un proiect
oferit de
30.07.2024 | DAVID SPRE PARIS

David Popovici, după calificarea în a doua finală olimpică la Paris: „Nu suntem invincibili. Însă cel care se apropie cel mai mult de a fi invincibil câștigă în ziua aia”

Andreea Giuclea
Share on

Corespondență Lead.ro din Paris

David Popovici a avut o noapte scurtă după ce-a devenit campion olimpic. După trei ore de interviuri, o conferință de presă, refacere și anti-doping, a plecat de la bazin la 12 noaptea. S-a dus la hotel să mănânce, să facă masaj și să încerce să doarmă.

Bucuria și adrenalina nu l-au lăsat să adoarmă ușor, dar a prins câteva ore de somn. Apoi a revenit la bazin pentru alte două curse; și nu orice curse, ci seriile și semifinalele celei mai disputate și așteptate probe, cea la 100 de metri liber. E un program dificil de navigat, cu patru curse în 48 de ore, prin care încearcă să treacă cât de bine poate.

După ce s-a calificat în finală cu al cincilea timp (47.66), înotând în a doua serie, a spus că „cel mai important lucru pe care îl aveam de făcut, să mă calific, a fost realizat.”

Cum s-a simțit după seara de ieri? „După seara de ieri am adormit destul de greu. Oricum m-am culcat târziu pentru că am avut tot felul de chestii de făcut, de la masaj, masa pe care am luat-o târziu, test antidoping, am ajuns foarte târziu. Dar m-am odihnit cât de bine am putut și o să mă odihnesc cât de bine o să pot și noaptea asta. Și mâine e ultima cursă de aici și o să dau tot ce am mai bun. Și tocmai de asta nu am cum să fiu dezamăgit dacă nu îmi iese așa cum poate mă așteptam eu în capul meu.”

Întrebat de jurnaliști dacă crede că va putea intra fără trac în finala de miercuri seară, a răspuns imediat că nu, amintind că tensiunea unei finale olimpice nu e ceva ușor de gestionat. „Ieri am avut trac, a fost o finală foarte încordată, cu toții eram extrem de agitați și blocați în căpățânile noastre, sunt sigur. Se vede pe fața lor, se vede la țarc, se vede pe fața mea. Poate de afară nu se vede așa bine, dar nu suntem invincibili. Însă cel care se apropie cel mai mult de a fi invincibil câștigă în ziua aia.”

Despre lupta mentală care face diferența într-un astfel de moment a vorbit și australianul Kyle Chalmers, campion olimpic în 2016 și vicecampion olimpic în 2021, după seriile de dimineață: „Cred că e mai mult vorba de un joc mental. Asta e tot ce contează, nu contează atât de mult timpul, chiar și în finală, s-a dovedit în ultimele seri că e despre a pune mâna pe perete primul ca să-ți câștigi cursa. În final, timpii nu se țin minte, ci cine câștigă cursa. (…) Cred că există multă presiune și așteptări, pentru că sunt Jocurile Olimpice. Pentru mulți e prima ediție, e și o energie nervoasă pe care ți-o transmite publicul, să ai 17.000 de oameni în tribune e nebunie. Personal, mie-mi place asta, dar cred că unii pot ceda sub această presiune.”

Dacă în finală tensiunea momentului va domina, timpii înotați în semifinale au fost extrem de rapizi, pentru că toți înotătorii au tras să-și asigure un loc în primii opt. „E o surpriză că s-a înotat totuși atât de tare. Bine, e o finală olimpică, însă comparativ cu ultima finală olimpică de acum trei ani de la Tokyo, cred că s-a înotat substanțial mai tare”. Dacă în 2021 la Tokyo, ultimul timp cu care s-a ajuns în finală a fost 48.10, al lui Nandor Nemeth, la Paris e 47.94 al neamțului Josha Salchow.

Într-o probă cu o concurență uriașă, cu înotători de tipologii diferite și feluri diferite de a înota, care se întâlnesc în momente diferite ale carierelor lor, finala de la 100 de metri liber se anunță cu adevărat spectaculoasă.

Iar cel mai important e că David – cel mai elegant înotător din bazinul olimpic, cum l-a descris L’Equipe – va face parte din ea.

TOP STORIES

David Popovici: „Poate ai vrut să lipsești de la un antrenament și n-ai făcut-o. Poate ai vrut să mănânci junk food, dar n-ai mâncat. Acolo se simt sutimile”

Citeşte articolul

Adrian Rădulescu, antrenorul lui David: „Știam că e un luptător, pentru că îl văd în fiecare zi acceptând să ducă viața pe care o duce”

Citeşte articolul

David Popovici: „Ok, ne-am distrat, ne-am bucurat, dar nu despre asta e vorba. E vorba despre a face o diferență. Și eu voi face tot posibilul să o fac”

Citeşte articolul

A doua medalie olimpică pentru David Popovici! David câștigă bronzul în proba de 100 de metri liber la Paris!

Citeşte articolul

David Popovici se califică în finala de la 100 de metri liber, va înota pentru o nouă medalie olimpică la Paris!

Citeşte articolul

100 de metri liber: Popovici vs Zhanle vs Chalmers vs Alexy? Cea mai așteptată probă a concursului de înot rămâne imprevizibilă

Citeşte articolul
ALTE ARTICOLE

David Popovici: „Poate ai vrut să lipsești de la un antrenament și n-ai făcut-o. Poate ai vrut să mănânci junk food, dar n-ai mâncat. Acolo se simt sutimile”

Citeşte articolul

Adrian Rădulescu, antrenorul lui David: „Știam că e un luptător, pentru că îl văd în fiecare zi acceptând să ducă viața pe care o duce”

Citeşte articolul

David Popovici: „Ok, ne-am distrat, ne-am bucurat, dar nu despre asta e vorba. E vorba despre a face o diferență. Și eu voi face tot posibilul să o fac”

Citeşte articolul

A doua medalie olimpică pentru David Popovici! David câștigă bronzul în proba de 100 de metri liber la Paris!

Citeşte articolul

David Popovici, după calificarea în a doua finală olimpică la Paris: „Nu suntem invincibili. Însă cel care se apropie cel mai mult de a fi invincibil câștigă în ziua aia”

Citeşte articolul

David Popovici se califică în finala de la 100 de metri liber, va înota pentru o nouă medalie olimpică la Paris!

Citeşte articolul

100 de metri liber: Popovici vs Zhanle vs Chalmers vs Alexy? Cea mai așteptată probă a concursului de înot rămâne imprevizibilă

Citeşte articolul

Campionul olimpic David Popovici revine în bazinul de la Paris, se califică în semifinale la 100 de metri liber

Citeşte articolul

David Popovici: „Am câștigat pentru copilul din mine, care a vrut întotdeauna să facă asta, am câștigat pentru prietenii mei. Și sunt foarte recunoscător!”

Citeşte articolul

David Popovici, primele declarații după câștigarea aurului olimpic: „Dacă eu am putut, absolut oricine poate: oamenii obișnuiți pot să facă lucruri extraordinare!”

Citeşte articolul

„Data viitoare va fi aur”. Data viitoare e azi. Și David Popovici e campion olimpic!

Citeşte articolul

David Popovici e campion olimpic! David câștigă medalia de aur la 200 de metri liber, prima medalie a României la JO de la Paris!

Citeşte articolul

David Popovici: „Înotând aici și la acest nivel, simți că trăiești. Mă și motivează, mă și sperie, mă și entuziasmează, e foarte tare!”

Citeşte articolul

David Popovici domină și în semifinale, va înota pentru medalie în finala olimpică de la 200 de metri!

Citeşte articolul

David Popovici se califică în semifinalele probei de 200 de metri liber, debutează convingător la Jocurile Olimpice de la Paris

Citeşte articolul

Camelia Potec: „Avem speranțe că întrerupem anii lungi în care înotul românesc n-a mai adus medalii la Jocurile Olimpice”

Citeşte articolul

Reportaj din Paris I David Popovici se antrenează pentru debutul olimpic, în cea mai mare arenă acoperită din Europa, Defense Arena

Citeşte articolul

„Noi nu avem așteptări. Avem obiective.” David Popovici, după Europene, în linie dreaptă spre Jocurile Olimpice

Citeşte articolul

David Popovici: „Îmbrățișez asta, să am cât mai mulți rivali. Cu cât e mai greu de obținut, cu atât o să fie mai frumos”

Citeşte articolul

David Popovici, campion la 200m liber | „Să am încredere în proces și în mine. Cam asta cred că ar trebui să facă un sportiv în apropierea unei competiții atât de importante!”

Citeşte articolul

David Popovici câștigă aurul european la 200 de metri liber, face dubla 100-200 a doua oară la rând!

Citeşte articolul

Ștafeta României, condusă de David Popovici, obține locul 5 în finala europeană la 4 x 100 de metri liberi

Citeşte articolul

David Popovici se califică în finala europeană de la 200 de metri liber cu cel mai bun timp

Citeşte articolul

David Popovici câștigă seriile la 200 de metri liber, apoi se califică cu ștafeta în finala din această seară

Citeşte articolul

David, campion la 100m liber | „Trebuie să am mai multă încredere în mine, pentru că eu… pot”. Despre cum și-a înfruntat temerile în privința startului

Citeşte articolul

Campion din nou! David Popovici câștigă aurul european la 100 de metri liber!

Citeşte articolul

Reportaj din Belgrad: Înapoi într-o finală importantă, după un an în care David, la fel ca rivalii săi, a cunoscut și cealaltă parte a sportului

Citeşte articolul

În finală cu primul timp! David Popovici închide în forță prima lui zi la Campionatul European de la Belgrad

Citeşte articolul

David Popovici revine la un Campionat European după doi ani și se califică în semifinală cu primul timp

Citeşte articolul

„David Popovici combină două atribute pe care rareori societatea le oferă aceleiași persoane” | Interviu cu profesorul Daniel David

Citeşte articolul

În România de după David Popovici se va înota mai mult și mai bine decât în România de dinaintea apariției lui David

Citeşte articolul

David Popovici și-a luat energie din ultimul concurs în România înainte de Jocuri. „Nu încerc să imit 2022, încerc să învăț de la zero”

Citeşte articolul

Drumul lui David Popovici spre Paris este o poveste despre ascensiune, adaptare și răspuns la adversitate. Despre David, cu 100 de zile înainte de JO2024

Citeşte articolul