Crina Pintea, noua jucătoare a Gyor-ului: „Avem încă un meci de jucat și o medalie de câștigat”

Crina Pintea a început Campionatul European ca jucătoare a clubului francez Issy Paris și îl încheie ca noul pivot al campioanei Europei, Gyor. A semnat chiar zilele astea, la Paris, orașul în care spune că i s-a schimbat viața.

La întâlnirea cu media premergătoare celor două finale ale Campionatului European, ținută chiar pe terenul arenei Bercy, Crina Pintea a fost prima jucătoare din echipa României care a pășit pe teren și ultima care a ieșit. „Văd că începe să-mi placă”, ne-a spus pivotul României, care a devenit una din cele mai intervievate jucătoare din echipa României, atât datorită prestației ei foarte bune de pe teren, pentru care a și fost nominalizată în echipa ideală a turneului, dar mai ales pentru zvonul unui transfer la Gyor. Un subiect despre care a evitat să vorbească pe parcursul turneului, dar azi, când știrea era deja confirmată și contractul semnat, le-a spus jurnaliștilor că e adevărat, că știe că nu-i va fi ușor, dar că e pregătită să muncească, cum a făcut-o mereu, de la 16 ani, când și-a început drumul neobișnuit în handbal.

Dacă ieri, când ieșise dezamăgită de pe teren după semifinala pierdută cu Rusia, spunea că nu mai are putere să viseze la bronz, pivotul României își recăpătase azi încrederea, zâmbetul și sclipirea din ochi. „Am fost dezamăgită ieri, dar știu că nu am timp să fiu dezamăgită. Nu am apucat să mă gândesc la tot ce s-a întâmplat, au fost foarte multe și nu poți să stai să gândești prea mult pentru că intri într-o stare pe care nu poți s-o descrii, și știu că mâine avem un meci de jucat și o medalie de câștigat. Îmi doresc din toată inima să câștigăm mâine, să luăm medalia asta, și pentru Cris și pentru noi, și pentru toate suspinele și toate durerile și toate supărările pe care le-am trăit aici. Pe cuvânt, îmi doresc din toată inima.”

Crina a repetat însă mesajul de aseară: dorința nu e suficientă pentru a câștiga. „Știu că toată lumea își dorește, se vede clar, doar că eu cred că ar trebui să fim puțin mai calme și să ne gândim că știm handbal, știm să jucăm, am făcut-o atâția ani de zile și cred că putem și acum. Doar că trebuie să fim puțin mai calme și să nu ne fie deloc teamă, să jucăm libere și deschise și fără niciun fel de presiune.”

Crina crede că acest ultim meci poate fi câștigat doar cu o atitudine pozitivă. „Ieri cred că a fost și puțină teamă, importanța jocului, nu știu. Că dorință a fost, poate e prea multă energie și uneori consumi prea multă în energie și te duci în jos, am mai simțit asta pe pielea mea, chiar dacă nu ieri. Știu cât de mult ne dorim, am plecat de atâta timp de acasă, toată lumea vrea să câștige, dar e vorba de cine își dorește mai mult, cine mai are energie; Olanda are jucătoare accidentate, și noi o avem pe Cris. Acum ele nu au nimic de pierdut, o să vină să joace, mentalitatea lor e să joace tot timpul cu zâmbetul pe buze, se încurajează; noi, dacă facem câteva greșeli, punem capul în pământ și s-a terminat.”

Pivotul României știe poate cel mai bine cât de greu e să-ți păstrezi încrederea în momentele grele, dar spune că puterea ar trebui să vină din interior. „Cred că puterea asta trebuie să vină din partea fiecăreia, și eu mai am momente din astea, dar de când tot joc prin afară, nimeni nu vine la mine să-mi zică <hei, Crina, zâmbește, e momentul să te ridici>. Nu, eu dacă am făcut o greșeală, tot eu trebuie să mă ridic și asta trebuie să învățăm fiecare. Poate nu transmit foarte mult că eu am făcut o greșeală, dar când se întâmplă, nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat, vin în apărare și încerc să-mi fac treaba și următoarea dată; și poate nu se întâmplă nici următoarea, dar nu renunț.”

Crina știe însă că această schimbare de mentalitate s-a produs mai ales de când joacă în străinătate. „Am învățat-o afară, pentru că în țară țin foarte bine minte cât de greu mi-a fost când făceam o greșeală și zburam pe bancă. În Germania, și mai ales aici, la Paris, țin minte că am avut un meci cu nu știu câte ratări, dar antrenorul nu m-a scos din teren, m-a lăsat în apărare unde mi-am făcut treaba și pe final am dat două-trei goluri și echipa noastră a câștigat. Dar la noi, dacă ratăm sau se fac greșeli, gata, se dărâmă cerul pe noi. Am văzut cum reacționează și oamenii, sunt mulți care nu știu despre ce vorbesc, nu au făcut sport în viața lor și totuși suntem criticate. Dar noi aici știm cât de mult muncim, cât de mult ne doare, prin câte trecem și cred că merităm mai mult.”

De când a plecat din România să joace în Germania, la Thuringer, și a simțit că antrenorii au încredere în ea, că joacă un rol important în echipă, a început să joace tot mai bine, atât la club, cât și la națională. Transferul la Issy Paris a dus-o un pas mai departe. A fost numită cel mai bun pivot din campionatul francez sezonul trecut și a devenit una din principalele marcatoare.

Nu i-a fost ușor de la început. „Dar eu sunt obișnuită cu lucrurile grele, În Germania, am jucat foarte bine, mă simțeam bine, dar în Franța n-am început bine. Venind și din România, nu am fost văzută foarte bine la început. Dar pe parcurs au văzut cine sunt, au văzut cât de mult muncesc, cât de mult îmi doresc, au văzut că după fiecare meci și antrenament rămâneam la individualizări și munceam în plus, și acum fac la fel. Am trecut peste dureri și n-am stat să mă plâng, nici nu am avut accidentări grave. Au văzut asta și mi-au dat șansa să joc, mi-au dat libertatea de a juca și de a face ce vreau eu în teren. De aia am spus că mi s-a schimbat viața, pentru că mi s-a oferit șansa să exprim ceea ce eu pot și în teren, și afară. Fetele mi-au spus de multe ori că eu sunt locomotiva și ele vin după mine și că orice-aș face eu, ele mă urmează. E foarte important să simți asta, în România nu aș fi putut face asta.”

E motivul pentru care și-a făcut un tatuaj cu Turneul Eiffel în spatele urechii și pentru care ne spunea, acum câteva zile, că la Paris i s-a schimbat viața.

Tot la Paris a semnat cu Gyor, unde va începe o nouă etapă importantă din cariera ei.

Și tot la Paris speră să câștige o medalie cu România, în finala pentru bronz cu Olanda, duminică, de la 15.00.

*

Povestea Crinei este aici. Iată un pasaj:

Crina Pintea își dorea să facă sport de mică și se ruga de părinți încă din clasa a V-a s-o lase. Era deja înaltă – 1,85 la 16 ani – și voia să-și valorifice fizicul, dar părinții se temeau că o să crească și mai mult. În plus, era cea mai mare dintr-o familie cu patru copii, care trăia din munca câmpului și creșterea animalelor, și era nevoie de ea acasă, în satul Slobozia din județul Bacău. „Noi asta am știut să facem, să muncim, să mergem la școală și să ascultăm de părinți”, își amintește Crina de copilăria în care se trezea la cinci și până la 12 noaptea nu se oprea.

Visa însă să facă sport, iar handbalul i-a intrat în suflet după ce-a văzut un meci la televizor; deși profesorul de matematică încercase s-o îndrume către volei, i-a plăcut mai mult handbalul și și-a convins în cele din urmă părinții spunându-le că altfel pleacă de acasă. A plecat oricum, dar de comun acord cu ei. S-a mutat la Vâlcea și a început să învețe baza pe care colegele ei o învățaseră cu ani în urmă.

Foto: EHF EURO © Anze Malovrh / kolektiff