Eșec istoric pentru CFR în Luxemburg: învinși de Dudelange, clujenii au nevoie de o minune la Cluj pentru a se califica în grupele Europa League

Ciprian Rus 23 august 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

În locul așteptatului infern din deplasarea de la Varșovia cu Legia, meciul tur din „play-off”-ul Europa League i-a așteptat pe clujeni pe micuțul stadion „Josy Barthel”, într-o atmosferă de joc de cantonament, cu casele din vecini mai apropiate de teren decât lojele din Gruia și cu o mână de spectatori în tribune, de auzeai strigătele antrenorilor de pe bancă.

Din păcate, CFR a intrat imediat în atmosfera de vacanță și a cedat posesia și inițiativa încă din primele minute. Pe acest fond, Dudelange, campioana Luxemburgului, a confirmat surpriza din turul precedent, etalând un joc profesionist, legat și curajos, mult peste prejudecățile noastre.

Gazdele au avut și cele mai mari ocazii ale primei jumătăți de oră, un șut sănătos, respins de Bordeianu peste vinclu, în minutul 12, și o torpilă a lui Turpel, în minutul 27, razant cu bara din dreapta lui Arlauskis. Singura fază demnă de remarcat a clujenilor a fost un gol anulat corect, pe motiv de ofsaid.

CFR nu a învățat nimic nici din experiența Legiei Varșovia, nici din prima sa repriză cu Dudelange. A jucat la fel de apatic și după pauză, iar ocazia uriașă a lui Omrani, care în minutul 55 a tras în portar din doar 6 metri, a apărut parcă de nicăieri. Golul gazdelor, în schimb, a venit mai logic, 11 minute mai târziu, după o greșeală mare a lui Manea, pe care Arlauskis nu a putut-o repara, în ciuda unei parade fantastice în prima fază.

Dudelange nu a făcut nici un pas înapoi, și-a creat ocazii și după 1-0, în condițiile în care CFR a continuat să joace haotic. Țucudean a avut șansa să dreagă lucrurile, a lobat superb peste portar, după o pasă a lui Omrani, dar mingea a fost respinsă de pe linia porții de apărarea luxemburgheză.

Norocoși în apărare, gazdele au avut noroc și în atac: au mai înscis o dată, din lovitură liberă, în minutul 80, prin Daniel Sinani. Cele 8 minute de prelungiri acordate după accidentarea portarului gazdelor i-a găsit pe luxemburghezi în careul unor clujeni – foști și actuali internaționali – complet debusolați de propria neputință.

Dudelange – CFR Cluj 2-0

Dudelange: Joubert – Schnell, Malget, Prempeh, El Hriti – Stelvio, Stolz, Couturier Clement – Turpel, Stumpf

Rezerve: Frising, Bisevac, Jensen, Melisse, Perez, Pokar, Sinani

Antrenor: Dino Toppmoller

CFR Cluj: Arlauskis – Cr. Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora – Bordeianu, Hoban, Culio – Ad. Păun, Țucudean, Omrani

Rezerve: Jesus Fernandez, Peteleu, Maleș, Mailat, Lang, De Luca, Al. Ioniţă II

Antrenor: Antonio Conceicao

 

© FOTO Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories