Când ea a zâmbit, și ei au zâmbit. Fanii CSM și-au luat la revedere de la Bella Gullden. Și se pregătesc de schimbarea direcției

„Pare finalul unei ere”, spunea un suporter bucureștean duminică, la Budapesta, înaintea finalei mici dintre CSM și Rostov, câștigată de handbalistele CSM-ului. În tribune, privind încălzirea echipelor, vorbea despre plecarea Bellei Gullden și despre cum CSM se va transforma de anul viitor dintr-o „echipă nordică” într-una cu mai mari influențe balcanice.

Din 2014, când a început epoca modernă – îndreptată spre performanță europeană – a echipei feminine de handbal, CSM a părut să urmeze un model nordic. Danezul Jakob Vestergaard a fost director tehnic un an, Mette Klit a fost prima antrenoare străină, secondată de Rasmus Rygaard Poulsen, care s-a ocupat și de centrul de juniori. În 2014, alături de braziliencele Mayssa Pessoa, Fernanda da Silva și Ana Paula Rodrigues, a fost transferată suedeza Linnea Torstenson, urmată anul următor de Isabelle Gullden și de danezele Line Jorgensen și Maria Fisker, ca în sezonul care se încheie în câteva zile, CSM să aibă șase nordice în echipă. Și pe banca tehnică s-au succedat mai mulți antrenori danezi sau suedezi: Kim Rasmussen, care a înlocuit-o pe Mette Klit în 2015, apoi din nou Jakob Vestergaard, pentru scurt timp, urmat de Helle Thomsen și Per Johansson.

Suporterilor le-a plăcut „abordarea nordică” a handbalului, faptul că handbalistele păreau să joace mereu cu bucurie, cu plăcere, zâmbind. Și nimeni n-a ilustrat mai bine această filosofie ca Bella Gullden, care a devenit rapid una din cele mai iubite jucătoare ale CSM-ului, poate cea mai iubită handbalistă din străinătate care a jucat vreodată în România.

Când s-a transferat la București, în 2015, suporterii o știau ca pe „o jucătoare tânără și talentată de la Viborg”. La meciuri au descoperit „în spatele jucătoarei Bella, omul Bella”. „Asta ne-a făcut să ne apropiem de ea iminent. Când descoperi un om atât de cald, atât de jovial, de deschis, care tot timpul îți zîmbește, e dispus la orice, normal că te apropii de ea”, spune Mirela, unul din cei șapte-opt suporteri ai CSM-ului care o susțin pe Bella sub numele de Team Bella. E un concept care a pornit natural, din dorința de a o face să se simtă ca acasă, să se simtă bine, iubită, apreciată în România, fără scopul de a fi un fan club. Numele Team Bella a apărut după primul FINAL4 jucat – și câștigat – de CSM, când Mirela și-a cumpărat un tricou cu numele suedezei. Clubul nu avea pe atunci un fan shop și tricourile se găseau greu. După FINAL4 și-au cumpărat alte două prietene și mergând împreună la meciuri îmbrăcate la fel, și-au spus „Team Bella”.

De primul FINAL4, câștigat de CSM, se leagă și cele mai frumoase amintiri ale jucătoarei. „E cea mai frumoasă noapte din viața mea, cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat până acum”, ne spunea atunci. Acum, doi ani mai târziu, își amintește încă de finalul acelui meci: „N-o să uit niciodată ultimul gol al meciului, înscris de Mica Brădeanu, și acum am pielea de găină. A fost cel mai frumos moment trăit pe un teren de handbal, un vis împlinit.”

Cu 15 goluri înscrise în finală și 104 de-a lungul sezonului, suedeza a fost unul din cei mai importanți piloni ai acelui succes. „E jucătoarea reprezentativă, scheletul pe care s-a clădit echipa”, spune Mirela. „Din punctul meu de vedere e cea mai importantă, ea a fost jucătoarea care a adus până la urmă un trofeu. Nu vreau să iau din meritele celorlalte, toate au avut un merit mai mic sau mai mare, dar să dai 15 goluri într-o finală, cu trofeul pe masă, cred că e unic, nu s-a mai întâmplat până acum într-o finală de Champions League.”

„Istoria clubului e Bella”, spune și Sergiu, un alt suporter. „Cu ea au câștigat Liga, de acolo a plecat istoria clubului, s-au făcut investiții, de atunci s-a auzit de CSM și a devenit un brand.”

Iar Gullden a fost, mult timp, cel mai reprezentativ chip al acestui brand. Aproape toate afișurile de promovare a echipei, a meciurilor, a clubului, au avut-o în prim plan. Printre scaunele albastre din Sala Polivalentă au fost mai mereu bannere cu numele și poza ei. Iar după fiecare meci, în Liga Campionilor sau din Campionatul național, a rămas pe teren minute bune să semneze autografe, să facă poze și să primească de la fani buchete de flori, ursuleți de pluș și alte cadouri, cât să-și umple o întreagă casă, cum a povestit într-un articol publicat pe site-ul EHF: „Trebuie să mă închin în fața acestor fani români fanatici care m-au făcut să mă simt special în acești ani. O să-mi lipsească să joc în România, unde chiar și adversarii te aplaudă și te susțin.”

„A fost minunat să joc în România, n-am mai trăit nimic de genul ăsta. Și la Viborg a fost totul ok, dar suportul și iubirea pe care o oferă fanii români a însemnat foarte mult”, ne-a spus și nouă la Budapesta.

Când au citit în L’EQUIPE că suedeza e aproape de un transfer la Brest, fanii au convocat o ședință de urgență să găsească un mod de a o convinge să nu plece. Făcuseră la fel și cu un an înainte, când au aflat că are o altă ofertă și au așteptat-o la sală cu mesaje în care o rugau, în suedeză, să nu plece. De data asta au cumpărat câteva sute de post-it-uri, pe care au scris noaptea sau la birou, mesaje ca „Don’t leave please”, „We love you”, „Our Queen”. A doua zi, cât timp echipa avea antrenament, i le-au lipit pe mașină, de care au legat și câteva baloane. Când a ieșit din sală și a văzut mașina, a început să plângă.

Să plece de la CSM a fost una din cele mai grele decizii din viața ei. S-a gândit mult, a făcut liste pro și contra, care de multe ori s-au suprapus. „M-au întrebat mulți de ce am luat această decizie, cred că aveam nevoie de ceva nou în viață, să fac un nou pas în cariera mea, să mă dezvolt în continuare ca jucătoare și ca persoană. Sunt unele lucruri pe care o să le păstrez pentru mine, dar în principiu motivul pentru care am ales să plec e că aveam nevoie de o schimbare.”

Pe cât de mult a zâmbit în ultimii trei ani, pe atât de tristă a fost la finalul semifinalei pierdute cu Gyor, unul din puținele momente când nu și-a găsit cuvintele, când avea lacrimi în ochi și privirea pierdută. Ar fi vrut să încheie cercul cu un nou trofeu al Ligii, pentru ea și pentru fani, dar sportul nu e mereu cum își doresc sportivii sau suporterii.

Cu plecarea ei, poate și a lui Line Jorgensen, și cu retragerea lui Marit Frafjord, CSM rămâne cu mai puține jucătoare nordice, de unde și sentimentul de final de eră. E însă și un nou început, prefațat de venirea de acum un an a Cristinei Neagu, care devine rapid noul lider al echipei, și de transferurile de la Vardar (Andrea Lekic, Jovanka Radičević, Dragana Cvijić si Barbara Lazovic) și a lui Elizabeth Omoregie de la Krim. CSM rămâne însă cu provocarea de a descoperi ce fel de echipă este și poate fi.

Până atunci, fanii bucureșteni și-au luat la revedere marți, după ultimul meci jucat pe teren propriu de CSM, de la jucătoarea care i-a făcut să zâmbească, jucătoarea care a contribuit decisiv la câștigarea Ligii, jucătoarea care le-a mulțumit după fiecare poză pe care i-au cerut-o. În Sala Polivalentă, în fața bannerelor cu mesaje ca „Special, amazing, unique”, „Queen Bella” și „Everytime you smiled, we smiled”, Bella Gullden a jucat ultimul meci în tricoul CSM-ului. A primit ultima ei medalie de campioană națională, a treia, și a făcut ultimele poze cu copiii. La final, le-a mulțumit fanilor că au susținut-o mereu, le-a spus că îi iubește și că de fiecare dată când a zâmbit, a fost și datorită lor.