„Cred că suntem o echipă completă, avem totul.” Selecționerul Ambros Martin le dă voie suporterilor să viseze

La doi ani de când a preluat naționala feminină de handbal, selecționerul Ambros Martin se pregătește de al treilea său turneu final pe banca României. Și pare mai încrezător ca oricând. Pentru că simte că începe să le cunoască tot mai bine pe jucătoare, dar și că ele înțeleg ce-și dorește de la ele. Pentru că vede că relațiile din echipă – pornită tot acum doi ani pe un drum al reconstrucției -, încep să devină mai strânse, că tinerele jucătoare capătă tot mai multă încredere, că întregul colectiv are o atitudine potrivită, orientată spre soluții, în loc de greșeli.

Dar ce-l face cu adevărat încrezător e ce vede zilele astea în ochii jucătoarelor.

„Plecăm la turneul final cu speranță, cu dorință, foarte motivați”, ne-a spus. „Văd că fetele sunt foarte dornice, își doresc mult, am văzut în ochii lor încă din prima zi de când ne-am reunit, și mi-au transmis și mie din motivația lor. E o echipă care nu exprimă multe lucruri prin reacțiile de pe teren, dar când le-am văzut la primul antrenament, am rămas uimit de cât de conectate sunt. E ceva diferit de turneul trecut, am văzut ceva diferit, am văzut o echipă hotărâtă să se pregătească foarte bine, conștientă că avem puține zile să ne amintim multe lucruri. Din fericire, stagiul din septembrie a fost și el unul foarte reușit, ne-a ajutat să progresăm, așa că acum am continuat, nu a trebuit să începem iar de la zero, ci construim pe o fundație.”

„După două turnee finale, cred că e momentul să facem un pas în plus”, a spus și în conferința de presă dinainte de plecare. „Acum cunosc jucătoarele, lucrăm împreună de doi ani, și mă cunosc și pe mine. Știu de ce sunt aici, ne place competiția, ne place să câștigăm. Sper ca al doilea turneu european la care conduc echipa să meargă mai bine ca cel de data trecută (încheiat pe locul cinci). Încercăm să ne îmbunătățim de la an la an, de la competiție la competiție, de la stagiu la stagiu.”

L-am întrebat ce-ar însemna acest pas în plus și de unde vine încrederea că echipa îl poate face. „La europeanul trecut ne-a despărțit un gol de semifinale. La mondialul trecut am fost din nou la un gol de sferturi, cu Cehia. Pur și simplu, ultimele două campionate ne invită să ne gândim că mai e nevoie de încă un pic, ne mai lipsește puțin. Așa că muncim la acel ceva; dacă acel ceva va depinde de noi, îl vom da. Apoi, poate o să depindem și de alți factori, de adversari, de soartă, de orice ar fi. Dar tot ce depinde de noi vom face.”

Antrenorul spaniol a spus des în ultimele interviuri că e foarte mulțumit de atitudinea fetelor, iar acum pare mulțumit și de pregătirea fizică și de opțiunile din joc. „Cred că suntem într-o formă bună, le-am spus fetelor că le-am văzut motivația și determinarea în stagiile de pregătire. Cred că suntem o echipă completă, avem totul. Avem portar, apărare, atac, putem concura împotriva oricui, în toate aspectele. Mai avem și lucruri de îmbunătățit pentru a deveni mai bune, mai ales pentru că în acest tip de competiție nu ai deloc timp să te pregătești. Joci, te odihnești, joci, și va fi dificil să fii în condiții optime. Dar cred că ne-am îmbunătățit mult și condiția fizică.”

„Știm că un campionat european e mai dur decât unul mondial, că niciun meci nu e ușor, dar și că sistemul e mai bun, adică ne permitem să facem și greșeli, să pierdem un meci, să învățăm din greșeli. Ne pregătim în toate aspectele, dar mai ales în plan mental, pentru că trebuie să fim foarte puternice ca să facem o treabă bună acolo. Dar cred că suntem pregătiți, fetele sunt pregătite.”

Un alt lucru care îl mulțumește e faptul că jocul devine mai compact și că jucătoarele tinere prind curaj. „Simt că echipa e mai compactă, știe ce trebuie să joace, știe cum să răspundă când avem probleme, știe să găsească soluții, începând din apărare. Am învățat toate astea în ultimii ani, având și jucătoare cu experiență, dar și tinere care încep să-și asume responsabilitatea la echipele lor de club. Mai sunt jucătoare care joacă la echipe importante, dar nu au noroc să joace foarte mult, dar asta le ajută să se îmbunătățească la nivel mental, și aspectul ăsta e important.”

Următorul pas e ca tot mai multe jucătoare să preia din responsabilitate și s-o împartă cu liderul naționalei, Cristina Neagu. „Trebuie să facem asta, nu trebuie să lăsăm toată greutatea pe umerii ei. Trebuie să împărțim responsabilitatea, știind că ea va fi acolo mereu, cel puțin pe parcursul turneului. Cred că putem face asta, avem jucătoare importante care pot și trebuie să-și asume responsabilitatea asta, și încep s-o facă tot mai mult.”

Știind că e un antrenor obișnuit să câștige, l-am întrebat cum a simțit clasarea pe locul 10 la ultimul turneu mondial și ce obiectiv personal are în acest an. „N-a fost dificil, pentru mine locul 10 sau locul 5 nu înseamnă nimic. Știu foarte bine cum s-a obținut locul ăla și pentru mine e mai important cum a fost obținut decât poziția ocupată. În ambele cazuri trebuie să fim mulțumiți cu ce s-a obținut, iar ce nu s-a făcut bine trebuie să îmbunătățim. Asta facem, cel puțin încercăm s-o facem.”

Dincolo de declarațiile încrezătoare ale selecționerului, nu poți să nu te întrebi cum ar trebui să interpreteze suporterii un optimism cu care nu sunt neapărat obișnuiți. În acești doi ani, spaniolul a fost mereu temperat în interviuri, subliniind des că nu are o soluție magică, că echipa mai are mult de muncit, că progresele și acumulările se fac treptat, cu pași mici, care a și fost deviza campionatului trecut. Așa că înlocuirea acestei filosofii cu orice e posibil nu poate să nu te surprindă. Declarații recente precum „Nu există limită!”, cum a spus imediat după victoria din Trofeul Carpați, sau „Avem tot ce ne trebuie” ies din registrul obișnuit și nu pot să nu te pună pe gânduri.

„Obiectivul nostru e să mergem la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Avem o singură șansă să ajungem la Olimpiadă prin acest campionat, nu? Locul 1. Asta vreau. E singura șansă și asta vom încerca să facem. Iar dacă nu iese, ne vom gândi la următoarea șansă.”

Pentru optimiști, poate fi un îndemn, și chiar o permisiune să continue să viseze la rezultatul bun pe care îl așteaptă an de an în decembrie de la naționala de handbal. Scepticii se pot întreba însă dacă e responsabil un astfel de optimism, mai ales pentru o țară obișnuită cu dezamăgirile sportive – și nu numai –, care provoacă o suferință cu atât mai mare cu cât speranțele sunt mai mari.

Cel mai recent exemplu e deznădejdea cu care au primit atât suporterii, cât și jucătoarele înfrângerea cu Cehia și eliminarea prematură de la Mondialul trecut. De asta, ultimul lucru pe care ni l-a spus Ambros Martin poate părea un vis prea mare pentru inima încercată a suporterilor români. Ai vrea să-l crezi, dar imediat te întrebi ce se va întâmpla dacă nu va fi așa, cum vei „supraviețui” unei eventuale dezamăgiri.

Dar ascultându-l, pare că ce încearcă să-ți spună e că se poate să-ți pui obiective mărețe, și totuși să nu fii dărâmat dacă nu le atingi, atât timp cât faci tot ce ține de tine și cât nu uiți că ești într-o competiție sportivă în care se poate întâmpla orice. Că ai voie să visezi și că asta nu e un lucru rău.

„Dacă sunt sincer”, a spus selecționerul zâmbind, „eu vreau să câștigăm, pentru că mă cunosc, după acești doi ani, și pentru că obiectivul nostru e să mergem la Jocurile Olimpice de la Tokyo, avem o singură șansă să ajungem la Olimpiadă prin acest campionat. Există una singură, nu? Locul 1. Asta vreau. E singura șansă și asta vom încerca să facem. Iar dacă nu iese, ne vom gândi la următoarea șansă.”

Foto: Sabin Malisevschi / Sport Pictures