Corespondență Lead.ro din Paris
A doua experiență olimpică din cariera lui David Popovici, dar și a antrenorului său, Adrian Rădulescu, a fost cu mult diferită de prima, de la Tokyo. Dacă acolo erau amândoi extrem de tineri și se calificaseră pe ultima sută de metri, la Paris au venit pregătiți să lupte pentru o medalie. Au reușit să câștige două, dar drumul până la ele n-a fost unul ușor, spune la finalul competiției din Defense Arena antrenorul de 34 de ani.
„N-a fost ușor, a fost o experiență a Jocurilor diferită față de cea de acum trei ani. Acum trei ani am fost niște copii naivi veniți la o competiție. Acum lucrurile au fost cu totul diferite, a fost destul de multă tensiune, pentru că ne-am pregătit, știam că avem șanse reale la medalii și cred că asta e cel mai greu lucru, să câștigi în condițiile astea. Cum spunea Matei Giurcăneanu (secretarul general al Federației), cercurile astea cinci sunt mult mai grele decât par, adică sunt chiar foarte, foarte grele. Și s-a văzut lucrul ăsta, cred că, în toată competiția, de data asta. Însă, da, mă bucur că am reușit să câștigăm.”
Între acea primă experiență, în care amândoi și-au îndeplinit visul de-a ajunge la o ediție olimpică, și cea de acum, în care au câștigat un aur și un bronz, au trecut trei ani ca un rollercoaster, pe care antrenorul îi rezumă astfel: „Nu știu dacă i-aș spune ca un ciclu, e un semi-ciclu. Noi am vrut să mergem la Tokyo, dar dacă se întâmpla în 2020, stăteam acasă. Și după aceea, lucrurile pur și simplu se întâmplă pentru că așa trebuie să se întâmple și sunt unele lucruri care nu țin de tine. Adică sutimea aia care face diferența astăzi dintre locul locul 2, 3 și 4 sau alea două sutimi care au făcut diferența la Tokyo și acum au făcut diferența între locul 1 și 2, alea noi nu le avem sub control. Și multe, multe din cele care s-au întâmplat nu au fost în controlul nostru: faptul că am avut oportunitatea să mergem la Tokyo, faptul că acolo a făcut și două finale, faptul că n-a luat nicio medalie. Pentru că ar fi luat-o poate pe nedrept în momentul ăla, ar fi fost prea mic, prea necopt, ar fi luat-o efectiv din ignoranță și din naivitate și după aceea nu știu ce s-ar fi întâmplat.
Apoi, în 2022 chiar s-a pregătit, și a zis: Ok, vreau să încerc. Numai că au fost multe lucruri care s-au schimbat într-un an de zile și el a avut un culoar fantastic. În 2022 am mars și la Mondiale, și la Europene, și la Europene de Juniori, și la Mondiale de Juniori. Le-am făcut pe toate, nu ne-am mai oprit.
După aceea, am fost și la Mondiale în bazin scurt în decembrie, și acolo a trebuit să luăm o pauză psihologică, cumva. Fukuoka a fost o experiență perfectă, acel ultim bazin în care a pierdut și au venit peste el, dacă nu s-ar fi întâmplat atunci așa, nu ar fi știut să o gestioneze și nu ar fi câștigat acum pe ultimul 50. I-a prins foarte bine, căci iarăși, dacă lua o medalie atunci, ar fi luat-o pe nedrept pentru că nu se pregătise cu adevărat foarte, foarte bine. Și iarăși ar fi fost din naivitate și mi-ar fi făcut și mie treaba mai grea pentru că ar fi trebuit să-i explic că poți să câștigi fără să te antrenezi foarte bine. Așa mi-a făcut mie viața mai ușoară și a trebuit să se antreneze cum trebuie.
Și îl admir pentru că anul ăsta a fost a muncit mult și a lăsat totul deoparte. Anul ăsta s-a antrenat cum nu s-a antrenat niciodată. Și i-am zis și lui înainte de concurs: Pentru un om care a ales să facă chestia asta, să te văd în fiecare zi, e un privilegiu”, a spus, emoționat, despre sportivul pe care îl antrenează de la 9 ani, pe care l-a văzut crescând și acum devenind campion olimpic într-un bazin strălucitor din Paris.
„În adâncul sufletului, știu că lupta cu Pan e încă egală”
Cum a trăit acea cursă pe care o vizualizează împreună de mulți ani, în care sportivul său a reușit să atingă primul peretele și să-și îndeplinească visul? A stat în susul tribunei, în zona în care stau analiștii video, pentru că el filmează cursele lui David. Și nu a văzut nimic de schelele din plafon „M-am uitat, n-am înțeles nimic, stăteam după o balustradă și nu vedeam nici în jos, nici în sus. Alea două ecrane de pe vis-à-vis, din spatele presei, s-au stins. Dragoș Luscan a fost mai deștept decât mine. Eu, antrenorul de înot, nu m-am uitat pe blockstart să număr beculețele. Dar Dragoș era terminat, m-a așteptat pe mine să-i zic ceva și eu nu înțelegeam, până când mi-a zis unul dintre elvețieni: Uite-te pe Blockstart, a fost primul.” Atunci i-a zis lui Dragoș să se liniștească și s-au îmbrățișat. „Da, a fost intens.”
