CSM Digi Oradea a învins Steaua și a câștigat Cupa României. În același bazin crește și noua generație

După o finală strânsă (5-3), CSM Digi Oradea a reușit să fure Cupa României din vitrina Stelei și să încheie astfel un weekend de răsfăț pentru fanii poloului românesc. Dar la vremea concluziilor, preferăm să privim în viitor: în același bazin în care s-au consumat meciurile din Cupă, au înotat și câțiva tineri juniori, sportivi care vor prelua foarte curând poloul în mâinile lor. Să-i cunoaștem pe trei dintre ei.

Vlad Georgescu, 17 ani, Sportul Studențesc Corona

Vlad a intrat într-o relație cu polo-ul de la 9 ani, după ce a lăsat deoparte, din plictiseală, cele câteva gânduri pe care le avusese cu fotbalul, imediat după ce s-a mutat în România. S-a născut, a crescut, și-a făcut prieteni în Italia până-ntr-a cincea, când tatăl lui, poloistul Aurelian Georgescu, care juca pentru echipe de acolo, a decis că e mai bine pentru toată familia să se întoarcă în țară. Vlad plângea zilnic la început, îi era dor de tot ce lăsase în urmă și nu știa mai mult de câteva cuvinte în română. Mama lui i-a luat meditator și până la urmă a învățat.

Aurelian i-a propus lui Vlad să încerce și el să joace polo. S-a dus la Sportul Studențesc în Pajura, la Școala nr. 3, a făcut zece zile de înot, apoi profesorul Eugen Georgescu i-a pus mingea în brațe și l-a împins în bazin. La început, Vlad nu era cel mai entuziasmat copil din apă. „Se țipa cu un scop”, spune Vlad, „dar atunci nu-mi dădeam eu seama”.

Dornic de explorare, Vlad s-a dus și la dansuri sportive, moment în care tatăl lui a intervenit și l-a pus să aleagă, știind că n-are cum să le facă bine pe amândouă. Înainte să ia o decizie, Aurelian i-a mai spus o dată că, dacă rămâne la polo, îl are și pe el ca fost sportiv să-i explice, să-l ajute, să-l susțină. Lui Vlad i-a surâs ideea și a urmat un an de antrenamente la bazin, fără competiții.

Vlad e clasa a XI-a acum, aici, dar gândul tot la Italia i-a rămas și visează să se întoarcă acolo, la o echipă mai bună, după ce-și termină junioratul. Până ia el o decizie, tatăl lui îl ajută de-aproape, fiind actualul antrenor al Sportului Studențesc. „Îmi explică detaliat acasă de zece ori mai mult ca celorlalți, de ce la exercițiul de om în plus, de exemplu, trebuia cineva să ducă mâna dreaptă sus și nu stânga”.

În 2010, când începeau calificările la naționale, Sportul Studențesc era printre ultimele echipe din București, însă termina campionatul pe locul 2, imediat după orădeni, care i-au bătut cu doar două goluri diferență.

Când s-a întors în 2012 de la Jocurile Europene din Baku, Vlad a primit titlul de cel mai tehnic jucător, adică omul care poate fi pus pe orice poziție în bazin, omul bun la toate. În 2015, Vlad a condus și clasamentul golgheterilor la finalul turului de campionat, cu 52 de goluri înscrise. „Tata s-a bucurat, îmi spune mereu la antrenamente că pot mai mult”.

Timid, Vlad menționează în treacăt cum a fost convocat pentru un meci cu Ungaria anul trecut, la lotul național de polo. Se antrenează și cu selecționata sârbului Dejan Stanojevic și stă pe lângă telefon, că n-are de unde să știe când va suna. Chiar și cu lotul național full-time în viața lui, Vlad tot vrea în Italia. Echipe mai bune, experimentate.

Robert Gergelyfi, 20 ani, Sportul Studențesc Corona

Robert era cu tatăl lui în Arad și învățase să înoate la șase ani, când antrenorul l-a întrebat dacă nu vrea să-și lase copilul la polo. Cum Robert nu avea alte treburi în afară de școală, s-a dus şi începuse să-i placă din ce în ce mai mult. Știa că fotbalist n-avea să devină, pentru că i se păreau aroganți pe atunci, iar înotul suna plictisitor. Odată cu evoluția lui Robert – copii, juniori, seniori – a început să fie din ce în ce mai mare și încrederea de sine. „La 12 ani am fost campion la copii, am crescut încet, încet și am ajuns să mă gândesc pe la 18-19 ani că, dacă vreau mai mult de la sport, trebuie să plec”, spune Robert.

Nu s-a mulțumit niciodată cu puțin și știa că la București sunt șanse mai mari să evolueze. Și-a luat inima-n dinți anul trecut în septembrie și a lăsat în urmă familie și prieteni, pentru că n-avea nimic de pierdut; acasă se poate întoarce oricând. „Nu e ușor nici acum, dar trebuie să faci sacrificii, dacă vrei ceva cu adevărat.”

