La Brașov, Cristina Neagu a auzit din nou întrebările începutului. Răspunsurile ei sunt însă în urmă, pe toate terenurile pe care a jucat. Și sunt irepetabile

O sală de cinema din Brașov plină de copii, cele mai multe fete, ascultă cu atenție o handbalistă vorbind despre cariera ei. Poartă treningurile albastre ale Coronei Brașov și țin telefoanele în mână pentru poze și filmulețe. La final, când vine momentul întrebărilor, ridică mâinile și nu se rușinează în fața microfonului. O întreabă respectuos, vorbindu-i cu dumneavoastră, cum e să fie cea mai bună jucătoare din lume, cine din familie a susținut-o, ce alte sporturi îi plac, cum e să fie căpitanul unei echipe, ce vrea să facă după retragere, la ce vârstă a început să joace, de câte ore de antrenament a avut nevoie ca să ajungă la performanțele ei.

„Ați vrut vreodată să renunțați la handbal?”, vine ultima întrebare.

„Niciodată”, răspunde handbalista fără să stea pe gânduri. „Nici nu mi-a trecut prin minte, nicio secundă, nici în în timpul accidentărilor. Am iubit handbalul mai mult decât orice.”

La finalul acestui sezon, totuși, Cristina Neagu se va lăsa, de asta se află într-o sală de cinema din Brașov pe 5 ianuarie, față în față cu viitoare jucătoare și cu alți iubitori ai handbalului. La 36 de ani, jucătoarea numită de patru ori cea mai bună din lume simte că a venit momentul să-și încheie cariera și vrea ca în acest ultim sezon să fie mai aproape de cei care au urmărit-o, de cei pe care i-a inspirat, de cei care s-au bucurat de handbalul ei. Astfel că după fiecare meci jucat în țară, petrece timp cu fanii, semnează autografe și face poze, parte dintr-o caravană simbolică de retragere organizată de către echipa ei împreună cu BRD, unul dintre sponsorii ei, sub umbrela „De neoprit, mereu înainte”.

Câteva ore mai devreme, aceleași fete în treninguri albastre au privit-o înscriind opt goluri în meciul câștigat de CSM București în fața Coronei Brașov, în aceeași sală polivalentă unde Cristina Neagu și-a început cariera la senioare, la 18 ani.

Debut la senioare sub Tâmpa

Echipa se numea atunci Rulmentul Brașov, câștigase Campionatul și Cupa României în 2006, și era antrenată de Mariana Tîrcă, una dintre cele mai importante handbaliste românce și fostă jucătoare a Rulmentului în anii ’80. Aceasta încercase de mai multe ori s-o convingă pe Cristina să vină la Brașov, încă de când avea 15 ani. „Vezi că trenul trece o singură dată prin gară”, își amintește interul stânga că i-a spus antrenoarea la un moment dat. Cu încredere neclintită în viitorul ei, pe care a folosit-o de multe ori să revină din perioadele dificile, tânăra jucătoare a răspuns: „Cred că pentru mine o să se oprească de câteva ori, vreau să am mai multă răbdare”.

Avusese oferte și de la Oltchim, dar a ascultat sfatul antrenoarei sale de la junioare, Maria Covaci, cea care i-a ghidat primii pași în handbal, de a avea răbdare „Știam că la nivel de seniori era mult mai greu și din punct de vedere fizic. Eu eram un pic mai firavă, eram slăbuță, nu eram foarte înaltă și antrenoarea mea mă sfătuia să mai stau un an totuși, să nu mă duc de la 15-16 ani, că o să mă accidentez, o să fie greu.”

Iar antrenoarea ei a avut dreptate, pentru că la trei luni după ce-a ajuns la Brașov a făcut o entorsă la piciorul drept la care se bandajează și azi. Dar decizia de a merge la Brașov în locul Oltchimului a fost cea potrivită în acel moment al carierei, în care important era, ca pentru orice tânără jucătoare, să joace cât mai mult. „Pentru că îmi doream foarte mult să joc și aveam această promisiune. Ăsta era de fapt cel mai important lucru pentru mine, nu voiam să vin la o echipă mare și să stau pe bancă. Era important să joc, să-mi demonstrez valoarea, lucru pe care l-am și făcut mai târziu, și a fost o decizie inspirată”, a spus în discuția din sala de cinema cu jurnalistul Cătălin Striblea și cu scriitorul Radu Paraschivescu.