Înaintea primei finale olimpice din carieră, Adrian l-a simțit încordat pe David, ceea ce i se pare normal, dar și o bună lecție pentru viitor. „Da, asta e o lecție de ținut minte. Acum poate nu, când vrei să iei prima medalie olimpică, sau mondială, cred că trebuie să fii pregătit să înoți măcar o secundă, două mai repede, ca să poți să mergi un timp cu care să câștigi. Adică trebuie să fii mai bine pregătit decât vei reuși să scoți produsul din bazin. Trebuie să fii suficient de bun la 90% cât să câștigi. Și asta doar pentru că vezi alea cinci cercuri. Dar eu sper că doar prima dată.”
Despre recordul mondial stabilit de Pan Zhale în a doua finală, la 100 de metri liber, antrenorul lui David crede că nu e unul de neatins în viitor: „Mă gândesc că mai sunt niște ecuații ale înotului pe care încă nu le-am descoperit, sau poate chiar suntem foarte aproape. Timpul lui Pan e un timp extraordinar, dar în adâncul sufletului meu și în ceea ce am văzut zi de zi de la David, știu că lupta e încă egală. Și chiar dacă acum diferența a fost mare, de o secundă, știu că la un moment dat lucrurile se vor închide, și e mai bine așa. E mai bine că s-a întâmplat asta, pentru că dacă vrea să mai continue pentru următorii patru ani, va avea nevoie clar de o motivație mai mare decât a avut-o până acum. Să fie campion olimpic i-a ieșit și acum va trebui să-și dorească ceva mare. 46.4 nu mi se pare un timp de neatins, nicidecum.”
Dacă e ceva ce l-a impresionat la sportivul său zilele astea, e lupta. „Eu știam că el e un luptător. Pentru că îl vezi în fiecare zi acceptând să ducă viața pe care o duce, cu sacrificiile pe care trebuie să le facă zi de zi. E foarte greu să mănânci zi de zi același lucru, să mănânci aceleași mâncăruri. Și să ai 19, 20 de ani și să faci toate lucrurile astea. Dar până la urmă, el e foarte curajos, asta i-am zis și înainte de concurs. Și mă bucur că a reușit.”
De ce e important bazinul Lia Manoliu. „Mi-aș dori să primim o veste frumoasă”
Antrenorul a vorbit și despre renovarea Complexului Lia Manoliu, unde bazinul interior e închis, subiect atins și de David în interviuri. „Mi-aș dori ca atunci când ne întoarcem acasă să primim o veste frumoasă, că într-un final cei care sunt responsabili de decizia finală în a renova bazinul interior de la Lia Manoliu să semneze hârtiile alea odată, sa se apuce de el, sa-l renoveze dar fara sa ne strice activitatea din bazinul de afară, pe care noi îl iubim foarte mult, pentru că noi acolo ne simțim cel mai bine. Și am dori să putem să ne simțim la fel de bine și înăuntru. Nu e greu, se poate face, sunt sigur că dacă există doar bunăvoință se găsește și priceperea necesară astfel încât să-l repare fără să ne strice activitatea în celălalt. Și poate, măcar ultimii doi ani din următorul ciclu olimpic, o să-i petrecem acolo, înăuntru, nu doar noi, ci – sper eu – cât mai mulți sportivi români, cât mai mulți înotători români care se vor califica la Los Angeles.”
De ce e important pentru ei bazinul Lia Manoliu: „Pentru că bazinul de la Lia Manoliu deservește lotul național, deservește sportivii care sunt legitimați la Steaua, deservește sportivii legitimaţi la CSM, la Olimpia, tot Bucureştiul. Toţi sportivii din Bucureşti, dacă vor să se antreneze în bazin de 50 metri, acolo se duc. Și acolo de obicei se strâng cei mai buni. Și e lumea lor în care ei se simt cel mai bine. Și să nu uităm că acolo s-au antrenat și Camelia Potec, acolo s-au antrenat toate loturile naționale, și Dragoș Coman și Carmen Bunaciu, toată lumea a fost acolo.
Noi suntem norocoși că avem bazinul de la Dinamo, dacă vrem să mergem la două noaptea să facem antrenament, ne dau cheia și mergem să facem antrenament la două noaptea. Dar ceilalți nu au șansa asta și cred că, mai mult decât orice, pentru următorii patru ani, David va avea nevoie să mai fie alături de ceilalți.”
