O nouă victorie clară | SCM Râmnicu Vâlcea trece și de Savehof, are toate șansele să prindă sferturile de finală ale Ligii Campionilor!
Lead.ro 2 februarie 2020Al doilea meci, a doua victorie la rând pentru SCM Râmnicu Vâlcea în grupele principale ale Ligii Campionilor: după un 23-17 fără griji în Suedia, pe terenul lui Savefof, campioana României face un nou pas spre calificarea în sferturile de finală.
*
Scăpată cu bine dintr-o primă fază a grupelor foarte dificilă, alături de Gyor și Buducnost, SCM Râmnicu Vâlcea a pornit în Main Round cu încrederea că lucrurile vor fi mai simple aici. Ei bine, după 31-16 cu Krim și 23-17 contra lui Savehof, avem toate dovezile că între Vâlcea și codașele Grupei 2 e o mare diferență de valoare. Și treaba asta s-a văzut imediat și-n Suedia.
Savehof a stat aproape de SCM doar câteva minute, până la 3-3, când portărița Marta Batinovic, excelentă și săptămâna trecută, a început să închidă poarta. Din ce în ce mai agresive în apărare – lucru cerut de pe margine de antrenorul Florentin Pera – și tot mai rapide în atac, campioanele României s-au distanțat prima dată la 5-3, după primele goluri reușite de Liscevic. Periculoasă și de la distanță, dar mai ales pe pătrunderile ei rapide, jucătoarea din Serbia a contribuit din plin (șase goluri) și la (ceea ce avea să fie) desprinderea hotărâtoare de la jumătatea primei reprize, când SCM s-a dus mai întâi la 10-6, apoi la 15-7 – scorul primei reprize.
It's the @KikiLiscevic71 show! 🤩 The Serbian is scoring all sorts of goals for SCM Ramnicu Valcea today! Can she help her side to victory over @IK_Savehof?#ehfcl pic.twitter.com/kzuFMq0ail
— EHF Champions League (@ehfcl) February 2, 2020
Până aici, totul a funcționat perfect pentru echipa lui Pera. Și asta chiar dacă Iryna Glibko și alte jucătoare importante au fost odihnite pentru minute bune.
Conștiente că meciul a fost rezolvat încă din prima repriză, jucătoarele lui SCM n-au arătat prea multă creativitate la reluare, au reușit doar patru goluri în primele 15 minute, însă Batinovic (declarată cea mai bună jucătoare a meciului) și apărarea din fața ei au continuat să pareze și să recupereze minge după minge.
Astfel, diferența nu doar că nu s-a micșorat prea serios, dar Vâlcea chiar s-a distanțat mai mult: cu 10 minute înaintea finalului, scorul ajunsese la 21-12, moment în care Iulia Dumanska, accidentată la gleznă săptămâna trecută, a intrat și ea în poartă.
Cu Liscevic odihnită pe final, Gonzalez, Lopez, Batinovic și Elghaoui au preluat ele din responsabilitățile ofensive, spre bucuria celor câțiva fani români din tribunele goale ale arenei din Partille.
S-a terminat 23-17 (putea fi și mai rău), iar SCM Râmnicu Vâlcea – care continuă să aibă cea mai bună apărare a competiției – se pregătește acum de întâlnirea cu Gyor (8 februarie).
Până acolo, campioanele României s-au instalat mai confortabil pe locul 4 al Grupei 2: cu 4 puncte, SCM s-a distanțat deja de Savahof și Krim, învinsă și ea acasă (25-29) de Brest. Brest și Gyor au câte 11 puncte, Buducnost are 6.
*
Așa cum știi, primele patru clasate se califică în sferturile de finală. Acolo, locul 1 din Grupa 1 – în care CSM București a revenit pe trasa bună – joacă cu locul 4 din Grupa 2, în timp ce locurile 2 vor juca cu locurile 3.
Doar România, Ungaria și Franța au câte două echipe în grupele principale ale Ligii Campionilor.
Programul lui SCM Râmnicu Vâlcea în Champions League
SCM Râmnicu Vâlcea – Gyor, 8 februarie;
Krim – SCM Râmnicu Vâlcea, 22 februarie;
SCM Râmnicu Vâlcea – Savehof, 29 februarie;
Gyor – SCM Râmnicu Vâlcea, 7 martie.
Fotografii de Ionut Buharu / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni