Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici: „Sunt lucruri pe care nu ți le va lua nimeni, niciodată. Dar trebuie să ne uităm la ce avem de făcut în continuare”

„Nu trebuie să ne oprim aici”, spunea antrenorul lui David Popovici la finalul Campionatului Mondial de la Budapesta, unde înotătorul de 17 ani câștigase primele sale titluri mondiale de seniori, la 100 și 200 de metri liber.

Au trecut aproape două luni de atunci. O vară fără vacanță, în care David a a mai avut un concurs, Europenele de Juniori de la Otopeni, pe care le-a dominat (trei medalii de aur și una de argint). O vară în care popularitatea sa, pe plan local și internațional, a explodat. A fost felicitat, decorat și premiat, a dat autografe, a făcut poze, l-au recunoscut mulți oameni pe stradă. Aproape toți. Dar nici atenția, nici succesul nu l-au lăsat să uite ce e important pentru el, de ce face ce face și că e abia la începutul drumului. A luat o pauză de la social media, n-a prea dat interviuri, și a continuat să antreneze de două ori pe zi, să facă pregatire fizică, să meargă la masaj și recuperare, să facă exercitii de prevenție a accidentărilor pentru umăr. Fără pauză, chiar dacă prietenii săi erau în vacanță.

A continuat să muncească la fel de mult, pentru că urma o noua competiție importantă, aceste Europene de seniori de la Roma, unde voia din nou să se autodepășească. Și a reușit. Nu s-a depășit doar pe el, ci pe toți ceilalți din istorie, pentru că în Foro Italico din capitala Romei a doborât cel mai râvnit record al natației, la 100 de metri liber, rescriind o bornă care rezistase 13 ani: 46.91 a devenit 46.86.

Apoi, două zile mai târziu, cât timp specialiștii încă îi descriau performanțele în cuvinte tot mai spectaculoase, iar unii privitori încă încercau să înțeleagă semnificația momentului, a reușit un alt rezultat care a uimit, înotând 1:42.97 în finala de la 200 de metri liber. Al treilea timp din istorie și primul înotător în costum textil care coboară sub 1:43.00.

„Îmi amintește de un Michael Phelps foarte tânăr”, a spus într-un interviu legendarul antrenor Bob Bowman.

„Popovici e singur pe planeta lui”, a titrat L’Équipe.

„E un talent generațional care îndeamnă la comparații cu marile legende ale sportului”, a scris și Swimming World Magazine.

**

David și echipa sa au întâmpinat însă și acest moment cu același calm și bucurie reținută cum o făcuseră și la Mondialele de la Budapesta. Și cu privirea mereu către viitor, către ce mai poate fi îmbunătățit pentru a atinge ținte și mai mari, și mai ambițioase. „Mi-am dorit să înot cât am putut eu de repede și se pare că mi-a ieșit. Un vis ar fi un timp cu 45 în față”, a spus pentru BBC. „Am tot timpul din lume. (…) Ușor-ușor, cu pași mici, ne îndreptăm spre direcția pe care ne-o dorim.”

„Trebuie să ne uităm la ce avem de făcut în continuare”, ne-a spus în dimineața următoare și antrenorul său, Adrian Rădulescu, care s-a gândit mult la cum poate fi doborât acest record, dar și la ce urmează după el. „Pentru că dacă îți pui o singură limită în toată povestea asta, după ce-o atingi, cazi.”

Asta nu înseamnă că nu l-a bucurat reușita înotătorului său. În tribuna sportivilor, de unde a privit cursa, ceilalți antrenori din staff-ul României au spus că l-au văzut, poate pentru prima oară, cu adevărat mulțumit. „Am trăit cursa destul de liniștit. Am văzut primii 50 de metri, am văzut timpul, am zis: OK, bine. Și când a ajuns la 75 de metri, m-am uitat la tabelă și am știut că e gata. Cât, cum, nu mai conta, dar știam că e acolo”, spune antrenorul. Despre cum a trăit momentul, zice că „nu trebuie neapărat să sari în sus. Sunt lucruri pe care nu ți le va lua nimeni, niciodată. Sunt lucruri care rămân. Cursa asta o să fie văzută de toți. Vuietul din bazin de la final, zgomotul ăla nu-l mai ia nimeni.”

Cel mai mult l-a mulțumit faptul că, spre deosebire de finala de la Budapesta, unde a simțit miza momentului și și-a dorit poate prea mult să câștige, acum a reușit – de unul singur, pentru că nu au vorbit despre asta – să blocheze orice fel de presiune. „Sunt multumit de faptul că, față de Budapesta, n-a mai lăsat momentul să-i conducă cursa. N-a mai lăsat miza să fie un factor. Și dacă aia a fost o lecție în sine, să înveți să câștigi și când nu faci cea mai bună cursă a ta, acum e cealaltă lecție: să faci cea mai bună cursă a ta, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău.”

Pentru că nu titlul de campion european a fost miza acestei competiții. Nici măcar recordul, spune Adrian Rădulescu. Ci execuția. „Înoată cum îți este ție mai bine, nu te gândi doar să înoți să câștigi. Și asta e o chestie, să-ți dorești să înoți cursa ta mai mult decât aia care-ți va da o chestie lucioasă la gât. Și asta e o chestie de filosofie, de modul în care abordezi tu sportul.”

A fost cea mai bună cursă a lui David de până acum, cum a declarat și el imediat după, dar nu una perfectă, subliniază antrenorul. „A fost, dar nu în toate, nu în toate toate elementele. Dacă o iei și o împarți pe bucățele, sunt anumite secvențe – că încerci să creezi un puzzle -, fiecare secvență are o variație, uneori într-o anumită cursă îți iese într-un anumit fel, când vei face altă cursă, altfel. Și secvențele astea nu-ți ies mereu la fel de bine. Și variația de acolo, procentual nu e foarte mare, dar există. Continuarea e, pentru început, mărirea acestei variații, să fie capabil să facă mai bine. Asta cumva extinde numărul de posibilități, după care, ulterior, stabilizarea către un nou standard. Mai creștem, ne mai antrenăm.”

David Popovici, împreună cu antrenorul Adrian Rădulescu (dreapta) și kinetoterapeutul Valentin Grigoraș (stânga)

Ce-a simțit, ca antrenor, când a văzut timpul de pe tabelă? „Am fost bucuros, dar n-am conștientizat. Poate nici acum nu conștientizez. Adică înțeleg semnificația. Am văzut cursa lui Cesar Cielo de zeci, sute de ori. Braț cu braț, ca să înțeleg cum, de ce. De fapt, ăla e un fel de-a o face, dar e la fel ca apărarea la handbal, poți să ai șase oameni pe semicerc sau să ai cinci și un apărător zburător. Tot te aperi. Poți să faci pressing și contrapressing. Poți să faci zonal sau om la om pe anumite secvențe. E și o chestie tactică, și tactica se pliază pe posibilitățile sportivului tău.”

Iar ale lui David sunt diferite de ale altor înotători. „El poate să genereze viteză, și poate s-o mențină mult mai bine decât alții. Și atunci ecuația în care pleci foarte tare, consumi foarte multă energie și după aceea speri că te vei întoarce suficient de bine devine nulă. Pentru că tu poți să faci viteză constant. Ok, nu la fel de mare ca ceilalți, dar dacă faci media, ești mai rapid decat ei.”

E unul din lucrurile pe care cei doi își doresc să le schimbe în înot: în ultimii 20 de ani, cursa de 100 de metri liber a fost dominată de sprinteri explozivi, cu multă forță, care pleacă tare pe primii 50 de metri, dar nu se întorc la fel de rapid. Rădulescu crede că e timpul pentru un nou mod de-a înota suta de metri liber, în care să conteze cine e mai bun pe al doilea bazin. Când a stabilit recordul din 2009, Cesar Cielo a înotat mai tare pe prima lungime de bazin (22.17, față de 22.74 al lui David), dar a fost mai încet pe ultimii 50 de metri (24.74, față de 24.12 acum).

Iar asta e cu adevărat important în reușita lui David, crede antrenorul celui mai rapid înotător din istorie. Nu atât timpul, cât felul în care l-a obținut. Cum a înotat. „E pur și simplu o altă abordare.”

Foto: LEN

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea