Dinamo luptă din greu, trece de capcana numită Cocks, e la o singură victorie distanță de o calificare imensă!
Lead.ro 21 noiembrie 2018La doar câteva zile distanță de enervanta înfrângere din Norvegia cu Elverum, Dinamo a revenit la București, în gălăgioasa sală din Ștefan cel Mare, cu gândul să bifeze prima din cele două victorii obligatorii pentru mărețul ei obiectiv: calificarea în primăvara Champions League.
Până aici, nicio altă echipă românească (de handbal masculin) n-a strâns atât de multe puncte într-o grupă de Liga Campionilor; nimeni nu a fost așa de aproape de calificarea într-un play-off la care puțini îndrăzneau măcar să viseze la începutul sezonului.
Într-o grupă cu două favorite certe, Wisla Plock și Ademar Leon, Dinamo a jucat un handbal grozav și, chiar dacă a pierdut incredibil cu campioana Norvegiei, s-a putut așeza la doi pași de primele două locuri. Condiția? Să-și câștige ultimele două jocuri din Grupa D.
Primul, cu finlandezii de la Cocks, penultimii în grupă și debutanți în Champions League, urma să fie mai simplu. Nu pentru că echipa nordică n-ar avea calitate – are, ci pentru că Dinamo a jucat excelent în primele patru meciuri de acasă, câștigate toate.
Și totuși, cine se aștepta la o plimbare relaxată, și-a dat seama repede că nu va fi cazul. Osteniți nu doar psihic, dar și fizic după cinci meciuri grele (Wisla, Ademar și Elverum în Ligă, Steaua și Turda în campionat) în ceva mai mult de două săptămâni, Dinamo n-a mai reușit să arate intensitatea de speriat de la victoriile cu Wisla sau Ademar. Și chiar dacă a început binișor, a ratat ocaziile să se desprindă serios încă de la început.
Din nou fără puternicul Bannour, omul care a învins-o aproape singur pe Ademar, oamenii lui Constantin Ștefan s-au bazat pe aruncările tari ale uriașului Komogorov: cu patru goluri (toate de distanță) în primele 15 minute, rusul și-a ajutat echipa să meargă la 6-4 și chiar 9-6, dar finlandezii au profitat de a doua dublă eliminare a lui Dinamo ca să vină la 10-10 și să stea aproape până la pauză.
Dinamo a dus un singur gol avans la vestiare, 13-12, și putea fi chiar mai rău, dacă portarul Heidaridad n-ar fi apărat la fel de bine cum a făcut-o și în Norvegia, acum câteva zile.
Cu opt mingi parate în prima parte, iranianul n-a fost singurul om care și-a păstrat nivelul bun. Tunisianul Alouini, francezul Descat, Gavriloaia și Negru – toți au fost inspirați, însă echipa n-a fost alertă, n-a avut energia cu care și-a răsfățat fanii în ultima vreme.
Lucrul ăsta l-a semnalat și Constantin Ștefan la timeout-uri, unde a spus adesea că e nevoie de mai multă prezență și mai multă mișcare în apărare, numai că lucrurile au continuat și după pauză tot la fel: două-trei acțiuni bune, o mică desprindere la două goluri (de fiecare dată de la 15-13 și până la 21-19), și apoi revenirea finlandezilor, care au profitat ba de o minge scăpată ușor de atacul lui Dinamo, ba de o pătrundere rapidă sau un șapte metri scos in extremis, ba de o eliminare.
Și uite așa, în loc să fugă la o distanță liniștitoare, Dinamo s-a văzut mereu prinsă din urmă, mereu obligată să-și păstreze vigilența.
Cu doar opt minute înainte de final, la 21-21 și într-o nouă inferioritate, Alouini a mai găsit o pătrundere fantastică, a marcat, a scos și eliminarea de două minute, iar Constantin Ștefan a cerut un nou timeout. După câteva secunde de odihnă, cu pumnii strânși, dar și cu ultimele resurse de energie, jucătorii au strigat tare „Dinamo!”, s-au întors în teren, au marcat pentru 23-21 și au dat senzația că pot închide de data asta meciul.
N-au făcut-o, pentru că excelentul Descat a ratat prima lui aruncare de la șapte metri (după cinci transformate). Și bineînțeles că finlandezii au lovit din nou, chiar și în inferioritate, parcă pentru a păstra această tensiune greu de suportat până la final: 23-22 cu trei minute rămase de jucat.
De aici încolo, suporterii au urmărit finalul în picioare. Unii, cei care n-au avut curajul nici să se uite, au privit printre degete. Dar toți au sărit ca apucații când Dinamo a marcat pentru 24-22 și apoi a reușit să închidă (în sfârșit!) toate ușile.
RESULT: The home side win! #DinamoBucuresti beat @RiihimakiCocks 24:22 in Bucharest in their #veluxehfcl Group D match. pic.twitter.com/cKHnpZMfei
— EHF Champions League (@ehfcl) November 21, 2018
Prin victoria cu Cocks, bucureștenii au revenit pe primul loc în Grupa D, la egalitate de puncte cu Wisla (12) și la un punct înaintea lui Ademar. Cele două se vor întâlni pe 24 noiembrie.
Dinamo e acum la un singur pas de o calificare imensă. Joi, pe 29 noiembrie, campioana României trebuie să câștige și în Elveția, cu Wacker Thun, ultima clasată a grupei. Dacă o va face, va fi prezentă în play-off-ul din optimile de finală cu una dintre primele două clasate din Grupa C: Silkeborg, Sporting și Presov au toate șanse bune.
Victorie muncita!
Gepostet von Dinamo Bucuresti Handbal Club am Mittwoch, 21. November 2018
FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES