Corespondență Lead.ro de la Paris
La scurt timp după ce a reușit să câștige prima lui medalie olimpică de aur – și primul titlu olimpic din istoria înotului masculin din România -, David Popovici s-a întors la locul faptei, în imensul bazin organizat în Defense Arena, pentru seriile de la 100 de metri liber. Dormise doar câteva ore – de bucurie, nu de emoție, a subliniat -, pentru că abia la 12 a plecat de la bazin. A urmat masajul, masa, și abia spre 3 dimineață a adormit.
În calificările acestei „probe regină” a înotului, a înotat în a noua serie, una extrem de strânsă pe care a câștigat-o pe ultimii metri, după ce la jumătate întorsese al cincilea. Timpul său, 47.92 secunde, e al treilea cel mai bun de azi. Cu primul timp s-a calificat americanul Jack Alexy (47.57), urmat de francezul Maxime Grousset (47.70).
Semifinalele sunt programate în seara asta, de la 21.30.
Așa cum știi, David nu mai deține recordul și titlul mondial la 100 de metri. Omul de bătut în proba asta este chinezul Zhanle Pan, campionul mondial en-titre, cel care a corectat și recordul mondial al lui Popovici – 46.80, față de 46.86 -, dar și recordul olimpic, pe care l-a bătut chiar zilele trecute, în proba de ștafetă: 46.92.
Totuși, David are al doilea cel mai bun timp al anului, 46.88, stabilit la Belgrad, unde și-a apărat titlul de campion european. Așa că ne putem pregăti sufletește pentru altă bătaie de stradă. Mai ales că bazinul din Defense Arena e mai putin adânc – 2,15 metri, față de standardul olimpic al ultimelor ediții, 3 metri -, se fac valuri mai mari, iar timpii par ceva mai slabi.
Aseară, când a fost întrebat de jurnaliștii româi dacă e mai greu la 100 de metri, David a spus: „E la fel de greu peste tot. Sunt curse diferite, efort diferit. Dar sunt un pic mai relaxat, bineînțeles. Am trecut de jumătate din cea mai importantă competiție a anului”.