Antrenorul Bogdan Burcea, înaintea meciului decisiv cu Polonia: „Îmi doresc calificarea în grupele principale. Am putea arăta că această echipă are în componență sportive valoroase”
Andrei Năstase 4 decembrie 2020Vineri dimineață, la câteva ore după înfrângerea cu Germania și chiar înainte să înceapă pregătirea pentru meciul de sâmbătă cu Polonia – devenit decisiv pentru calificarea în grupele principale ale Campionatului European -, antrenorul Bogdan Burcea a participat la interviurile de la distanță cu jurnaliștii români.
Care au fost conluziile sale după un meciul de debut al Europeanului, ce a aflat nou despre echipa lui, ținând cont că acesta a fost și primul meci al echipei naționale cu Bogdan Burcea și Robert Licu pe banca tehnică?
„În primul rând, ar trebui să identificăm – și nu e simplu – lucrurile care n-au funcționat. Au fost multe. Dar aș vrea să evidențiez și lucrurile care au funcționat”, a spus Burcea, și s-a referit apoi la prestația și mai ales la atitudinea unor jucătoare „care au surprins pozitiv”.
„A fost un debut nefericit, însă faptul că am avut puterea să revenim în joc în partea a doua mă bucură. Cred că singura sincopă din repriza a doua a fost pe circulația extremei, doi la doi acolo central. Au fost trei faze consecutive care au fost productive pentru Germania, iar noi ar fi trebuit să reacționăm, să ne adaptăm mult mai repede tactic și să dăm răspunsul adecvat. După care, sigur, eficiența noastră în atac a fost neașteptat de slabă – dacă pot spune așa. Dificil, cu o echipă de nivelul Germaniei, să ai atât de multe minusuri în joc și să speri la un rezultat pozitiv”, a recunoscut selecționerul.
Dacă a simțit că Germania a fost o echipă de bătut?
„Eu zic că da. Indiferent de situația noastră (cu absențele), am mai spus-o: nu mă dau înapoi de la a recunoaște anumite greșeli, fie că sunt ale mele sau sunt ale echiei, însă cu toate acestea cred că puteam să învingem. Sigur, dacă ținem cont de schimbările neașteptate din ultimele trei-patru zile, atunci… Dar e simplu să spui că n-am avut-o pe aia sau n-am avut-o pe cealaltă. Important e că fetele care au fost în teren au încercat să obțină victoria, contrar tuturor problemelor întâmpinate; s-au luptat pentru lucrul acesta, trebuie să le apreciem atitudinea din repriza a doua și finalul primei reprize. Însă greșelile neforțate – caseta tehnică spune că au fost 15, eu am numărat 13 – și lipsa eficienței în situațiile clare ne-au pus în postura asta, cu toată lipsa de consitență a jocului ofensiv”, a mai spus Bogdan Burcea, pe care l-au mulțumit lucrurile văzute în apărarea centrală, acolo unde a și remarcat-o pe Cristina Laslo, cea care a schimbat, prin apărarea ei avansată, dinamica unui început de meci care n-a arătat deloc bine.
„O apărare nouă, da, și una pe care am exersat-o într-un singur antrenament. Din momentul în care a ieșit Crina, a trebuit să schimbăm lucrurile. Iar eu zic că Laslo a fost una dintre cele mai eficiente, dacă nu cea mai eficientă jucătoare, cu cele mai multe acțiuni reușite în zona centrală. Nu știu de câte ori a evoluat acolo, însă eu spun că ieri a făcut-o foarte bine”.
Tocmai de-asta, și ținând cont că Polonia are un stil asemănător cu cel al Germaniei, antrenorul României spune că „nu ne permitem luxul să mai facem și alte schimbări, mai ales că axul central, ieri, în repriza a doua și în câteva momente din finalul primei reprize, a fost destul de performant, am avut foarte multe faulturi, am avut un schimb foarte bun de om, am păstrat mingea departe de poartă în zona centrală, am făcut marcajul destul de performant la pivot. Deci nu cred că avem motive să schimbăm, sunt alte lucruri la care trebuie să umblăm pentru meciul cu Polonia. Pe lângă factorul mental, dacă ieri eram mai atenți, și cu toate că prestația n-a fost la cel mai înalt nivel, poate altfel arăta meciul. Încurajator este că echipa României – chiar și în această formulă și cu toate problemele peste care am trecut, nu fără sechele – arată că poate realiza lucruri, însă toate fazele jocului trebuie să le tratăm mult mai atent. Cu o floare, gen apărarea din repriza a doua, nu se poate face primăvară la acest nivel”.
Întrebat dacă Crina Pintea ar putea să revină la echipă după perioada de carantină, Burcea a spus că dacă va fi cazul și este sănătoasă, o așteaptă cu drag. „E o jucătoare care ne poate ajuta. Dacă nu, eu sunt omul care girează sportivii pe care îi are la îndemână”.
Ce le-a transmis jucătoarelor sale după meciul cu Germania?
„După meciul cu Germania, le-am evidențiat fetelor anumite lucruri pozitive. Nu sunt omul care să discut prea mult la cald. Sportivele, cred eu, au conștientizat faptul că această echipă are potențial. Este normal să discutăm, să încercăm să punem lucrurile la punct, să retușăm două-trei aspecte în jocul nostru, mai ales cel ofensiv, și să continuăm și chiar să îmbunătățim faza a patra a apărării”.
Este de acord că meciul cu Polonia a devenit decisiv pentru calificarea în Main Round?
„Pentru mine, am mai spus-o, meciul următor este mereu cel mai important. Este un joc decisiv, sigur, care ne poate conduce în grupele principale. Îmi doresc pentru această echipă calificarea în grupele principale, unde am mai avea câteva jocuri și am putea arăta că putem îmbunătăți jocul de la meci la meci; am putea arăta că această echipă are în componență sportive valoroase, sportive care, chiar cu greșeli, pot aduce performanță. Eu am mare încredere în ele, important e ca și ele să conștientizeze acest lucru, și, repet, să ne adaptăm neprevăzutului mult mai repede”, a conchis Bogdan Burcea.
Ce urmează pentru România
După ce, tot în Grupa D, Norvegia și-a făcut de cap cu Polonia, un 35-22 obținut în partea a doua a meciului, un joc care ne-a arătat și forța nordicelor, dar și slăbiciunile viitoarelor noastre adversare, meciul de sâmbătă seară cu Polonia (ora 17.00) va decide, cel mai probabil, dacă România va merge sau nu în Main Round. Asta înainte de complicatul joc cu Norvegia (sâmbătă, ora 21.30).
Primele trei clasate se califică mai departe în grupele principale (Main Round), unde se vor alătura celor trei echipe calificate din Grupa C: Olanda, Ungaria, Serbia și Croația. În Main Round, fiecare echipă va intra cu punctele pe care le-a câștigat celorlalte două echipe calificate – rezultatul obținut cu ultima clasată nu va conta.
Grupele EURO
Grupele A și B se joacă la Herning, acolo unde se va juca și faza finală a Europeanului, grupele C și D se joacă la Kolding. Din ambele orașe, România are amintiri fericite. Și de la EURO 2010, dar mai ales de la Mondialul din 2015, încheiat cu medaliile de bronz. Și cu sentimentul că se putea și mai mult.
Here are the #ehfeuro2020 Final Tournament groups 🤩🤙 #handballispassion pic.twitter.com/aIA41zAtIx
— EHF EURO (@EHFEURO) June 18, 2020
Foto: Sorin Pana/Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni