„Rezultatele de la Tokyo vor arăta cum a știut fiecare țară să treacă peste această criză”. Ce măsuri ia COSR pentru pregătirea sportivilor români
Lead.ro 3 aprilie 2020După amânarea Jocurilor Olimpice cu un an, după suspendarea tuturor competițiilor naționale și internaționale, dar și a cantonamentelor loturilor naționale, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) încearcă să găsească soluții pentru viitor, pentru a limita efectele acestei pauze asupra pregătirii sportivilor care țintesc acum participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021.
Primul pas este adaptarea pregătirii acestora la noul context și menținerea motivației, spune un comunicat de presă al COSR: Înțelegând nevoia urgentă de adaptare a pregătirii olimpice și de menținere a motivației tuturor celor implicați și interesați la un nivel optim, identificarea unor măsuri pentru menținerea potențialului de participare și performanță la Jocurile Olimpice Tokyo a fost prioritatea forului olimpic român în această perioadă.
Măsurile luate COSR se axează pe două direcții:
1. Ghidare metodică și sportiv-administrativă pentru reconfigurarea planurilor de pregătire:
Comisia Tehnică Olimpică și pentru Sportul de Performanță (CTOSP) din cadrul COSR a transmis Federațiilor o serie de recomandări de întocmire a planurilor de pregătire olimpică adaptată la domiciliu. După ce federațiile le vor analiza, vor emite o serie de recomandări și sugestii pentru pregătirea sportivilor în noul context, care va fi supravegheată de specialiștii din cadrul colectivelor tehnice și din federații. Departamentul Sport al COSR va colabora cu aceștia pentru a monitoriza aplicarea recomandărilor.
2. Îndrumare și asistență științifică pentru pregătirea la domiciliu:
Specialiștii Centrului de Testare și Asistentă Științifică (COTAS) al COSR sunt aproape de finalizarea unui instrument interdisciplinar care-i va sprijini pe sportivi și colectivele tehnice în procesul de pregătire individuală la domiciliu. Aceștia spun și că vor încerca să mențină o comunicare constantă cu sportivii și/sau colectivele tehnice, oferind recomandări de reglare/adaptare a parametrilor antrenamentelor și a programului de viață („antrenamentul invizibil”), pe baza datelor colectate cu ajutorul instrumentului interdisciplinar propus, încercând astfel să prevină apariția unor eventuale dezechilibre disfuncționale și să-i ghideze pe sportivi spre menținerea unei stări optime din punct de vedere fizic și psihic.
Președintele COSR Mihai Covaliu speră și ca autoritățile să vadă pregătirea și participarea sportivilor români la Jocurile Olimpice ca reprezentând „interesul național”. „E foarte important pentru noi cum vom depăși această perioadă grea, cu multe restricții în ceea ce privește antrenamentele, normale pentru o situație mondială de pandemie. Rezultatele de la Tokyo vor arăta cum a știut fiecare țară să treacă peste această criză. Italia, atât de afectată, îi consideră pe sportivii care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice sportivi de interes național. Ar fi important și pentru Team Romania, pentru cei 59 de sportivi deja calificați, dar și pentru cei care încă se mai pot califica, să fie considerați de interes național”, a spus Mihai Covaliu.
Reprezentanții Comitetului Olimpic Internațional au anunțat că toți sportivii calificati își vor păstra dreptul de a participa, iar celor care sunt în proces de calificare li se va acorda o perioadă mai mare pentru pregătire. Nu vor fi modificate locurile cotă pentru Comitete Olimpice Naționale și va exista flexibilitate în legătură cu criteriile de eligibilitate, respectiv cele de vârstă, din cauza amânarii cu un an. În perioada următoare, forul olimpic internațional va discuta cu federațiile internaționale pentru a stabili un calendar competițional pentru locurile rămase neocupate, astfel încât calificările să se încheie cât mai devreme în 2021.
Citește mai multe despre cele trei mari faze prin care ar trebui să treacă sportul în perioada imediat următoare.
FOTO: Stefan Constantin/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni