De ce și de cine depinde un parcurs bun al României? Patru întrebări-cheie, analizate înainte de startul Campionatului European de handbal feminin din Suedia

Sigur ați observat că handbalul este important pentru Lead; e sportul cu care ne-am și lansat site-ul acum fix un an, e sportul pe care l-am studiat, urmărit, analizat, tratat pe larg. De ce? Pentru că avem tradiție, avem speranțe și avem potențial în acest sport. Pentru că ne intrigă și credem că avem cu toții – tot sportul – de câștigat cu un handbal sănătos în România.  De aceea, după prezențele în Danemarca (la Mondialul cu bronz de anul trecut și la Turneul Preolimpic) sau la diversele meciuri din țară, mergem acum alături de fete și la Campionatul European.

Înainte să plece în Suedia, de unde vă vor transmite cele mai calde informații și analize despre parcursul naționalei României, Andreea Giuclea și Andrei Năstase s-au uitat din toate unghiurile interesante la acest Euro, ca să răspundă – pe cât posibil – la toate întrebările pe care ni le punem de acasă. Să le ținem pumnii fetelor, dar și Andreei și lui Andrei.

În ce fel de moment se găsește naționala României?

Andreea

Cristina Laslo, handbalista de 20 de ani care a debutat la Națională în luna octombrie, la amicalul din Olanda, a surprins cel mai bine senzația pe care mi-au lăsat-o și mie cele câteva zile petrecute în jurul echipei, înainte de plecarea în Suedia: „Totul e nou.” Echipa are un antrenor nou, care a avut doar două săptămâni la dispoziție să-și transmită ideile și să-și cunoască jucătoarele; are și un căpitan nou, pe Cristina Neagu (și pe Oana Manea, ca secund), dar și multe jucătoare noi – multe din ele debutante la un turneu final. Mai are câteva absențe importante, mai ales în apărare, unde Aurelia Brădeanu s-a retras, iar Gabi Perianu s-a accidentat. De asemenea, în extrema stângă, unde și Valentina Ardean Elisei, și Ana Maria Tănasie, și Camelia Hotea lipsesc din cauza accidentărilor.

Îngrijorător poate fi și că unele dintre jucătoarele de bază vin după perioade mai puțin bune. Cristina Neagu a tot avut probleme de sănătate, ba cu umărul, ba cu glezna, și mai mult nu s-a antrenat decât s-a antrenat (ca și înainte de Jocurile Olimpice, dacă ne amintim), iar Eliza Buceschi nu pare nici ea la nivelul maxim. N-a prins multe minute de joc la Midtjylland după plecarea antrenoarei Helle Thomsen (acum pe banca naționalei Olandei), motiv pentru care a anunțat recent că se întoarce în țară și a semnat deja cu Dunărea Brăila.

Pare că văd doar jumătoatea goală a paharului, știu (explic un pic mai jos de ce), dar sunt și lucruri care mă bucură și mă fac să aștept turneul ăsta cu mare interes. De exemplu, faptul că a revenit la echipă Cristina Zamfir, una dintre cele mai în formă jucătoare din Liga Națională. Apoi, portărițele tinere, Denisa Dedu și Iulia Dumanska, au făcut meciuri foarte bune la Trofeul Carpați; la fel și Melinda Geiger, care pare să echilibreze foarte bine balanța de la 9 metri, bombardând poarta de pe partea dreaptă. Sunt curioasă și care e atmosfera în echipă după Jocurile Olimpice, unde a părut că s-a pierdut ceva din spiritul și unitatea create în Danemarca, la Mondialul de-acum un an. Dar cel mai mult aștept s-o văd jucând pe Cristina Laslo – medaliată la tineret cu aur mondial în 2014 și bronz în 2016, aleasă cea mai bună coordonatoare de joc la ambele turnee finale – și să aflu cum s-a adaptat ea la tot ce e nou la națională.

Andrei

Am senzația că Naționala se găsește într-un moment (destul de) bun. N-aș amesteca România printre marile favorite ale hârtiei, dar chiar și așa cred că echipa este exact unde trebuie să fie: în drum spre reconstrucție.

Unora le va fi greu să se împace cu ideea că naționala lor preferată nu mai bagă frica în adversari (așa cum se întâmpla acum câteva luni), dar chiar și cei mai severi suporteri își vor aminti că medaliile de bronz din Danemarca și mai ales jocul grozav din perioada decembrie 2015 – iunie 2016 au fost un fel de bonus.

La Mondialul de acum un an, naționala feminină ajungea ca o necunoascută și fără obiective prea ambițioase (primele opt). Echipa pornise pe un drum nou, mai modern, în martie 2015, odată cu numirea lui Tomas Ryde, așa că turneul din decembrie era considerat mai degrabă un pas decât o destinație (Jocurile Olimpice din august). Că echipa s-a legat atât de bine, că toate fetele s-au întrecut pe ele, iar jocul colectiv a devenit grozav – toate astea au venit mai devreme decât s-ar fi așteptat specialiștii handbalului nostru.

Bucuria adusă de medaliile de bronz și de complimentele adversarilor (antrenorul Norvegiei spunea, în martie 2016, că România este probabil cea mai bună echipă din Europa) ne-a făcut să uităm că miza handbalului românesc nu e doar performanța imediată, ci reașezarea. Sau schimbarea obiceiurilor învechite cu altele proaspete, care să ofere tinerilor jucători și noilor antrenori din România un sistem mai bun. Ne-am reamintit de toate astea abia după enervantele înfrângeri de la Rio, unde echipa putea mult mai mult, dar a reușit puține.

Acum, cu un nou antrenor, o nouă abordare și alte planuri tactice, aș privi acest European ca pe următoarea etapă de creștere. Din ciocnirea cu Ryde s-au învățat câteva lucruri foarte bune, din întâlnirea cu Ambros vor fi învățate altele. Or, poate că asta e miza acestor ani de popularitate a handbalului: reașezarea României printre cele mai bune școli de handbal.

Ce putem spera de la #ehfeuro2016? Cum e trecerea de la Ryde la Martin și ce-am învățat din experiența de la Rio: https://t.co/naHoHh2uxq

— Lead.ro (@LeadPunctRo) December 2, 2016

Harta puterilor: care sunt favoritele, de unde pot veni surprizele?

Andreea

Cum ne spunea recent Ambros Martin (într-un interviu pe care o să-l citiți curând pe site), turneele finale de după Jocurile Olimpice sunt de obicei mult mai deschise și permit ascensiuni surpriză, pentru că multe echipe pornesc proiecte de reconstrucție și dau șanse jucătoarelor tinere să câștige experiență. Se întâmplă cu România acum, dar și cu Norvegia, Spania, Muntenegru sau Danemarca.

Așa că sunt de acord cu ce spun specialiștii, că Rusia (campioana olimpică) și Norvegia (campioană mondială și europeană) rămân favorite, dar eu aș merge pe mâna Olandei. Nu ar fi chiar o surpriză, cum a fost acum un an, când a apărut parcă de nicăieri și a furat argintul mondial. Olanda a confirmat apoi și la Jocurile Olimpice, unde s-a clasat pe patru, drept dovadă că ascensiunea portocalie în handbal nu e chiar o întâmplare. (Și chiar nu e, o să vă povestim mai multe despre succesul Olandei, promit). Apoi, aștept să văd și cum va evolua Suedia: cât de mult le va mobiliza faptul că joacă acasă și cât de în formă va fi Bella Gullden, starul lui CSM București care a avut un sezon incredibil.

Andrei

Dacă n-aș fi citit ce a scris Andreea mai sus, m-aș fi repezit să strig că turneul din Suedia e o afacere între Norvegia și Rusia. Acum, fără să mă grăbesc, sunt și mai convins că Rusia sau Norvegia vor câștiga :).

Sigur, nordicelor le va lipsi Heidi Løke (însărcinată), iar Thorir Hergeirsson are de acomodat câteva jucătoare tinere într-un mecanism care în ultimii ani a mers, cu câteva excepții, fără reproș. Dar Norvegia plombează (discret) echipa asta de ani buni și tot joacă foarte bine. Apoi, nu cred că relaxarea pe care au arătat-o rusoaicele în Liga Campionilor, urmare a victoriei olimpice, va continua și la acest European, cu Evgeny Trefilov pe bancă. Cine poate să intre în teren visătoare și nostalgică când Trefilov, de pe margine, va urla ca la război?

Când vine vorba de eventuale surprize, nu m-aș aventura prea departe. Aș zice că Franța lui Olivier Krumbholz are o bună ocazie să întreacă a treia oară Olanda (după cele două victorii de la Rio), iar Suedia, dacă reușește să bată Spania în prima zi de concurs, are dreptul să spere la semifinale.

Chiar înainte de EURO, am pregătit un proiect special care să te ajute să înțelegi și mai bine handbalul. https://t.co/ySZan2YgmL

— Lead.ro (@LeadPunctRo) November 29, 2016

De ce depinde bunul parcurs al României?

Andreea

De la venirea lui Ambros se tot vorbește despre rolul Cristinei Neagu și despre cum noul selecționer își dorește o echipă care să nu depindă de o jucătoare anume, care să-și găsească forța în unitatea grupului, iar sclipirile Cristinei doar să completeze un sistem bine uns. Dar cred că are prea puțin timp la dispoziție să reușească asta pe deplin și că echipa va depinde încă de forma noului căpitan, așa cum va depinde și de forma Elizei Buceschi, a Paulei Ungureanu, sau cine știe, a Cristinei Zamfir sau a Melindei Geiger.

Bineînțeles, pentru un parcurs cu adevărat bun, pentru o presupusă medalie nu ar fi suficientă forma bună a câtorva jucătoare. Așa cum au arătat la Campionatul Mondial, cred că forța echipei ăsteia stă în cât de bine se conectează jucătoarele între ele și câtă încredere au în ce pot face împreună. Și aici sunt puțin sceptică, pentru că fetele vin după un turneu olimpic care le-a cam măcinat din încredere. Dar mi-a zis un suporter la un moment dat că handbalistele României sunt ca pasărea Phoenix, nimeni nu știe când și cum renasc.

Andrei

E adevărat că, în mod tradițional, naționala feminină de handbal ne oferă o sumedenie de surprize. De aici și nevoia unui sistem mai performant, care să ofere consecvență în loc de succes episodic și derapaj neașteptat (dar explicabil). Și nu e un mister că bunele rezultate din Suedia vor depinde în primul rând de grup.

Chiar și acum un an, când Cristina Neagu ne arăta în fiecare joc că e făcută dintr-un material aparte, România a câștigat datorită echipei. Fetele au tras una pentru cealaltă, au jucat la o intensitate foarte mare și au câștigat pentru că nu au acceptat să piardă. Dacă ne gândim că forma Cristinei Neagu este, măcar pentru moment, o necunoscută, atunci rolurile de suport capătă o și mai mare importanță. Probabil că treaba jucătoarelor cu experiență, ca Paula Ungureanu, Oana Manea, Melinda Geiger, Gabi Szucz și chiar Eliza Buceschi (deși e încă foarte tânără) nu va începe și nu se va termina cu ziua jocului. Iar bunul parcurs al echipei va depinde în primul rând de interacțiunea dintre noile și vechile jucătoare. Din întâlnirea lor se poate naște o energie bună.

Cu câteva zile până la Campionatul European, am vorbit cu Alexandru Dedu despre ambițiile echipei naționale: https://t.co/R7WbD457Qc

— Lead.ro (@LeadPunctRo) November 27, 2016

Așteptări

Andreea

După cum v-ați prins deja, eu sunt pesimista de serviciu: prefer, de obicei, să plec la drum cu așteptări cât mai mici, ca să evit dezamăgirile și să fiu mai degrabă luată prin surprindere, atunci când e cazul. Cum a fost anul trecut, la Campionatul Mondial, unde nici nu aveam cum să plec cu vreo așteptare, fiind la primul turneu final de seniori trăit live. Dar când prima experiență aduce atâtea emoții, răsturnări de situație și, la final, o medalie, e greu să nu compari tot ce urmează cu momentul zero.

Dar acum, cum am spus mai sus, totul pare schimbat, așa că încerc să-mi resetez și eu amintirile și termenii de comparație, cum face și echipa. Și încerc să mă gândesc la tot ce-am auzit și citit zilele astea: că timpul de pregătire cu noul antrenor a fost scurt și e greu să asimilezi un nou mod de joc în câteva antrenamente; că sunt multe jucătoare noi, fără experiență la un turneu final și fără experiență de jucat împreună; că lipsesc jucătoare importante și, poate cel mai important, că echipa nu mai e grupul unit de acum un an, care lăsa impresia că poate trece de oricine. Tot ce pot să sper e că o să ajungă iar acolo. Chiar dacă poate nu acum, în Suedia. Deși părticica optimistă din mine speră și la asta.

Andrei

Dacă Ambros Martin ar fi avut câteva săptămâni în plus cu echipa, dacă în Grupa D nu s-ar fi înghesuit Norvegia și Rusia (dar nici Croația nu-i subțire), dacă Neagu n-ar fi fost sâcâită de accidentări, atunci puteam aștepta mai multe. Așa, însă, o să ajung în Suedia ca tot fanul care pierde urgența rezultatului, dar se lasă încurajat de faptul că antrenorii și multe jucătoare sunt, dacă-i privim separat, câștigători. Nu cred că-i poate spune cineva Cristinei Neagu că nu poate să confiște iar un meci întreg. La fel cum nu-i va spune nimeni Paulei Ungureanu să o lase mai moale. Ele vor intra să câștige jocul, iar asta e valabil pentru multe dintre fetele care merg acum în Suedia. Inclusiv pentru tinere ca Laslo, care au câștigat tot ce era de câștigat la tineret.

Sigur, faptul că avem în echipă oameni care știu să câștige meciuri de handbal nu înseamnă că efortul lor colectiv va fi de ajuns pentru medalii. Și totuși. Dacă toate lucrurile bune se leagă fie cu Norvegia, fie cu Rusia, atunci…

Lead.ro este în Suedia, de unde vă vom transmite reportaje, analize, știri și declarații. Urmărește, începând de azi, seria de articole dedicate Campionatului European de Handbal feminin.