Robert a ales să vină la Sportul Studențesc pentru că i s-a părut echipa cea mai potrivită, după ce le-a analizat pe toate și a tras o linie. Ştia că cei de la CSM Digi Oradea sunt campionii și că el nu e la același nivel deocamdată. „Nimeni n-a ajuns campion de pe locul 6 pe locul 1 direct”, spune Robert, „plus că știam că acolo sunt bani și se cumpără jucători străini pentru a avea performanță”.  La Steaua a stat pe gânduri acum doi ani, dar nu știa dacă ar fi avut loc în echipă.

S-a așteptat să-i fie mai bine în capitală și chiar i-a fost: un contract pe doi ani la Sportul, două antrenamente pe zi, așteptări mai mari. Tot ce și-a dorit când a plecat de acasă.

Ține minte și acum meciul cu Muntenegru pe care urma să-l joace cu echipa națională de juniori, fără să-și dea vreo șansă, pentru că-i bătuseră la Balcaniadă cu 10 goluri.  Acum, reușeau să se impună și să ajungă printre primele opt echipe din Europa, apoi să se califice la mondiale.

„Cred că a fost cel mai bun moment din viața mea”, spune Robert. „Chiar am văzut că munca mea a dat roade”. Îi lucesc ochii când vorbește despre sportul acesta, care-ți oferă satisfacții incredibile, cu victoriile și înfrângerile lui laolaltă. „Prin asta te definești ca sportiv – ce atitudine adopți când câștigi și cum treci peste dezamăgiri”.

„Dacă dai tot ce poți și adversarul te învinge, asta e, a fost mai bun ca tine. Îi strângi mâna și treci mai departe. Ai dat tot ce ai putut.”

După cei doi ani la Sportul Studențesc, Robert se gândește să încerce la echipa orădenilor campioni. Însă zi de zi, jucătorul se gândește la altceva: de viitorul său ce se alege? Știe că în România nu se investește în sport, cu atât mai puțin în polo. „Ştii că avem doar cinci bazine olimpice în toată țara? E puțin și e trist”.

„Polo-ul e un sport din care poți trăi decent; poți ajunge, poate, să-ți iei o casă și o mașină, dar nu poți pune nimic deoparte. Nu poți să-ți crești copiii cu mândrie sportivă”, spune el. „Normal că partea financiară nu e cea mai importantă, dar contează mult”. Momentan, Robert face și Facultatea de Sport din Arad la distanță, dar ar vrea să facă și o facultate care să-i dea o altă meserie. „Poate un curs de masaj, de exemplu, ca apoi să-mi pot deschide un cabinet.”

Buică Radu Cristian, 20 ani, Sportul Studențesc Corona

Radu s-a îndreptat spre polo la 12 ani, când tatăl lui, fost caiacist, și-a dat seama că nu poate să-l lase în cartierul Rahova de capul lui, în fața blocului. „Mi-a spus că, decât să pierd vremea, mai bine fac ceva pentru mine”. Așa a ajuns Radu să joace prima oară la Rapid, unde a avut o antrenoare.

S-a speriat la început, nu știa pe nimeni, nu știa să înoate, iar antrenoarea i-a legat un bidon gol de cinci litri în jur, ca să stea la suprafață. „Ușor, ușor, am început să capăt încredere”, spune Radu, care a învățat în 10 zile cum e cu înotul. În primul meci de polo de la copii, a fost portar și a încasat vreo 30 de goluri. La un moment dat a vrut să se lase de sport din cauza unui alt antrenor care țipa tot timpul, ba chiar îi bătea pe unii dintre copii, însă a fost înlocuit și Radu a început performanțele.

La 14 ani, a avut primul meci la seniori la Rapid. „Erau uniți și le plăcea să dea încredere jucătorilor tineri”, spune tânărul poloist, care a dat atunci două goluri în poarta Stelei și a prins curaj. Trei ani mai târziu, curajul avea să-i fie de folos când un jucător i-a băgat mâna-n ochi și avea o bucată de carne atârnând și fața umflată. Ca fundaș, Radu mereu joacă împotriva centrului advers, care „întotdeauna e cel mai lat în spate din echipă.”

Radu a înscris cinci goluri anul trecut împotriva echipei CSM Digi Oradea, în campionatul national. „Am înscris eu și mai multe, dar astea erau împotriva echipei campioane”. Pentru prima oară, i se lua interviu după meci, alături de cel mai bun jucător de la Oradea și idolul lui, Tiberiu Negrean. „E un jucător complex, cu calitățile – lucrează bine cu picioarele, șut la poartă foarte bun.”

Anul ăsta, Radu trece printr-o perioadă mai grea și nu mai joacă atât de mult la Sportul precum juca la Rapid, dar familia e lângă el și îl susține, îl îndeamnă să tragă tare. Pe lângă tras tare pentru el însuși, poloistul a și atras câțiva copii spre sportul acesta. „N-ai cum, ca părinte, să nu-ți dai copilul la o activitate sportivă”, spune Radu, „eu știu copii care nici nu știu să alerge”. Verișorul lui de 14 ani e portar la juniori și antrenorul i-a șoptit că e talentat și chiar îi place.