Proces verbal de contravenție. România pierde dezamăgitor în fața unei echipe submediocre a Albaniei, într-un meci în care s-a întrecut în greșeli de curtea școlii

Aceasta ar fi trebuit să fie o cronică de meci. Doar că, pentru a scrie o cronică de meci, ai nevoie de un meci. Atât de slab a fost, însă, nivelul partidei de la Lyon, dintre România și Albania, încât, la final, agenda pe care ți-ai notat ideile arată mai degrabă a proces verbal de constatare a unui lung șir de „contravenții” fotbalistice, care au culminat cu cel mai hilar gol de la acest turneu final.

Am început bine, pozitiv, hotărâți să ținem de minge, în fața unei echipe a Albaniei ocupată, parcă, doar cu brutalitățile. După două meciuri cu fundul în poartă, ai noștri au părut surprinși de noua realitate din teren. Nu ne-a lipsit entuziasmul, însă entuziasmul a venit cu o mare doză de improvizație și de superficialitate.

Din această harababură s-au născut cele câteva ocazii ale „tricolorilor” din prima jumătate de oră. De fiecare dată, însă, ne-a lipsit luciditatea, și la șutul lui Stanciu din minutul 3, și la stângul lui Stancu  din minutul 8. Până la urmă, simptomatic pentru un joc cu multe greșeli la construcție, cea mai importantă fază vine după o acțiune individuală: Alibec preia cu doi oameni în spate, undeva la aproape 40 de metri de poarta adversă, reușește să se întoarcă și, pe un culoar bun, încearcă să îl surprindă pe Berisha cu un șut puternic și plasat, la viclu.

Faza din minutul 13 fost, din păcate, una dintre puținele în care Alibec s-a văzut în atacul echipei noastre. În rest, devierile și “un-doi”-urile încercate de el și de colegii din faza de atac au fost simple mărunțișuri pentru pressingul energic al albanezilor.

După minutul 30, echipa noastră pare tot mai ruptă la mijloc și, pe greșelile puerile de construcție ale alor noștri, albanezii încep să ne țină din avertisment în avertisment. Primul a fost, la ocazia lui Lenjani, la care arbitrii au acordat ofsaid. În minutul 34, Prepeliță e driblat nepermis de ușor în careu, iar Albania ratează una dintre cele mai mari ocazii ale sale. Avea să înscrie, din mult mai puțin, 9 minute mai târziu, după o centrare plouată, la care Tătărușanu iese total greșit, iar Sadiku a înscrie, anemic, cu capul.

La 0-1, Anghel Iordănescu face schimbarea pe care toată lumea o aștepta de la încă din startul meciului. Renunță la sistemul cu doi închizători și îl trimite în teren pe Sânmărtean. Driblingurile și pasele coordonatorului nostru de joc sunt însă din alt film și ai noștri profită rareori de ele. Continuăm să jucăm haotic, greșim pase simple și îi lăsăm pe albanezi să respire și să tragă de timp, noul lor sport național după ce au abandonat, la pauză, la intrările kamikaze.

Pe câteva dintre erorile noastre, Albania ne poate pedepsi pe contraatac, dar e o echipă atât de slabă încât nu reușește să profite de degringolada noastră. Totul se rupe după minutul 76, după ce Florin Andone (intrat după accidentarea oribilă a lui Alibec) trage în bară la una dintre puținele noastre faze de poartă de după pauză. Cu 5 minute mai devreme, cea mai legată ocazie de atac a alor noștri, care ducea iminent spre gol, fusese oprită eronat de tușier, pe motiv de ofsaid.

Finalul de meci ne prinde cu ai noștri certându-se care să bată în zid loviturile libere din preajma careului și cu reproșuri urâte între jucători, pe motiv că iroseau aiurea pase sau că trăgeau aiurea la poartă. Ilustrarea perfectă a neputinței și a improvizației, care au fost mărciel distinctive ale echipei noastre la acest turneu final, la care suntem eliminați după o înfrângere în fața unei trupe înfiorător de modeste a Albaniei.