Două puncte mari | CSM București arată bine, trece de Metz, liderul grupei, și revine în grafic!
Lead.ro 2 februarie 2020Învinsă atât de sever de Ferencvaros, CSM a revenit la București, pentru meciul cu Metz, cu ambiția să facă uitată imaginea arătată în Ungaria și să adune două puncte foarte importante pentru ambițiile ei europene: calificarea în Final4.
După acest 32-27 cu Metz, antrenorul Adi Vasile și jucătoarele lui și suporterii echipei pot fi mulțumiți: CSM București e din nou în grafic!
*
„Cu siguranță vom arăta altfel la meciul cu Metz față de cel cu FTC. Suntem răniți în orgoliu, este șansa noastră să demonstrăm că ce s-a întâmplat la Budapesta este un capitol închis din care am învățat ceva. Partea bună e că sportul îți oferă posibilitatea să demonstrezi imediat, să faci lucrurile mai bine, să reconfirmi, așa că asta este ținta noastră principală”, spunea înaintea meciului Adi Vasile, încă descoperit pe partea dreaptă – accidentate, Nora Mork, Carmen Martin și Laura Chiper au privit din nou din tribune.
Dincolo, campioana Franței – condusă de Emmanuel Mayonnade, antrenorul care a ajutat Olanda să câștige titlul mondial în decembrie 2019 – a ajuns în Sala Polivalentă tot fără trei jucătoare importante, dar cu un parcurs imaculat: neînvinse în actuala ediție a Ligii Campionilor, franțuzoaicele conduceau Grupa 1, cu 8 puncte din primele cinci etape.
Și tot ele au condus și-n startul meciului, 2-0 și 3-1, înainte ca CSM să reușească trei goluri consecutive și să treacă pentru prima dată înainte: 4-3, minutul 7. A urmat o lungă perioadă de echilibru, 10-15 minute de handbal în care CSM a reușit să taie – prin câteva replieri rapide – ritmul alert preferat de Metz. Mulțumită lucrurilor bine făcute în apărare, dar și a intervențiilor foarte bune pe care Denisa Dedu le-a reușit în poartă, CSM s-a desprins la 10-8, după 21 de minute de joc.
Până aici, principala armă a CSM-ului a fost defensiva: să primești doar 8 goluri în 20 de minute de la Metz – cu cel mai potent atac al grupei – e lucru mare.
De zgârcenia asta a profitat Cristina Neagu, care, prin două goluri la rând, și-a dus echipa la 12-9, înainte ca Metz să ne amintească de forța și viteza ei de atac: campioana Franței a răspuns prin trei goluri în (nici) două minute, ultimul din poartă în poartă.
Din fericire, Neagu n-a stat să admire reușitele adverse, a găsit alte două goluri de la distanță (9 în prima repriză, doar două de la 7 metri), CSM s-a distanțat din nou și a reușit să intre la vestiare cu un 16-14 încurajator.
Just the NINE goals for @CrisNeagu8 in the first half for @csm_bucharest against @MetzHandball 😱😱😱
Outstanding stuff! #ehfcl pic.twitter.com/1ILQ63ibkE
— EHF Champions League (@ehfcl) February 2, 2020
Au fost 30 de minute în care CSM București – cu Dedu și Neagu excelente – a fost mai bună peste tot.
Și lucrurile au continuat la fel de bine în debutul părții secunde, când CSM s-a dus la 19-14 după alte cinci minute.
Campionul mondial Mayonnade a cerut time-out, însă Vasile și jucătoarele lui au continuat să găsească răspuns pentru toate încercările lui Metz. Obligate să atace în pozițional (pentru că CSM s-a repliat foarte, foarte iute), franțuzoaicele n-au putut să-și joace prima carte, viteza, și s-au văzut distanțate și mai mult.
Crina Pintea, angajată perfect ba de Neagu, ba de Lekic, a făcut 21-15, și pând când Metz a găsit al doilea ei gol al reprizei, trecuseră deja 10 minute.
Pintea și Neagu au continuat să colaboreze foarte bine pe semicercul lui Metz, CSM și-a păstrat avansul de șase goluri până la 26-20, dar alte trei goluri consecutive găsite de echipa franceză l-a obligat pe Adi Vasile să ceară time-out: golul așteptat n-a venit din faza următoare, dar a venit la timp, cu zece minute înaintea finalului, când Neagu a marcat al 13-lea ei gol, de data asta din propriul nouă metri: 27-23.
A fost golul care a tăiat definitiv elenul lui Metz. Și chiar dacă până la final s-a jucat într-o viteză mai mare decât a cerut Adi Vasile, victoria cu Metz, neînvinsă până aici, va aduce ceva liniște la București.
După acest 32-27 în care Neagu, Dedu, Lekic, Pintea și colegele lor au arătat foarte bine, CSM București e din nou în grafic.
RESULT: @csm_bucharest revive their #deloehfcl season with an important two points against @MetzHandball 💪 The Romanian side are the first to defeat the French team this #ehfcl season 👏 pic.twitter.com/k6tEuXty5F
— EHF Champions League (@ehfcl) February 2, 2020
Primele declarații
Ajunsă la microfonul Telekom Sport mulțumită nu doar de cele 14 goluri ale ei, dar mai ales de reușitele colective ale echipei, Cristina Neagu a spus că e „foarte, foarte mândră de cum am luptat astăzi. Fiecare meci e ca o finală, pentru că jucăm împotriva unor echipe foarte bune, avem nevoie de toate punctele puse în joc. Dar cred că dacă avem atitudinea de astăzi, putem să ne luptăm cu orice echipă. Bineînţeles, este puţin mai uşor când joci acasă, când ai publicul în spate, însă de asta avem nevoie. Să avem această atitudine şi să credem în victorie până la capăt. Avem o echipă care se poate bate cu orice altă echipă din Liga Campionilor”, a spus Cristina Neagu pentru Telekom Sport.
Neagu a vorbit apoi despre treaba bună din apărare și despre ziua bună pe care Denisa Dedu a prins-o în poartă: „Per total, am jucat mai bine decât ele. Am jucat bine în apărare, deşi am primit destule goluri; am înscris, am avut un portar într-o zi foarte bună… Cred că am fost puţin mai bune decât ele pe toate fazele jocului”.
Clasamentul
Primele patru clasate se califică în sferturile de finală. Acolo, locul 1 din Grupa 1 joacă cu locul 4 din Grupa 2 – Râmnicu Vâlcea are toate șansele să prindă locul ăsta -, locul 1 din Grupa 2 (probabil Gyor) joacă cu locul 4 din Grupa 1, în timp ce locurile 2 vor juca cu locurile 3.
Doar România, Ungaria și Franța au câte două echipe în grupele principale ale Ligii Campionilor.
Ce urmează pentru CSM București în Liga Campionilor
Kristiansand – CSM București, 8 februarie;
CSM București – Ferencvaros, 21 februarie;
Metz – CSM București, 1 martie;
CSM București – Kristiansand, 7 martie.
Imagini de Răzvan Păsărică, Paul Ursachi și Sabin Malisevsch/ Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni