Echipele mici continuă să frustreze marile puteri din Premier League. În frunte, Leicester nu vrea să se oprească
Danny Coposescu 21 martie 2016A început numărtoarea inversă. Au mai rămas şapte meciuri. Şapte meciuri pentru ca ceea ce toată lumea numeşte cea mai fantastică poveste din sport să se încheie într-un happy ending. E vorba, desigur, despre posibilitatea ca Leicester City să fure campionatul în Anglia. Când Premier League o să revină după pauza competiţională în care avem „deliciul‟ de a vedea nişte amicale necompetitive între echipele naţionale (selecţionerii trebuie să-şi justifice şi ei salariul, nu?), va fi deja luna aprilie. Anticiparea este palbabilă şi lumea se întrece în a demonstra cât de fără precedent ar fi o izbândă a echipei lui Claudio Ranieri.
De exemplu, o parte din presa britanică ne spune ce înseamnă, în termeni practici, ca un club ca Leicester să ridice trofeul Premier League în mai. Printre evenimentele cu o probabilitate mai mare (la casele de pariuri britanice) erau a doua venire a lui Iisus Hristos şi Andy Murray să-şi boteze primul născut „Novak‟. În asemenea condiţii, e greu să nu aprobi ideea că ce se întâmplă acum are potenţialul de a deveni cea mai mare surpriză din istoria fotbalului modern.
Dacă Leicester suferă sub povara aşteptărilor uriaşe, atunci cu siguranţă se descurcă de minune în a ascunde lucrul ăsta. Dimpotrivă, e aproape incredibil cât de bine au reacţionat jucătorii de când a devenit evident că ce se petrece în vârful clasamentului nu e un accident. Victoria de sâmbătă, 1-0 la Crystal Palace, mulțumită lui Ryad Mahrez, nu o fi fost cea mai spectaculoasă a stagiunii, dar a fost pragmatică. Cu alte cuvinte, exact ce are nevoie să arate o campioană pe ultima sută de metri a cursei, expresia pe care a folosit-o şi antrenorul Ranieri după meci. „Acum vreau să văd cum aleargă caii mei‟, a continuat italianul, în tipicul lui limbaj colorat.
That Riyad Mahrez goal! #LCFC #CryLei pic.twitter.com/NCQ4XBbNME
— Blue Army TV (@bluearmy) March 19, 2016
Caii săi sunt în continuare la cinci lungimi de locul doi, unde Tottenham încearcă, şi reuşeşte până acum, să ţină pasul. Harry Kane a devenit cel mai bun marcator al campionatului după dubla din victoria 3-0 cu Bournemouth, şi echipa lui Mauricio Pochettino a revenit perfect după dezamăgirea eliminării din Europa League. Argentinianul a fost foarte transparent în intenţia sa de a prioritiza lupta în Premier League, aşa că londonezii trebuie acum să justifice sacrificarea dublei cu Borussia Dortmund şi să continue pe urmele lui Leicester.
În condiţiile acestea, ceea ce până de curând era un derby decisiv între două candidate la titlu a primit mai degrabă un rol secundar. Ca doi boxeri din categoria grea la finalul unei cariere strălucitoare, dar depăşiţi de o generaţie nouă, Man City şi Man Utd s-au întâlnit pe Etihad pentru a-şi disputa ultimul loc de Champions League. Confruntarea a fost ultima din grila emisiunii de rezumate Match of the Day, poziţie rezervată, de regulă, celui mai slab meci al zilei. Greoi şi presărat cu greşeli, fără prea multă hotărâre şi oarecum lipsit de emoţii puternice, ocazia a fost un microcosmos a tot ce e neînregulă cu cele două cluburi din Manchester. Pe de o parte, United e nesigură de propria identitate sub Van Gaal, care nu reuşeşte să insufle consistenţă echipei. Pe de altă parte, City e o echipă îmbătrânită care are nevoie disperată de reconstrucţie.
Van Gaal: "Demichelis looked like the years are catching up with him. He was a very good defender . . but that is the life of football."
— Daniel Taylor (@DTguardian) March 20, 2016
Până la urmă, diferenţa dintre adversare a fost exact cea de vârstă: la 18 ani, Marcus Rashford a trecut de „bătrânul” Demichelis ca de un manechin şi a devenit cel mai tânăr marcator din istoria derby-ului în Premier League. Mai departe , echipa lui Pellegrini s-a arătat neputincioasă să revină şi e acum la un singur punct deasupra locurilor cinci şi şase, unde West Ham, respectiv Man Utd aşteaptă următorul pas greşit. În ritmul ăsta, prezența lui Guardiola în Europa League sezonul viitor pare o posibilitate din ce în ce mai reală.
West Ham United e un caz foarte interesant în stagiunea asta, trecut neobservat din cauza nebuniei din topul clasamentului. Slaven Bilic e la primul an în fotbalul englez şi se descurcă de minune. Unde West Ham a mai început bine și altădată, ceea ce adus croatul în plus e consistenţă: echipa sa chiar poate să viseze la un debut în Champions League. Şi mai relevante sunt observaţiile lui Bilic privind ce se întâmplă cu raportul de puteri în Premier League. „Fiecare club e acum în poziţia de a cumpăra jucători buni. Jucători suficient de buni‟, datorită injecţiei de bani din contractul de televizare negociat anul trecut. Clubul său e un exemplu perfect pentru argumentul ăsta. West Ham are în Dimitri Payet un jucător de calitate care nu s-ar face de râs la niciunul dintre granzii tradiţionali. La fel se poate spune şi despre Stoke City sau Crystal Palace, unde Xerdan Shaquiri şi Yohan Cabaye îşi câştigă un trai foarte bun. Teza principală e că diferenţele dintre cei mari şi cei mici s-au diluat considerabil în Premier League, iar nimeni nu reprezintă asta mai bine ca Leicester City.
"Barcelona, we're coming for you!"
Watch out @FCBarcelona… https://t.co/dqB6UVwz2P #LCFC pic.twitter.com/Nz12ZKxzgR
— BBC Sport (@BBCSport) March 20, 2016
Şi în timp ce formaţiile mai mici se bazează pe recrutare deşteaptă şi strategii pe termen lung, cele mai mari s-au dovedit teribil de risipitoare cu resursele lor încă vast superioare. Liverpool, de exemplu, a cheltuit aproape 83 de milioane de lire pe transferuri vara trecută, şi totuşi dumincă a adus o nouă înfrângere, 2-3 cu un Southampton care a scos din buzunar mai puţin de jumătate din acea sumă. Mai dezamăgitor pentru Klopp a fost faptul că, la pauză, echipa sa avea 2-0 (Coutinho şi Sturridge) şi părea în control total. „Trebuia să închidem jocul. Trebuie să accepţi că în repriza a doua au controlat jocul.‟
2015-16 se dovedeşte a fi un sezon plin de lecţii pentru toată lumea. Întrebarea arzătoare rămâne aceeași: vor reuși Claudio Ranieri și elevii să-i să-și ducă lecţia până la capăt?
