Adrian Georgescu, despre favoritele Europeanului: „Înainte de toate, Italia”

Câteva echipe se anunță deja ca favorite pentru câștigarea Euro 2016. A începe enumerarea fără Germania e ca și cum ai vorbi despre punk și n-ai aminti de Sex Pistols. O altă favorită este Polonia, care și-a demonstrat forța în meciul direct cu nemții, o ciocnire între berbeci ce păreau că se vor da cap în cap până la sfârșitul lumii.

Evident, deși generația lui Xavi s-a retras, există Spania, în continuare cu o putere de accelerare extraordinară, capabilă să-și jumulească adversara în doar câteva secunde. Și Croația poate fi o surpriză – prea dependentă totuși de Modric și, aidoma lui, prea sensibilă -, dacă mijlocul ei mlădiu se va armoniza cu Mandzukic, care în atac pare deocamdată un cuc ieșind din ceas la ore nepotrivite.

Totuși, echipa cea mai interesantă în acest moment mi se pare Italia, care a revenit la stilul ei pragmatic. Adversarele de pe “Bătrânul continent” îi priesc: dacă la ultimele două campionate mondiale a părăsit competiția din grupe, la cel din urmă “european” a ajuns în finală. În cazul ei, asemenea unui tablou, trebuie să ne îndepărtăm puțin pentru a-i sesiza forța și frumusețea, ca în filmul în care vedem cum acționau italienii în defensivă în fața belgienilor – ca niște particule disciplinate de un câmp misterios.

Dintre mijlocași, Conte nu-i are la dispoziție pe Verratti și pe Marchisio, motoarele avionului. Pe Montolivo și Jorginho i-a lăsat acasă. Pirlo nu e nici el. Ca atacanți, nu există în lot niciun goleador consacrat la alte turnee finale, dintre Pelle, Immobile, Eder, Insigne, Zaza. Dar vreți să știți ceva? Nici Paolo Rossi în 1982, nici Schilacci în 1990 nu veneau pe cai mari la turneul final: acolo au explodat și-au devenit eroi. Selecționerii italieni parcă au nevoie de probleme de lot pentru a scoate din joben mari echipe, așa cum marii regizori ai Cizmei au făcut din mizerie un lut expresiv și fermecător.

“Catenaccio n-a fost inventat de Gianni Brera, după cum mahalalele din jurul Romei n-au fost create de regizorii filmelor neo-realiste. Sunt parte din spiritul italian” – Pier Paolo Pasolini

Să-i privim în oglindă cu marii lor rivali europeni, germanii. În amicalul direct de la sfârșitul lunii martie a acestui an, aceștia i-au spulberat pe macaronari cu 4-1. De-a lungul vremii, au câștigat de trei ori campionatul european, italienii doar o dată; cu toate acestea, nemții nu i-au învins niciodată pe peninsulari la un turneu final, fie el de campionat mondial sau european. Niciodată, în opt întâlniri directe.

„În capul fiecărui jucător german era faptul că nu putem înfrânge Italia  la un turneu final” – Philipp Lamm, după semifinala pierdută de la Euro 2012

O altă dovadă de forță: de-a lungul vremii, italienii au pierdut doar două partide eliminatorii la turneele finale de CM în timpul regulamentar de joc: finala din 1970 în fața Braziliei lui Pele și în 1986, în fața Franței lui Platini. Vedete au avut mai puține, echipe solide mereu. Alte formații arată ca niște trupe rock; Italia e ca o orchestră simfonică, unde dirijorul, mai puțin expus publicului, creează și modifică din mers. La CM 2006, de pildă, Lippi a utilizat  cinci sisteme diferite de joc, uneori schimbând așezarea în timpul aceleiași partide. Cele mai multe sisteme de joc s-au născut în Peninsulă: catenaccio, preschimbat apoi în Zona Mista, pressingul total al lui Sacchi sau reinventarea “falsului număr 9” aparținându-i lui Spalletti.

“Italienii își pot ajusta jocul ca nicio altă echipă din lume. Sunt niște iluzioniști” – Joachim Löw

Italienii sunt pe locul al cincilea la Euro 2016, ca vârstă medie a componenților lotului, cu 28,42 ani. Nouă jucători au peste 30 de ani, șapte sub 25: împreună alcătuiesc cea mai sudată și mai eficientă trupă. Cu mișcarea aceasta lenevoasă de pisică, o dată te zgârie, apoi amorțesc jocul, în fața defensivei juventine.

Știți ce declara Buffon înaintea meciului cu Suedia? “Ibra? Cu Barzagli, Bonucci și Chiellini în față, sunt liniștit”. Așa a fost: Ibrahimovici a avut o singură mare ocazie de gol, pe care a ratat-o. De partea cealaltă, Eder a zvâcnit spre sfârșitul partidei printre cei de la ABBA și n-a iertat.

Nu știu, zău, cine le va putea da ușor gol.

Articol preluat de pe blogul autorului, adriangeorgescu.ro