Cupa Mondială Recap. Ce a fost și ce-o să vină: Îl putem porecli deja Mondialul autogolurilor, nu?

Codruț Baciu 20 iunie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Nu ne pricepem la fotbal, e clar. Pe bune, mergeți să citiți despre Mondialul ăsta în Click și pe marginea tabloidelor britanice, căci aici, în rubricuța asta cu nasul pe sus, se dă chix la greu. Încă nu am primit mesaje de amenințare de la pariorii pe care i-am indus în eroare cu certitudinile astea ale noastre, dar probabil că au fost toți la concertul lui Nick Cave de-aseară și nu au mai apucat. Nu e timpul pierdut, prieteni. Iar dacă vreți și mai multe motive de gâlceavă, poftiți de vă abonați la newsletterul nostru, în care reușim să ignorăm fotbalul în 50% din timp.

Rusia – Egipt: 3-1

It is with deep regret and profound sadness that vă aducem la cunoștință că Rusia a convins… pardon, a învins și Egiptul. Nici măcar Mo Salah? Nici măcar. Nici măcar karma? Nici. Colegii de la NY Times nu au avut nici ei de ales și au scris de bine de Rusia. Este pentru prima oară când se întâmplă asta de la dansul din buric al lui Boris Elțîn încoace, deci se cuvine citit materialul.

Ce ar mai fi de punctat aici? Umorul pundiților, ce altceva?

Columbia – Japonia 1-2

Dacă era Aurică Țicleanu la microfon, ar fi spus simplu: columbienii și-au dorit prea mult victoria. Cum altfel poți explica un cartonaș roșu luat atât de repede și de… stupid? Trebuie să fie entuziasm la mijoc, nu altceva. Da, deci Carlos Sanchez s-a hazardat rapid, prin minutul 3, iar Kagawa a făcut 1-0.

Victoria asta este destul de importantă, și nu doar pentru japonezi. Este pentru prima oară când o echipă din Asia învinge una din America de Sud, la un Campionat Mondial. Au mai fost 17 încercări, dar zero victorii. Yuya Osako face, așadar, istorie cu golul său din minutul 73.

Ca de obicei, japonezii au făcut curat după ei, semn că nu au fost aduși cu autocarele de la Tokyo.

Polonia – Senegal: 1-2

Aici ce-a mai fost?  Europă, get you sh*t together, că vin vremuri grele, iar Belgia nu o să fie mereu acolo să ne salveze reputația.

Înainte de meci, copiii din Senegal au cântat și au sperat și au pus pe versuri doleanțele lor pentru un Dumnezeu nu doar microbist, ci care să țină cu ei. Foarte simpatici.

 

Iar cântecele au dat rezultate se pare, că după o jumătate de oră, Cionek și-a dat autogol. Devine deja Mondialul autogolurilor deja, nu credeți? A trecut doar o săptămână și avem vreo 5. Dacă ar mai fi trăit, Tata Pădureanu ne-ar fi oferit câteva ipoteze de lucru interesante în prinvința asta. Și apropo de fair-play, o poză frumoasă din meciul de ieri:


Ce avem azi

Portugalia – Maroc

Așa-i că i-ați luat frica lui Ronaldo? Suntem obișnuiți să nu ne ridicăm de pe fotoliu la meciurile Realului, dar Cristi pare să-și dorească același lucru de la noi și când joacă Naționala. Mai ales fanii Barcelonei probabil că duc dorul cuplului Ronaldo-Pepe; hai, arătați-vă!

În Mexic ’86, tot în grupe, Marocul învingea Portugalia cu 3-1 și chiar a câștigat grupa F de-atunci. Din ea mai făceau parte Anglia și Polonia. Ce-o să fie azi? Nimic din ce a fost atunci – pronosticul nostru.

Uruguay – Arabia Saudită

Greu de crezut că saudiții au avut timp să-și dea reset și să pregătească meciul cu Suarez și compania așa cum trebuie. Când te bate Rusia cu 5-0, un meci cu Uruguayul poate părea ca o promenadă până la eșafod. Dar dacă am învățat ceva din zilele astea este că pronosticurile pe care le faci pe terenurile rusești nu au aceeași șansă de reușită ca alea pe care le faci mai la vest de Volga.

Oricum, noi o să continuăm cu ghiceala; măcar pentru faptul că Edi Cavani ne încurajează să o facem. 4-0 azi.

Iran – Spania

Interesantul caz al Iranului. Oare câte combinații și strategii extra-fotbal s-or face la Campionatul ăsta Mondial? Răspuns: toate. Dacă mai era și Donald Duck pe acolo, fotbalul sigur ar fi venit pe locul 2. Bine că nu s-au calificat americanii.

Cele mai pline de haz puncte de vedere mi se par cele ale cinicilor simpatici care nu prea par să aibă treabă cu fotbalul. Sau dacă au, realismul lor dezarmant îi ridică un pic peste restul. Meet Armin, de pildă.

Dar de data asta, nu are cum să le mai meargă cu goluri în minutul 90. Don Andres și echipa vor face show în ultimul meci al zilei.

Și că veni vorba de show, să încheiem așa cum am început: cu Nick Cave și Rings of Saturn, o piesă pe care a cântat-o aseară ca un demizeu în transă.

Pace și pase.

Foto: Mikhail Serbin / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories