori, chiar dincolo de ultima graniță a suferinței și a încăpățânării noastre. O poveste cu final fericit e cel mai frumos restart pe care ni-l puteam imagina după Rio 2016.