A semnat cu Rulmentul în 2006 și nu doar că a jucat, cum i-a promis Mariana Tircă, ci a devenit una dintre jucătoarele esențiale din echipă. Cu ea pe teren, Rulmentul a fost vicecampioană națională doi ani la rând, ambele titluri pierdute în fața Oltchimului antrenat de Gheorghe Tadici. În 2008, a jucat și finala Cupei Cupelor EHF, a doua competiție europeană ca importanță în handbalul feminin, în care Neagu a înscris 66 goluri, fiind golghetera echipei.

Acomodarea la senioare n-a fost totuși ușoară, pentru că a resimțit diferența dintre nivelul cu care era obișnuită la junioare sau în meciurile de divizie pe care le jucase, mai ales din punct de vedere fizic. „A fost greu. Noi făceam o apărare avansată la Brașov, 3-2-1, eram vânătă în fiecare zi, eram bătută la propriu, la antrenament – nu intenționat, normal –, dar era foarte greu din punct de vedere fizic. Mi-a luat ceva timp să să mă obișnuiesc cu nivelul ăsta și cu ritmul. Nu mi-a fost ușor, erau tot felul de răutăți, așa era înainte, nu toată lumea te primea cu brațele deschise. Am avut tot felul de colege mai răutăcioase, altele mai bune, care îmi spuneau: «Hai, lasă-le în pace, tu vezi-ți de treaba ta». În momentul în care mi-am demonstrat valoarea, totul s-a așezat așa cum a trebuit, toată lumea m-a primit bine și am început să joc și n-am mai avut astfel de probleme.”

La începutul lui 2009, s-a transferat la Oltchim. Echipa din Brașov avea probleme financiare și interul stânga juca de mai multe luni cu restanțe salariale, așa că împreună cu Patricia Vizitiu, o altă jucătoare importantă a echipei, au depus memorii la Federație și au devenit libere de contract. Au ajuns în echipa Galacticelor de la Vâlcea, unde cariera ei și-a continuat ascensiunea.

A început numărătoarea inversă

Când a revenit la Brașov la începutul lui 2025, poate pentru ultima oară, a fost primită cu aplauze generoase, cu zâmbete și cu un buchet de flori din partea Aureliei Brădeanu. Fosta coordonatoare de joc, alături de care a jucat ani de zile la națională, era acum director tehnic al clubului de sub Tâmpa, care din 2019 face parte din Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov, aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov. „Ne luăm la revedere de la o jucătoare fenomenală, mondială”, a spus crainicul sălii, care a aplaudat-o în picioare în timp ce îi enumera palmaresul și anii în care a jucat la Brașov.

Biletele pentru întâlnirea dintre CSM București și revelația Corona Brașov se vânduseră încă din decembrie, așa că în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov nu era niciun loc liber pe 5 ianuarie. Erau familii cu copii cu tricouri și fulare galben-albastre, steaguri și tobe, erau jurnaliști locali și fani ai handbalului veniți de la București, erau fete care stăteau pe scări cu telefonul în mână și cu pancarte pe care scriseseră cu litere de tipar: „Te iubim Cristina Neagu. Știm că poți. Eu, Teo, fana ta din Ghimbav.”

Primul derby al anului n-a fost unul ușor pentru CSM București, deși la pauză avea șase goluri avans. Împinsă de la spate de galerie, echipa antrenată de Bogdan Burcea a recuperat avansul în repriza a doua și a transformat meciul într-unul tensionat și spectaculos. Au avut șansa să egaleze la ultima aruncare, dar în poarta CSM-ului a intervenit decisiv portarul Evelina Eriksson. Căpitanul CSM-ului a înscris de opt ori, fiind cea mai bună marcatoare a echipei, iar unul dintre goluri, o aruncare pe la spate spectaculoasă, a primit oftaturi de admirație din tribune: „De aia e cea mai bună”.

„Unde ai învățat tu să arunci asa?”, a întrebat-o cineva după meci. Știe că oamenii o văd mai mereu serioasă, aruncând tare la poartă, cel mai des de la 9 metri, dar cunoaște multe procedee de aruncare, chiar dacă nu le folosește la fel de des. La unele a renunțat din cauza accidentărilor pe care le-a avut, ca să-și protejeze umărul sau genunchii. „Eu știu multe șmecherii la handbal, dar nu prea le folosesc. Încerc să mă mai distrez cât mai am timp.”

La final, junioarele Coronei au învăluit-o cu îmbrățișări, apoi au așteptat-o în hol, printre zeci de oameni care își doreau o poză și un autograf amintire de la probabil ultima oprire a Cristinei în Sala polivalentă din apropiere de Gara din Brașov.

„E un sentiment plăcut să văd dragostea din partea oamenilor”

O bucură iubirea pe care o primește în toate aceste întâlniri, dar nu regretă decizia de a se opri la finalul sezonului, deși felul în care joacă i-ar putea da motive să continue. „Chiar dacă oamenii poate sunt supărați sau triști că o să mă retrag din activitate, e totuși un sentiment plăcut să văd dragostea asta din partea lor, decât să se gândească: «Hai, nu te mai retragi odată?, că ai 36 de ani»”, a spus în discuția de după meci cu jurnalistul Cătălin Striblea și scriitorul Radu Paraschivescu. „E o decizie luată cu mult timp în urmă, mi-am setat-o bine mental, încerc să mă bucur de fiecare zi.”

„În toate orașele în care am fost au fost foarte mulți oameni și le mulțumesc, chiar am avut parte de primiri extraordinare peste tot, e un sentiment foarte plăcut, m-am simțit iubită și apreciată.”

Pentru că în sala de cinema erau multe tinere jucătoare, Cristina le-a oferit câteva sfaturi; în primul rând, să aibă grijă de corpul lor. „Ăsta e cel mai bun sfat pe care pot să-l dau. În momentul în care simt dureri, simt ceva, să se oprească, să meargă să ceară ajutor specializat. Să învețe despre nutriție, să învețe cum să mănânce, să învețe cum să se încălzească, cum să facă exerciții de prevenție. Lucrurile astea sunt foarte importante la nivel de copii și juniori.”

Cel mai important, însă, e echilibrul: „Cred că cel mai important lucru este să existe un echilibru în tot ceea ce facem. Sunt și zile, sunt sărbători, zile de naștere în care poți să mănânci și tort și cartofi prăjiți, dar în restul săptămânii să mănânci cât de cât sănătos. Despre asta e vorba de fapt, despre echilibru în tot ce facem. Că suntem și noi oameni, până la urmă, atleții nu sunt roboți. Poate Cristiano Ronaldo o fi un fel de robot, și se vede că la vârsta pe care o are și cum joacă, și cum arată. Dar este vorba despre echilibrul ăsta pe care trebuie să-l avem.”

Junioarele Coronei ar mai fi avut multe lucruri s-o întrebe în acea seară de ianuarie, pentru că începutul unei cariere sportive vine cu multe necunoscute: unde vei ajunge, cât de repede, cât de sus, care sunt alegerile care te vor duce acolo și care te pot deraia de pe traseu; care sunt trenurile în care trebuie să urci și pe care trebuie să le lași să treacă. Promisiunea și entuziasmul începutului stă chiar în aceste incertitudini, în întrebările cu final de deschis și în posibilitățile infinite pe care le deschid în față.

Cristina Neagu a răspuns deja la multe întrebări de-a lungul carierei. Cât de bună va fi, ce va câștiga, unde va ajunge; cât de repede va reveni, va mai fi ca înainte; va deveni cea mai bună. Va deveni din nou cea mai bună? Pe măsură ce se apropie de finalul acestei călătorii, i-au rămas tot mai puține întrebări. Odată ce-a răspuns și la cea mai grea – când se va încheia – rămâne doar una: cum se va încheia. Dar, tocmai pentru că e ultima, contează poate cel mai puțin. Poate că acum contează doar că se încheie; că întrebările, la fel ca răspunsurile, sunt deja în urmă, pe toate terenurile pe care a jucat. Și că sunt irepetabile.

 

Foto main: Sport Pictures