Barcelona scapă miraculos din „pressingul” lui Simeone, egalul dintre primele două clasate face și mai vie lupta din La Liga

Ciprian Rus 25 noiembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Venit imediat după înfrângerea Realului – a cincea în campionat! – în fața unei echipe ca Eibar, corectă și nimic mai mult, derbiul dintre Atletico și Barcelona se juca nu doar cu locul 1 pe masă, ci și cu șansa unei distanțări confortabile în clasament față de „los blancos”. Altfel spus, un derbi în care, la victorie, una dintre cele două combatante ar fi câștigat jumătate de La Liga, „media Liga”, după expresia consacrată a presei din Spania.

În fața mizei și, mai ales, a ocaziei fantastice de a da o veritabilă lovitură de clasament, „Cholo” Simeone a ales versiunea cea mai clasică a echipelor sale. Atletico nu mai e de mult o trupă ale cărei ambiții sunt depășite de buget și de realitate. Simplul fapt că unul dintre principalii pretendenți la „Balonul de Aur”, Antoine Griezmann, dar și Koke sau Saul, nu au jucat sâmbătă seară în „blau-grana” demonstrează asta. Dar, chiar și așa, chiar și întărit în vară cu Lemar, Simeone a decis să facă obișnuitul lui fotbal închis împotriva Barcelonei.

Iar dorința lui Simeone a fost ordin pe unitate pe „Metropolitano”. Cu Messi încă convalescent și fără Rakitic, suspendat, Ernesto Valverde a pus în teren o echipă care nu a fost capabilă, vreme de 70 de minute, să schimbe planurile lui „Cholo”. A ieșit un „fotbal fără porți”, ca la antrenamente, foarte intens și foarte tacticizat, în care, pe minut ce trecea, creștea frustrarea Barcelonei în fața anti-jocului deștept și șiret propus de „alb-roșii”.

Imediat ce, după infinite șicane, catalanii au cedat nervos, a urmat o bulă de 10 minute în care Koke și compania s-au masat în jurul careului lui Ter Stegen. Inevitabilul a devenit previzibil în minutul 77, când Costa a profitat de o eroare a portarului oaspeților, la capătul unui corner.

Prins în corzi, cu un Messi apatic chiar și la loviturile libere, Valverde a aruncat în teren tot ce avea mai sprinten și mai voluntar, inclusiv pe răsfățatul Dembele. După o pasă genială dată de Messi – îi ies astfel de faze chiar și în cele mai proaste meciuri ale lui! – Dembele a făcut la rându-i o fază demnă de căpitanul său, fentă de șut cu dreptul și „tunel” cu stângul printre picioarele lui Oblak. 1-1 în minutul 89!

După ce ținuse Barcelona în frâu 77 de minute și după ce se bucurase ca după un mare trofeu la golul lui Costa, Diego Simeone trebuie să se mulțumească cu egalul cu care oricum s-ar fi mulțumit înainte de începerea meciului.

Până la urmă, egalul dintre Atletico și Barcelona ține, cumva, în viață pe Real, rămasă la 5 puncte în spatele marilor sale rivale. Îi dă, în schimb, Sevillei șansa de a trece pe locul 1, dacă bate pe Valladolid. La Liga e mai vie ca oricând, cu șase echipe în 5 puncte și cu marile favorite mai fragile ca oricând!

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories