Alexandru Dedu, despre situația la zi din handbalul românesc: „Sper să vedem handbal cât de curând în România”

Lead.ro 14 mai 2020
Fast
Împarte cu alții acest articol

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal (FRH) a vorbit despre lucrurile lucrurile actuale din handbalul românesc, referindu-se și la modalitatea în care vor fi încheiate campionatele naționale la feminin și masculin.

Dedu, despre perioada Pandemiei: O noutate. O reașezare, dacă vorbim în termeni personali. În termeni profesionali, nu este cea mai fericită perioadă, dar nu suntem singurii și trebuie să ne adaptăm.

Despre competițiile din România: Am avut din capul locului, avem și vom avea, în funcție de realitate, în funcție de cei care ne conduc – și aici fac în primul rând referință la Guvernul României, apoi forul international, IHF, forul European, EHF – cei care ne conduc trag niște directive și noi ne vom supune fără a comenta prea mult, că ne plac sau nu. Tot ceea ce încercăm să facem se va desfășura în temeiul legii, în litera legii și a regulamentelor de handbal internaționale.

Despre echipa feminină participantă în Champions League și despre Cupa României: Ultima decizie a EHF de a transmite echipa participantă în CL la 1 iunie, ne-a pus în mare dificultate. Este în discuție participarea nu doar în Liga Campionilor, ci și în celelalte Cupe Europene, unde avem termen până în data de 13 iunie. Am făcut o adresă către EHF prin care le-am solicitat ca acest termen să fie prelungit și să nu fie nominal – desemnată fiecare participant și locurile în sine. Noi ne dorim să putem desfășura Cupa României chiar și în iulie, chiar și în august, la începutul viitorului sezon să poată fi pusă în aplicare. Asta legat de prima ligă. În astfel de situații, cel mai ușor e să spui stop și să aștepți. Nu am fost niciodată un om care să facă treaba asta, trebuie să trecem peste momentele dificile, iar handbalul trebuie să țină lumina aprinsă.

Despre campioana în Liga Florilor: Prima oară să vedem dacă va fi desemnată campioana. Ceea ce e sigur este că va fi desemnat clubul care va participa în Liga Campionilor.

Despre campioana în Liga Zimbrilor: Dinamo este pe locul întâi, dar dacă o luăm pur matematic – și asta a fost una dintre discuțiile cu toate cluburile la toate eșaloanele, atât feminin cât și masculin – cât există o șansă cât de mică pentru un club de a nu retrograda sau de a câștiga campionatul sau de a termina pe locul doi sau trei, nu poți să spui 100% nimic, fiindcă nu este corect. În funcție de realitatea de acum trebuie luate niște decizii care sigur nu vor mulțumi pe toată lumea.

Despre țările cu care echipele noastre se vor luptă pentru wildcard: EHF își dorește ca listele să ajungă cât mai devreme la ei, tocmai fiindcă nici ei nu au foarte multe date apropos de ceea ce se întâmplă în țările respective. Eu sper ca situația din România să se normalizeze, ca partea de coronavirus să intre pe o pantă descendentă și să putem să trimitem o listă cât mai lungă, în primul rând să acoperim deja locurile atribuite și să facem cerere de upgrade sau wildcard, lucru pe care Federația îl va face.

Despre Dinamo în Champions League în sezonul viitor: Noi vom face lobby să participe în Champions League.

Despre ce s-a întâmplat în acest sezon în sport: Cred că handbalul face parte din această societate, ne este greu tuturor și sunt lucruri existențial mult mai dure decât faptul că handbalul a avut o întrerupere de câteva luni.

Despre echipele naționale: Componentele echipelor naționale se antrenează acasă, au programe de pregătire individuale. Cred că ni s-a mai acordat o șansă, avem mai mult timp de omogenizare, sper din suflet să avem și o rezoluție apropos de cazul Corona Brașov. Ideea este că noi ne batem. Scopul nostru este să ajungem la Olimpiada de la Tokyo.

Despre când vom vedea handbal din nou în România: Eu sper cât mai curând. Până în 30 iunie, noi avem în momentul de față votat un program pentru așa ceva, să vedem.

Despre relația cu cei de la clubul Dinamo: Cu cei de la Dinamo sunt în relații perfecte. Chiar astăzi am vorbit cu domnul comandat George Cosac. Clubul Dinamo este un club foarte, foarte mare, care trece peste persoane. Apropo de persoane, sunt prieten foarte bun cu dinamoviști de marcă, pentru cei cu care nu sunt prieten și au făcut ceva pentru România de la clubul Dinamo am un respect deosebit, pentru că sunt exemple pentru mine și pentru copiii mei. Se speculează prea mult pe ceva trecător.

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories