David Popovici, după vara olimpică: „Sunt tot David, colegul Taisiei, Melissei, Elizei, al lui Vlad și al tuturor prietenilor mei din Coșbuc”

David Popovici nu va uita prea curând vara lui 2021. Nu doar pentru că a trecut în clasa a 11-a și a mers la mare cu prietenii, ci pentru că e vara în care n-a trecut acasă de pe 4 iulie până pe 2 august, în care a devenit cunoscut în lumea natației mondiale și a ajuns în prim-planul dorinței de succes sportiv a fanilor români, și mai ales vara în care din David Popovici, elevul de liceu, a devenit David Popovici, finalistul olimpic.

După câteva zile de vacanță, am vorbit cu David despre începutul lui în înot, despre cum își vede viitorul, de ce își abordează cariera ca pe un proces, cum a trăit și cum l-a schimbat vara olimpică de la Tokyo.

**

David a ajuns în bazinul de înot așa cum ajung toți copiii energici – dus de părinți. „Ei chiar glumesc când povestesc că m-au lăsat acolo, la prima ora de inițiere, sperând să mă ia apoi obosit și așa să dorm mai mult, ceea ce nu s-a întâmplat”. Asta s-a suprapus și cu recomandarea unui medic ortoped care, observând un început de scolioză, le-a recomandat părinților înotul.

La început, nu avea obiective. Îi plăcea apa și să înoate în ritmul lui, așa că primul antrenor îl striga folosind porecla dată de prieteni pentru părul lung pe care-l purta pe umeri: „Zânule, admiri norișorii, ce faci?”.

A continuat la o școală cu profil sportiv, unde înotul era tot o joacă. „Aveam mascotă la concursuri și eram cu prietenii, făceam trucuri și înotam, adică faceam fix ce îmi plăcea la vârsta aceea de 7-8 ani.”

A schimbat școala, iar la clubul Navi l-a întâlnit, în 2013, pe domnu’ Adi, cum îi spune de opt ani antrenorului Adrian Rădulescu, de care nu s-a mai despărțit. „Am devenit o echipă. M-a cam suportat, eram în continuare energic, năzdravan și pus pe glume, dar alături de el am început să câștig și mi-a plăcut. Am înțeles ce e cu recordurile și mi s-a părut foarte tare să încerc să le dobor. În plus, îmi doream mereu să fiu pe podium și să îi fac cu mâna salutul nostru specific. Ca fapt divers, primul record doborât de mine la 50 de metri spate rezistase 24 de ani și îi aparținea înotătorului Dragoș Coman.”

„Domnu’ Adi a văzut potențialul meu și m-a îndrumat corect întotdeauna, iar obiectivele le stabileam și le stabilim în continuare împreună, fără să ne grăbim, fără <să sărim> etape și mereu cu gândul că este un proces și ne trebuie răbdare, timp și pasiune. Noi le avem.”

**

Pentru vara lui 2021, obiectivul lor era Campionatul European de juniori de la Roma, așa că atunci când a obținut calificarea la Tokyo nu i-a venit să creadă. „Îmi venea să înot încă o dată cursa, să fiu sigur că e adevărat. Ca orice sportiv, îmi doream o medalie olimpică, dar nu era ceva pe care să mă focusez tot timpul. În 2021, obiectivul nostru a fost Campionatul European de Juniori pentru că, repet, este un proces, trebuie să ne verificăm și să obținem cele mai bune rezultate la concursurile corespunzatoare etapei de vârstă la care sunt, asa că Tokyo, calificarea la JO a fost un bonus, o provocare personală.”

Odată cu calificarea, cu recordurile mondiale de juniori doborâte și cu cele trei medalii de aur, a venit și faima. A fost numit fenomen, revelație, star, s-a vorbit în jurul lui de așteptări, de medalii olimpice și de lucruri mărețe, o presiune de care mulți tineri s-ar fi putut simți copleșiți, dar pe care David a părut s-o gestioneze foarte bine.

„De la Roma, adică de la Europenele de Juniori am intrat direct în <bulă> la Complexul Olimpic Sydney alături de ceilalți sportivi calificați și tot de acolo am plecat în Japonia. Nu am fost pe-acasă din 4 iulie până în 2 august, iar programul pe care l-am avut nu mi-a lăsat timp să mă pierd în zgomotul din exterior. Am înteles acum mult timp că presiunea din partea celorlalți trebuie ignorată, nu e de folos nimănui, niciunde, iar singurele așteptări care contează sunt ale mele, de la mine. Întotdeauna am în minte un principiu al filosofiei stoice: <odată ce realizezi că nu poți controla lucruri sau evenimente îți vei da seama că poti face orice>.”

 **

Când a întrat în bazinul olimpic din Tokyo, a fost însă impresionat. „Cel mai mult credeam că mi-a plăcut la Roma: acolo, la Europene, am simtit că <apa e rapidă>, cum spunem noi, înotătorii, însă Tokyo m-a dat pe spate: la o prima vedere am fost de-a dreptul impresionat de complexul acvatic în care a avut loc competiția, iar apoi, să mă întalnesc pe plaja bazinului cu cei pe care îi admir, să înot alături de ei, să ne strângem mâna și să ne felicităm, mi-a plăcut, normal.”

A legat prietenii cu sportivi din Brazilia până în Nepal, a admirat determinarea lui Brent Hayden, înotator canadian de 37 de ani care a revenit în competiții după o pauză de șapte ani (și la care s-a dus, după finala de la 100 de metri liber, să-i spună că l-a inspirat și să facă împreună o poză), dar l-a impresionat mai ales respectul și amabilitatea japonezilor. „Mi-am propus să revin în Japonia ca turist, simt că am mult de învățat din cultura lor.”

Obiectivul pe care și l-a propus împreună cu antrenorul său a fost calificarea într-o finală. Odată atins, au discutat strategia de concurs și au stabilit să țintească un best time, reușit chiar în prima finală, la 200 de metri, unde a și fost la două sutimi de bronz.

„Sincer – și nu am mai marturisit asta -, când am vazut clasamentul și doar cele două sutimi care m-au despărțit de locul 3, mi-am spus în gand <e OK, poate era prea mult pentru mine acum locul 3>. Domnu’ Adi mi-a spus <Distrează-te!>, în sensul de Enjoy the moment!, pentru că despre asta este spiritul olimpic.

„Sincer, lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine despre finale sunt cele în care mă gândeam la toți oamenii care se trezeau să mă urmărească și simțeam susținerea lor. Chiar dacă nu au fost spectatori în tribune, eu am simțit susținerea celor de acasă și asta chiar mi-a dat o stare excelentă.

**

Cum te schimbă o participare olimpică la 16 ani (va împlini 17 pe 15 septembrie) și cu ce rămâi după o astfel de experiență? David spune că se simte îmbogățit de experiențele trăite ultimul timp, dar nu schimbat.

„Deși multi m-au numit mezinul lotului olimpic, nu mă consider astfel: am muncit la fel de mult ca oricare sportiv calificat și mi-am câștigat dreptul de a fi acolo. Ne-am propus, după întoarcerea de la JO, să lăsăm puțin timp înainte de a discuta – eu și antrenorul meu -, despre ce au însemnat JO pentru noi. Da, pot să spun că m-a schimbat participarea la JO, în sensul că mă simt câștigat: am cunoscut oameni, culturi, am privit și învățat de la titanii înotului, am ascultat povești de viață și am luptat cot la cot alături de cele mai mari nume din înotul mondial. Toate mă fac să îmi doresc să retrăiesc experiența și e o chestiune de timp până o voi face din nou.

În ultimii ani am avut șansa să particip la competiții internaționale majore în diferite locuri: Azerbadjan, Ungaria, Ucraina, Belgia, Italia și Japonia sunt câteva dintre ele. Lăsând la o parte latura sportivă, în toate aceste compeții mi-am făcut prieteni, am învățat ce înseamnă fair play-ul, am simțit căldura umană și, mai presus de toate, am văzut că sportul ne unește indiferent de țara în care locuim.”

**

Despre atenția, laudele și cuvintele mari prin care i-au fost descrie performanțele, David spune că îl măgulesc, dar nu îl caracterizează. Pentru că dincolo de ele rămâne un elev de liceu care trece în clasa a 11-a, care se gândește la Bacalaureat și la ce va face după; și care a sărbătorit vara olimpică la un burger cu colegii.

„Am auzit și citit, evident, despre toate apelativele ca <Il fenomeno, copilul-minune, Romanian rocket> etc. Mă măgulesc, dar nu mă caracterizează. După JO abia așteptam vacanța cu prietenii și întâlnirile cu ei. Am avut surpriza ca prietenii mei din liceu și doamnele director Florina Ruse și Raluca Ivanuș să vină chiar la aeroport, în ziua sosirii de la JO, și chiar de la aeroport mi-am lăsat bagajele și am mers în centru, am mâncat un burger și ne-am simțit excelent, așa cum mă simt mereu când sunt cu ei.  Pe 13 septembrie începem scoala, sunt a 11-a și îmi place să cred că sunt un licean tipic. Nu simt că trebuie să fac vreun switch, sunt tot David, colegul Taisiei, Melissei, Elizei, al lui Vlad și al tuturor prietenilor mei din Coșbuc.”

Dar spre deosebire de prietenii lui din Coșbuc, David n-a mai avut mai mult de 10-14 zile de vacanță de peste opt ani. După JO și-a luat trei săptămâni. A fost în vacanță cu prietenii. A înotat lejer, de plăcere, când a vrut și cum a vrut, a ieșit cu prietenii și s-au trezit târziu, „foarte tarziu dimineața”. A lenevit, dar la un moment dat s-a plictisit și și-a amintit cât de mult îi place ce face. „Mi-am dat încă o dată seama că abia aștept să încep și, deși știu că mă trezesc la 5, vreau să încep cât mai curând. Îmi place, nu îmi imaginez viața mea fără înot – știu că urmează o perioadă grea de pregătire pentru Campionatul European de seniori în bazin scurt (Kazan, Rusia), dar abia aștept provocarea. Uneori e greu și obositor, însă am înțeles că asta vine la pachet cu munca, cu momentele dificile, dar și cu rezultatele pe care mi le doresc și pe care le și obțin.”

Despre aceasta plăcere de a înota, de a face orice fel de sport, vorbește și când se gândește la copiii care îi pot călca pe urme, pentru care Cătălin Becheru, fondatorul clubului de înot Navi, ne spunea că David poate fi un exemplu. „Dacă <să fiu un exemplu> înseamnă să își dorească să fie ca mine, atunci da, vreau să fiu un exemplu și îi îndemn să aleagă mișcarea în orice formă: în echipă sau individual, în apă sau pe uscat, cu mingea sau cățărându-se. Orice îi face fericiți. Condiția este să încerce, dar să o facă întotdeauna cu plăcere, pentru ca își doresc ei și nu pentru că hotărăsc alții în locul lor.

Mi-ar plăcea tare mult să vad mult mai mulți copii în bazin, de exemplu, căci acolo petrec mult timp, însă sunt suficient de mare ca să știu că trebuie să avem și baze sportive pentru asta. N-aș vrea să se înțeleagă că nu poți face sport fiindcă nu ai unde, pentru că eu și multi alți colegi de-ai mei suntem dovada că poți face sport de performanță dacă ești pasionat.”

**

David nu își face planuri pe termen lung, pentru că știe că are cele mai importante resurse pentru un viitor cu multe promisiuni: timp și încredere.

„Pentru înot îmi știu obiectivele din 2021 și 2022, la liceu mai am doi ani până la Bac și mă gândesc că mi-ar plăcea ca, după liceu, să devin profiler. Ca orice copil, am trecut prin multe etape: voiam să devin shaolin, magician sau antrenor de înot, dar acum încep să mă îndrept spre ceva mai concret. Ai mei spun să nu îmi fac griji, că nu <e ciudat să nu știi la 16 ani ce vrei să te faci când vei fi mare>, pentru că toți adulții au trecut prin asta, așa că nu mă gândesc cu stres la asta.”

Are însă o singură certitudine: „Știu că voi fi medaliat olimpic. E doar o chestiune de timp. Pentru toate.”

Fotografii de Cristian Nistor / COSR