Andreea Popa, mezina din lotul României: „Vreau să demonstrez că pot să fac ce fac și altele mai mari, dar nu e presiune”

Pentru Andreea Popa, 2020 trebuia să fie anul Campionatului Mondial de handbal feminin pentru tineret, ultimul turneu al generației sale înainte de-a trece la senioare. Își dorea o medalie, una „cât mai strălucitoare, să terminăm frumos”, mai ales că urma să se joace la București, între 1 și 13 iulie, în fața propriilor suporteri.

Dar, ca majoritatea competițiilor din 2020, turneul s-a amânat. Întâi din iulie pentru decembrie, apoi pentru 2021. „Nu știm nimic despre ce se va întâmpla. Noi ne dorim toate să se țină, e greu să știi că ți se poate lua un campionat acasă.”

Luna noiembrie i-a adus însă o veste la care nu se aștepta: convocarea în lotul lărgit al naționalei de senioare, care se pregătește de Campionatul European din Danemarca. „A fost un șoc, nu mă așteptam. Eu eram setată pe naționala de tineret, să-mi duc obiectivul la bun sfârșit, și nu m-am gândit niciodată că aș putea să particip anul acesta cu senioarele.”

În timp ce-și făcea bagajele, și-a sunat mama, antrenoarea care i-a ghidat primii pași în handbal, care i-a spus să nu se gândească la presiune și să se bucure de ce trăiește, „pentru că până la urmă, asta e ceea ce-mi place să fac”.

I-a mai spus să nu se gândească că are 20 de ani și că e cea mai mică din lot, pentru că nimeni nu se va aștepta de la ea să ducă echipa în spate. „Presiune este atunci când cineva îți impune să faci un lucru. Fiind cea mai mică, nu se așteaptă lumea să rup eu norii sau ceva. Pur și simplu în interiorul meu este un sentiment că vreau să demonstrez că pot să fac ce fac și altele mai mari, dar nu e presiune. Motivația vine din interior, dar cu siguranță și din jurul fetelor. Adică atunci când vine Cristina sau Crina și-ți spune: Bravo! sau Bună pasă!, simți o altă emoție, e motivația mult mai mare.”

Andreea simte că jocul ei a progresat mai ales de când joacă la Minaur Baia Mare. „Nu mai sunt atât de agitată când intru în teren, sunt mai calculată în fiecare mișcare, în fiecare pasă. Am învățat să calmez echipa atunci când le văd că sunt agitate. Cred că ăsta e rolul meu acolo, ca centru, să fiu acel coordonator care așază echipa și încearcă să le pună pe celelalte în valoare.”

A ajutat-o mult încrederea antrenorului Costică Buceschi. „Încă din primele meciuri de pregătire mi-a dat încredere să mă bage în teren și mi-a spus de fiecare dată: joacă ce știi, nu încerca să demonstrezi ceva, pentru că te cunosc, știu de ce ești în stare. Și m-a motivat foarte mult.”

Asta încearcă să facă zilele asta, să învețe de la jucătoarele cu experiență din jurul ei. „Mai ales când sunt în mijlocul unei echipe așa frumoase, unde fiecare jucătoare are mult mai multă experiență față de mine, accept sfaturi din partea lor, pentru că asta mă ajută și pe mine să cresc.”

Învață mai ales de la celelalte coordonatoare de joc, pe care le urmărește cum își așază atacul, și colaborează bine mai ales cu Cristina Laslo, cu care joacă și la Baia Mare. „Având în vedere că suntem vârste apropiate, este o comunicare mult mai ușoară, am început să ne înțelegem din priviri și ăsta mi se pare un lucru foarte important. Și cu Eliza la fel, e o jucătoare cerebrală, știe cum să-și așeze atacul. Ca orice jucător tânăr, trebuie să furi ceva de la fiecare, și asta încerc să fac și aici, cu toate cele care joacă în centru, să văd cum joacă ele, cum își așază atacul, și să încerc să-mi îmbunătățesc și eu tehnica.”

Nu e la prima acțiune cu senioarele și nu mai are emoțiile de la prima convocare, când a intrat în vestiar și nu știa unde să se așeze. A făcut parte întâi din lotul B, iar anul trecut a participat la turneul amical Golden League. Le-a cunoscut pe jucătoarele pe care le privea cu emoție de la televizor și în afara terenului și „a fost o surpriză plăcută să văd că sunt niște oameni senzaționali”.

Acum, simte că e cea mai importantă convocare. Încă nu știe dacă va rămâne în lotul de 18 care va pleca în Danemarca, dar e nerăbdătoare să simtă emoțiile unui turneu final și să demonstreze că poate ajuta echipa. „O să am emoții, cu siguranță, am emoții și când vorbesc acum de asta. Dar sunt niște emoții productive și cred că o să mă ajute.”

„Ar fi primul meu campionat cu senioarele și vreau să fiu acolo cu echipa; dacă voi prinde lotul și voi avea ocazia să joc și două minute, cinci minute, vreau să mă bucur de ce înseamnă handbalul la nivel european, la nivel înalt. Vreau să simt emoțiile de la senioare, pentru că la junioare, tineret, deja știu cum e. Și simt că pot să ajut echipa prin calitățile mele. Fiecare dintre noi are ceva special, fiecare poate și are cu ce să demonstreze că își merită locul în echipă.”

Andreea, despre: 

Atmosfera din echipă și obiective: „Atmosfera e foarte bună, e pozitivă, ne încurajăm una pe alta, ne ridicăm moralul dacă este vreo problemă și mergem cu gânduri mari la campionatul ăsta. Toată lumea își doreste un rezultat foarte bun, pentru că se poate.”

Sfaturile colegelor cu experiență: „Fetele mi-au spus că trebuie să fiu liniștită, să nu mă emoționez, mai ales în timpul unui joc, să iau în serios fiecare antrenament și să mă bucur de tot, și de emoții, și de trăiri, de orice.”

Cristina Neagu: „Cristina întotdeauna știe să motiveze pe oricine, fie nou venit la lot, fie că e de mai mulți ani. De aia e și lider, știe cum să strângă echipa și cum s-o ridice, să-i ridice moralul. Și la antrenament, când îți spune ea un Bravo, Bună pasa sau așa, simți o altă emoție, e motivația mult mai mare.”

Punctele puternice ale echipei: „Cred că suntem o echipă puternică, atât pe faza de atac, cât și pe apărare, nu pot să spun că una e mai jos decât alta. Ceea ce încercăm să antrenăm este deplasarea, pasarea mingii, să găsim cele mai ușoare și cele mai sigure soluții pentru a da gol, și ne iese, cred că avem unul din cele mai calculate atacuri și e un punct forte al acestui cantonament până în momentul de față. Apărarea ar putea fi un lucru la care mai trebuie să lucrăm, pentru că vom juca cu echipe mici de statură, cum e Norvegia, sau ca Germania, care au aruncătoare de afară și trebuie să lucrăm la schimbul de om, la cum să întâmpinăm jucătorul cu minge. La fiecare antrenament vorbim în primul rând despre Germania, despre aruncătoarele pe care le au la linia 9 metri, pentru că toate sunt înalte, despre apărarea lor, care e, la fe,l una mobilă și încercăm să exersăm tot ce avem noi mai bun pentru a găsi soluții cât mai ușoare de pătrundere, de aruncare la poartă, să înscriem.”

*

Povestea Andreei Popa face parte din seria Handbal – Rising Stars, unde scriem despre formarea, evoluția și încercările sportivelor care vor duce handbalul românesc mai departe.

Foto: FRH, CS Minaur Baia Mare